LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Nastasia Maniu: „O zi cu spiritul lui ARTUR SILVESTRI sau Lansarea a două cărţi memorabile“

2 aprilie 2009, ora 17. Librăria „Mihail Sadoveanu“ din Capitală devine neîncăpătoare.

Se umple încet de parcă o anume sfială i-ar face pe cei ce intră să-şi examineze mai întâi
sufletul ca şi cum ar pătrunde într-un templu de rugăciune, deşi nu-i decât un spaţiu al culturii, al cărţii, al amprentării spiritului uman în memoria hârtiei. Doamne, de când n-am mai văzut o librărie arhiplină? Ce i-a facut oare pe trecatorii aflati mereu pe fuga, în goana lor după cele lumeşti, să se oprească şi să se reculeagă într-un spaţiu al meditaţiei şi al evocării unei mari personalităţi culturale? Să fie oare afişul din vitrina librăriei, de unde fotografia lui Artur Silvestri, luminată de un surâs discret şi binevoitor, îi invită să se oprească şi sa intre? Să fie numele lui zâmbind din altă lume pe coperţile celor două cărţi ce urmează a fi lansate? In memoriam ARTUR SILVESTRI – mărturii tulburătoare şi ARTUR SILVESTRI Frumuseţea lumii cunoscute, Zile de neuitat, prima cuprinzând mărturiile încărcate de emoţie şi de aducere aminte ale celor care l-au cunoscut, preţuit şi iubit, iar a doua fiind „un jurnal-album, primul volum postum semnat Artur Silvestri“, care „nu seamănă cu nimic din ceea ce el a scris vreodată“, aşa după cum ni se aduce la cunoştinţă într-o tulburătoare mărturisire ce deschide cartea, mărturisire intitulată „O elegie a vieţii“ şi semnată MARIANA BRĂESCU SILVESTRI. Tot din emoţionantele rânduri ce deschid jurnalul aflăm că „această carte a început odată cu boala“ şi că „aici sunt ultimele 50 de zile. De fapt, 49 „zile de neuitat“, o zi pauză, intervenţia la spital, şi apoi ultima, a cincizecea, când se pierde în „ceţuri argintii“.
Şi s-a pierdut. Peste exact o lună.“

De aceea autoarea gândurilor zguduitoare îl îndeamnă astfel pe cititor: „Cititorule, ca să
înţelegi, parcurge şi cu sufletul aceste rânduri.
Nu sunt pagini de jurnal ori de carte. Sunt bătăile inimii sale. Eu le-am auzit. Şi sunt ultimele.”

Mişcătoare rânduri, nu-i aşa? Sunt rândurile unei soţii iubitoare şi devotate. Sunt rândurile iubirii adevărate, cea care transcende moartea, iubirea care-i insuflă binecunoscutei scriitoare şi jurnaliste Mariana Brăescu Silvestri puterea şi energia de a continua monumentala operă culturală începută de cel care nu i-a fost doar soţ, ci, aş îndrăzni să spun, printr-o sintagmă ce poate părea un simplu loc comun, aş îndrăzni să spun, aşadar, că Artur Silvestri a fost sufletul-pereche al Marianei Brăescu Silvestri şi viceversa. Poate de aceea ei nu pot fi despărţiţi nici măcar de moarte.

Dealtminteri, înălţătorul eveniment, care nu s-a limitat să fie doar o simplă lansare de carte, părea patronat nu doar de Mariana Brăescu Silvestri, ci si de spiritul lui Artur Silvestri, prezent acolo pe parcursul întregii manifestari culturale, devenită un adevărat ritual de „pomenire“ a marelui dispărut. De altfel, pe rând, l-au evocat, invitaţi cu mărinimie de amfitrioană evenimentului la microfon, mai mulţi dintre cei care l-au cunoscut: oameni de cultură, scriitori, profesori, foşti colegi, colaboratori la revistele on-line ARP, pe care el le-a patronat, iniţiat şi coordonat. Nu voi aminti aici numele celor care au omagiat personalitatea lui Artur Silvestri, din teama justificată de a nu pierde din vedere vreunul dintre ele şi de-a nu-l nedreptăţi fie şi involuntar. Toţi vorbitorii însă, care nu au fost deloc puţini, au evocat cu multă căldură, competenţă şi stălucire monumentala personalitate culturală a celui care a fost şi rămâne: Artur Silvestri.

NASTASIA MANIU

Anunțuri