LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Maria Vaida: „Amintiri din România Tainică – Omul faptelor sau O clipă de taină“

Atenţia noastră se îndreaptă mai întâi asupra lucrării: “Artur Silvestri. Fapta culturală, apărută în colecţia Pro memoria, iniţiată şi îngrijită de soţia autorului, scriitoarea Mariana Brăescu-Silvestri, o carte-docurnent, alcătuită de Teodora Mîndru cu multă rigoare şi acribie. Este, aşa cum menţionează şi autoarea documentarului „o carte a marilor proiecte culturale ce depăşesc sfera operei scrise: Asociaţia Română pentn Patrimoniu, Premiile Patrimoniului Naţional, Asociaţia Biblioteci pentru sate”, o carte ce respectă principiul silvestrian: „să nu ne înveţe nimeni ce am trăit noi”, o carte incompletă, atipică, dar reală, bazată pe mărturia vie a 135 de persoane implicate sau martore ale faptelor. Rezultatul incontestabil este că omul Artur Silvestri constituie pentru cei de azi un model şi un exemplu bun de urmat, absolut original şi demn, un ctitor al culturii naţionale, intrat pe uşa din faţă a Galeriei Părinţilor Patriei, un spirit enciclopedic şi clarvizionar despre care se va vorbi multe veacuri de acum înainte, pentru că: „Artur Silvestri s-a stins ca un martir, ca un călugăr laic care îşi luase de bună voie asupra sa povara greşelilor timpului său şi sub această povară care până la urmă l-a strivit, încerca îndreptarea. Pentru omul care a creat-o, Asociaţia Română pentru Patrimoniu însemna universul valorilor, al memoriei, urma de existenţă în istorie, cărţi uitate, risipite, pierdute, personalităţi ignorate, fapte de bine, adică o imensă geografie de valori. Capitolul I al cărţii vorbeşte chiar despre această asociaţie, ARP, din care au făcut parte iniţial mai multe personalităţi culturale şi oameni de afaceri, dintre care sunt menţionaţi: Preşedinte fondator – Artur Silvestri, preşedinte de onoare – Francis Dessart, membri: Alexandru Nemoianu, Bucur Chiriac, Dimitrie Grama, Ion Marin Almăjan, loan Miclău. Obiectivele prioritare ale ARP au fost introduse în proiecte şi programe care necesitau o mare capacitate organizaţională şi logistică, resurse umane, financiare, contacte utile, colaboratori; nimic nu s-a lăsat la voia întâmplării, toate erau ţintite pe obiective concrete care s-au derulat timp de patru ani, până în ultimele clipe ale vieţii regretatului scriitor şi istoric Artur Silvesttri. Trei dintre acesle programe au fost coordonate cu succes chiar de el însuşi: 1. Premiile Patrimoniului Românesc; 2. Intermundus Media, cel mai mare grup românesc electronic de presă cu 18 publicaţii culturale periodice şi 100 de pagini web administrate; 3. Editurile ARP: Carpathia Press, Kogaion Edition şi Intermundus. Volumul acesta prezintă doar premiile, iar celelalte proiecte cardinale vor fi incluse în lucrarea: “Artur Silvestri-Grădinarul dăruit”, după cum precizează autoarea documentarului, Teodora Mîndru, la finalul primului capitol.

