LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Daniel Dragomirescu: „Artur Silvestri ne-a arătat Calea Damascului“

În urmă cu ceva vreme, nici multă dar nici puţină (căci şi o zi poate părea câteodată lungă cât un veac, iar un veac o zi puţin mai lungă), la sfârşitul unei ierni care ne ţinea încă sub troiene, deşi în calendare sosise primăvara, s-a întâmplat ca paşii destinului să ne aducă în preajma unui om pe care acelaşi destin – sau karmă cosmică – l-a hărăzit să poarte, în această epocă marcată de atâtea dramatice sfâşieri propagate la scară planetară, vestmintele austere ale călătorului pornit pe calea Damascului şi un nume de sfânt din vremurile când creştinătatea din Răsărit şi din Apus se închina în acelaşi fel sub acoperişul bisericii lui Hristos, dar şi prenumele unui rege de legendă din vechiul Albion.

Întâlnirea noastră cu Artur Silvestri s-a petrecut pe tărâmul luminos al slujirii Cuvântului şi sub cerul înstelat al plaiurilor mioritice, cu grijă şi afecţiune pentru florile dalbe ale spiritului şi ale cugetului românesc. Mijlocitor ne-a fost un prieten drag care, trăind de-o viaţă într-un mare oraş din patria lui Goethe, n-a încetat niciodată să fie legat prin toate fibrele sufletului de ţara de baştină şi să-şi poarte inima învestmântată în portul strămoşilor săi de pe plaiurile transilvane. Ne dădeam silinţa, cu modestia cuvenită unor fraţi benedictini, să punem pe cât ne sta în putinţă în valoare acel „genius loci“ într-o parte de ţară de unde s-au ridicat în trecut vrednici cărturari şi apostoli ai neamului, şi unde izvoarele curate ale duhului românesc încă îşi mai picură nectarul, făcând să vadă lumina tiparului o foaie pentru minte, inimă şi literatură, născută ca din întâmplare la ceas aniversar, în ziua de naştere a Luceafărului. „Adevărul Literar din Vaslui” s-a bucurat, la apariţia sa şi după aceea, de o primire binevoitoare din partea confraţilor de breaslă, mai de aproape ori mai de departe, dar nimeni n-a preţuit lucrarea noastră întru Cuvânt cu mai multă cordialitate şi cu mai caldă prietenie decât a făcut-o Domnia sa. După ce şi-a petrecut o întreagă noapte ca să citească, cu mintea şi mai ales cu sufletul, foaia noastră de pe meleaguri moldave, în care adunasem laolaltă ceva izvodiri de grai şi de simţire strămoşească, s-a aşternut cu entuziasmul unui june de douăzeci de ani să ne scrie o lungă şi emoţionantă epistolă, în care îşi mărturisea bucuria pe care fără să ştim i-o oferisem, şi sprijinul său de suflet pentru lucrarea ce începuserăm. Poate că, dacă nu ar fi fost acea încurajare şi acea susţinere morală venite la ceasul potrivit, „Adevărul Literar din Vaslui” s-ar fi stins, ca o stea căzătoare, cu mult mai devreme, fără să lase nici o dâră luminoasă în urma sa. Aşa, am găsit temei şi tărie de a continua atât de mult cât a fost posibil, cu mijloacele noastre benedictine, şi ceva, în urmă, tot s-a ales.

Artur Silvestri, prieten bun care ne-ai descoperit şi nouă calea Damascului, îţi mulţumim.

DANIEL DRAGOMIRESCU