Al doilea capilol este intitulat “Premiile Patrimoniului Românesc”, care s-au dorit a fi dintru început o alternativă la cultura oficială exclusivistă, aspect pe care îl sublinia Artur Silvestri într-un interviu: „Astfel, noi am voit să arătăm sinteze clădite cu efort, cărţi importante, monumente, cărturari, truditori, suflete sacrificate. Unii dintre premianţi suni aproape istorie; alţii suni bătrâni, uitaţi sau risipiţi în lumea largă. Dar fapta a rămas. Fericiţii câştigători ai acestor premii au fost identificaţi şi selectaţi cu totul democratic; cititorii celor 18 publicaţii on-line puteau să propună personalităţi culturale din zona sau din domeniul pe care îl cunoşteau, aceste propuneri se analizau cu prudenţă, alcătuind celebra listă a lui Silvestri, o listă publică de personalităţi susţinute cu argumente ale operelor şi faptelor îndreptate către binele colectiv. lată câteva nume: Nicolae Georgescu, Theodor Damian, Florentin Smarandache (SUA), Adrian Dinu Rachieru, Emilian Popescu, Lucian Hetco (Germaniu), Lucia Olaru Nenati, Sabin Bodea, Theodor Codreanu, A.I. Brumaru, Zenovie Cârlugea, llie Rad, loan Micl[u (Australia), ş.a. Reţinem cuvintele pline de recunoştinţă şi admiraţie ale scriitorului Miron Ţic: “Am avut o lungă şi adevărată colaborare, timp în care am simţit din plin omenia, cinstea şi prietenia Domniei Sale Dr. Artur Silvestri; şi multe schimburi de scrisori, o colaborare sinceră, omenească şi cu bune învoiri. ARP a însemnat pentru mine o clipă de taină, un sprijin venit la timp, când puterile mele creatoare dădeau semne de slăbiciune şi chiar de decădere. Dr. Artur Silvestri a fost cel care m-a ridicat din acea somnolenţă venită prea devreme, îndemnându-mă să scriu cărţile de istorie locală…” Minunate vorbe! Este un singur exemplu din multitudinea celor care au fost premiaţi, oameni cu titluri universitare, cu opere valoroase, din ţară şi dinafară ei, intelectuali de primă mărime spre care nu s-a îndreptat niciodată grija vreunui oficial, astfel că premiile ARP erau, de cele mai multe ori surprize dintre cele mai plăcute, pe lângă gestul onorant de a fi recunoscut public faptul că eşti bun, că opera ta serveşte la ceva şi că nu că nu e supusă ab initio zădărniciei… Diplomele de excelenţă pe care le-a acordat “ca semn de recunoştinţă obştească şi continuă aducere aminte”. Enumerarea câtorva nume, unele trecute peste apa Styxului, este grăitoare: Mitropolitul Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu, Mitropolitul Bartolomeu Anania, loan Opriş, Zoe Durmtrescu Buşulenga, Constantin Ciopraga, Ion Hangiu, Ion Rotai, Ion Ghinoiu, Edgar Papu, Dinu Adameşteanu, Alexandru Stănciulescu Bârda, Viorica Enăchiuc, Adrian Bucurescu, ş.a.             Profesorul erudit Artur Silvestri ştia să lucreze cu oamenii, să-i stimuleze, să-i aprecieze, să le aline durerile, să le împărtăşească din vasta-i cultură ce te impresiona prin profunzimea şi înţelepciunea ei, de parcă ar mai fi trăit o dată, cum spun bătrânii din satul meu… Aşa era scriitorul, criticul literar şi de artă, istoricul, analistul Artur Silvestri, un Om, un Model. Şi despre asta mărturisesc oamenii care l-au ştiut, în acest volum doar 135, dar numărul lor este câtă frunză, câtă iarbă… Detractorii ar trebui să stea deoparte, să încerce măcar să-l ajungă, pentru că de întrecut, nici nu poate fi vorba. Şi să tacă, mai ales, în faţa evidenţelor. De aceea volumul “Artur Silvestri. Fapta culturală” este ca o lecţie binevenită despre viaţa exemplară, dăruită culturii române, despre acela care a fost regele neîncoronat al ei vreme de câţiva ani, avându-şi “supuşii” prin toate colţurile lumii, după cum se poate vedea din numeroasele pagini româneşti de web pe care le coordona, din revistele culturale pe care le dirija. Nimeni nu a reuşit în ţara noastră această unică performanţă, impresionantă şi atât de valoroasă, măreaţă şi uriaşă în acelaşi timp, numai Artur Silvestri.

Al treilea capitol al volumului se numeşte “Cărţi în dar”, iar Teodora Mîndru evidenţiază importanţa şi rolul crucial pe care l-a avut cartea în viaţa lui Artur Silvestri, pentru că orice carte citită avea în sufletul său un răsunet afectiv, şi nu doar o înţelegere intelectuală, raţională. Fiu de intelectuali din Drăgăneşti-Vlaşca, jud. Teleorman, din a treia generaţie, strănepot al Mitropolitului Bucovinei, Tit Simedrea, el mărturiseşte: „de fapt, casa mea a fost întotdeauna o bibliotecă”. Urmând ideile lui Paul Ricoeur, putem deduce că Artur Silvestri are în matricea existenţială o amprentă creatoare, de tip intelectual şi cu spirit cercetător, iar în casa arheologului Dinu Adameşteanu, „băiatul Popii din Toporu, despre care se vorbea că ajunsese în Italia, unde stătea de ani mulţi, un om învăţat, deci un om mare”, are loc o răscruce existenţială, care va determina devenirea viitoare a marelui om de cultură, scriitor şi cărturar modern: Artur Silvestri. Acolo la Potenţa, unde locuia arheologul care făcea săpături la Basilicata, în vara lui 1969, tânărul Gabriel Artur ia contact cu literatura străromână, cu scrierile lui Mircea Eliade, interzis la noi pe vremea aceea, cu Niceta de Remesiana, cu opera lui Lozovan ori Scarlat Lambrino, dar mai târziu înţelege că această răscruce s-a produs chiar atunci şi acolo: „Acum, când mi se pare că disting mai clar sensuri care altădată nu se desfăşuraseră inteligibil, îmi dau seama că începusem să am un cer sufletesc, un cer de stele şi de constelaţii imuabile, ce aparţin de fapt unui altfel de prezent decât şirul nedefinit de zile şi nopţi de unde rareori ceva rămâne şi se întipăreşte.” Destinul creator al tânărului s-a decis în acele clipe, în locul acela, departe de ţară, şi apoi mai târziu, a înţeles că: „intrasem în erezie şi începeam să desluşesc taine pecetluite cu şapte lacăte”, fără iarba fiarelor din poveştile româneşti, dar având un mentor care-l iniţiază, un vrăjitor bun, dedicat şi de mare profunzime, pe reputatul arheolog Dinu Adameşteanu.

Artur Silvestri considera o datorie şi un legământ ca înainte de sărbători să dăruiască din cărţile scrise sau editate de el, realizând un fel de ofrandă a cărţilor de sărbători: „Cu ani în urmă, mi-am spus că nu va fi an lăsat pe lume fără a trimite de Crăciun şi de Paşti câte o cărticică pentru Cel ce m-a adus pe Pământ şi nu voi avea linişte, şi gând de a sărbători, până când nu o voi face, de fiecare dată.” Darul său mergea către biblioteci, şcoli sau persoane cu care coresponda, pe care le cunoştea, publica tineri scriitori pe cheltuiala sa, ori acesta este cel mai ales dar, cuprinzând şi motivaţia în sine. Capitolul IV al volumului la care facem referire prezintă Asociaţia Biblioteci pentru sate, care îşi propune să promoveze cultura în mediile rurale şi în mănăstiri prin acţiuni concrete întemeiate pe voluntariat, să stimuleze donaţiile din partea persoanelor fizice şi juridice. Bilanţul este impresionant: în perioada 2004-2006 au fost donate 45000 de volume şi 300000 de publicaţii. Cine au fost donatorii? În primul rând Artur Silvestri şi soţia sa, Mariana Brăescu-Silvestri, dar şi alţi oameni de bine din ţară sau din străinătate, unii au dorit ca numele lor să nu fie dat publicităţii, dar destinatarii au trimis scrisori de mulţumire, din care Teodora Mîndru spicuieşte câteva fraze de mulţumire şi recunoştinţă. Din postura de martor ocular, aceasta îşi exprimă iniţial îndoiala, dar apoi constată cu uimire că pronosticul ei fusese greşit, iar în faţa sediului Asociaţiei se opreau tot mai multe maşini ale donatorilor. Transportul cărţilor, chiar şi în unele sate uitate de lume, în şcoli şi mănăstiri s-au făcut pe cheltuiala Asociaţiei. Capitolul V se intitulează “Sprijin pentru donaţii culturale”, iar moto-ul capitolului, prin cuvintele lui Artur Silvestri, exprimă ideea unui triumf: „Această Românie Tainică lucrează şi în cele din urmă va birui”. Realizatoarea cărţii prezintă modul în care a fost ajutat colecţionarul de artă Bucur Chiriac să doneze colecţia sa de artă Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu” din Buzău, sau cum a donat scriitoarea Cleopatra Lorinţiu biblioteca soţului ei, poetul Gheorghe Tomozei, după moartea acestuia, Fundaţiei “Petre lonescu-Muscel” din Domneşti-Argeş cu rafturi cu tot, biblioteca primind, cum era şi firesc, numele poetului.

La finalul volumului există o addenda cu imagini de la decernarea premiilor ARP, în care profesorul Artur Silvestri este surprins alături de cei pe care juriul asociaţiei i-a premiat. Pe faţa lui se citeşte bucuria, privirea sa urmăreşte reacţia premianţilor, este grăitoare, pătrunzătoare, dar blândă în acelaşi timp. Se poate observa din aceste imagini că activitatea aceasta era făcută cu multă plăcere şi demnitate, că Omul Artur Silvestri era un generos, conştient că produce un val de umanitate înalt cât un tsunami, pe care, desigur, îl doreşte continuat. Şi asta trebuie să facem: să urmăm „modelul Omului Mare”. Fericirea de pe faţa lui se poate citi acolo unde păşeşte alături de draga inimii sale: Mariana Brăescu-Silvestri, doi oameni, mână în mână, pe covorul roşu, înfruntând împreună viaţa, parcă pentru eternitate. Dar a fost doar o clipă de taină… Cartea reconstituie un model existenţial exemplar: Omul şi faptele sale, atât de multe, de generoase, încât ar cuprinde un minister întreg.

Prof. dr. MARIA VAIDA

Anunțuri