LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

ILUMINARI – Alexandru Nemoianu: „Scene cu prihori“

Aici , dupa mai multe zile foarte frumoase , a venit ploaie si frig . Dar ,dupa cele din Iarna , pare floare la ureche. Pe unul dintre coturile de burlan de la cladirea Centrului si-au asezat cuibul o pereche de „robins”( prihor ? ) , pasari cam cat o mierla , cu pieptul rosiatec si cant foarte frumos . Grija pentru acest cuib , si pentru ouale depuse in el , este emotionanta.

Am stat si i-am urmarit de mai multe ori . De fapt sunt exemplari. Amandoi , banuiesc barbatus si femela , lucreaza efectiv din zori si pana in noapte , ducand , unul altuia , merinde , reparand si ocrotind cuibul , stand cu randul peste oua . Se poarta cu asemenea gingasie , fara urma de ostentatie sau emotionalism ieftin , unul cu altul incat pur si simplu te fac sa lacrimezi . Si in plus au o voiosie , o seninatate si incredere in ce fac si ce va fi care coplesesc . >>>>

mai 16, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la ILUMINARI – Alexandru Nemoianu: „Scene cu prihori“

CRONICA LITERARA – A.I. Brumaru: „Între litere şi filosofie“

Nu cred că i-ar plăcea astăzi (dar cine se poate lăuda că-l cunoaşte bine pe Ion Papuc ?) să fie socotit personaj, să i se spună astfel. Însă el era deja personaj chiar peste voia lui, fusese adică ispitit şi confiscat de poveste, căutând-o şi adresându-i chemarea nu va fi fost, totuşi, el însuşi autorul personajului ? Este adevărat, la început, diferenţa, distanţa dintre cei doi (ceea ce, adică, dă măsura dreaptă a observaţiei, obiectivitatea) nu era mare, autorul, atunci, era ascuns în spatele personajului, povestea care începuse a se ţese îşi ignora autorul. Mereu însă, în acest raport enigmatic, va fi dăinuit complicitatea. În fond, cine anexează pe cine ? De aceea, cred, mult timp povestea – poate chiar legendele, unele preţioase şi mirabile – personajul, ce putea fi însă văzut şi provocat, era adică disponibil convorbirilor nesfârşite şi împărtăşirii ideistice, au rezistat autorului; nu au marcat diferenţa, intervalul. Câte nu s-au vorbit despre el în perioadele juneţii, ale studenţiei goliardice clujene, apoi ale aşezării pe chei dîmboviţean: despre boemul şi laboriosul Ion Papuc, despre spiritul căutător şi totdeodată profund, dar şi despre risipitorul şi rătăcitul între ceţurile unei existenţe ce sfida precarităţile, absenţele ? >>>>

mai 16, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la CRONICA LITERARA – A.I. Brumaru: „Între litere şi filosofie“

CONTEMPORANII NOSTRI – Maria Vaida: „Dimensiunea blagiană a liricii lui Gheorghe Pituţ“

Poetul Gheorghe Pituţ a fost considerat de critica literară un autor de influenţă blagiană, un postblagian în viziunea criticului Marin Mincu1, aşa cum de altfel erau şi ceilalţi confraţi din generaţia sa influenţaţi de poeţii interbelici. Lirica sa evocă spaţiul silvestru securizant, străbătută de un sentiment profund al rădăcinilor sale rurale, situate „la umbra mitică şi în cotloanele arhaicităţii”.2 Ca şi în cazul lui Blaga, rostirea poetică a lui Gheorghe Pituţ este laudă şi invocaţie, un apel imperios la misterul universal, încercând să recupereze din neantul nopţii lumina primară a lumii, creând un univers liric în care creaţia- laudă este singura ce poate conferi un sens existenţei, care e capabilă a reconstrui simbolic unitatea cosmică primară, pentru că: „orice creaţie repetă actul cosmogonic prin excelenţă: Creaţia lumii”(Mircea Eliade). >>>>

mai 16, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la CONTEMPORANII NOSTRI – Maria Vaida: „Dimensiunea blagiană a liricii lui Gheorghe Pituţ“

Vasile Tărâteanu: „La judecata lui Eminescu – An nou cu Bădiţa Grigore“

Au trecut vreo douăzeci ani de atunci, de când am avut norocul să întâlnesc un An Nou, primul şi, deocamdată ultimul, la Chişinău. Şi nu oriunde, ci în casa lui bădiţa Grigore Vieru.
Eram unicul bucovinean acolo, în casa-i ospitalieră, unde aveam să rămân mai târziu peste noapte nu o singură dată în perioada pelerinajelor lunare sau bilunare la Chisinău pentru editarea în veşmântul firesc al limbii noastre a „Plaiului Românesc“.
Era seara Sfântului Vasile şi mă aflam în mijlocul mai multor basarabeni. Şi nu mă simţeam străin, ci printre ai mei. Căci, la drept vorbind, cu toţii eram, de fapt, din fosta Tară a Moldovei. Eu din Ţara de Sus, ei din cea de Jos. Din două formam una şi aceeaşi în pofida realităţilor timpului.
Ţin minte că pe la miezul nopţii au venit să-l ureze pe bădiţa Grigore şi bunii săi prieteni, vai! atât de timpuriu plecaţi pe drumul neîntoarcerii, mult regretaţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici, lipsa cărora o simţim cu toţii, căci nimeni nu mai poate umple golul pe care l-au găurit ei în sufletele noastre prin tragică moarte. >>>>>>

mai 16, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la Vasile Tărâteanu: „La judecata lui Eminescu – An nou cu Bădiţa Grigore“

~Dona Tudor: Poeme

PROVIZORIU, OCEANUL

Parca le-a dat cu prafuri

ierbicide

prietenii mei toti

se stacojesc si tac…

Mania mea-pumnal,

in cine sa izbeasca

cand tip zidita

sub apa unui lac?!

Pe cine sa rasucesc

In valuri de moluste,

Cand paznicii de frontiere

dau onorul

La desfranate muste ,

ametite

pe carnea limbii maicii lor

sa-si lase zorul ? >>>>

mai 16, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la ~Dona Tudor: Poeme

ESEU – Dumitru Buhai: „Întâlnirea cu destinul“

Motto: Iert şi eliberez trecutul cu iubire. Aleg să-mi umplu Sufletul cu Credinţă, Bucurie şi Fericire!… / Isus a fost ca un brad ivit dintr-o stâncă,/ Înălţându-şi statura regală spre soare şi cer; / Strălucind ca şi apa din lacul cu apa adâncă /Ce-aşteaptă-n tăcere o mişcare-n Mister… /El a fost ca o grădină-n parfumul de flori / Şi ca un munte frumos înălţat înspre nori,/ Ca şi zăpada curată şi sfântă ce-acoperă glia / Cu albul curat al inocenţei ce-o dă doar Mesia!

Yeşua era un tânăr preocupat de lucruri neobişnuite pentru vârsta lui de doisprezece ani. Acest băiat subţirel, purtând o tunică albă cu dungi albastre, cu nişte sandale vechi în picioare şi cu o căciuliţă catifelată pe cap era văzut adeseori, în dimineţile de vară, strecurându-se printre florile din grădina părintescă şi printre pomii din livadă, mergând cu paşi domoli spre marginea Nazaretului, unde începea zona de deal, locul liniştit care-i dădea sentimentul revenirii în casa eternă, de unde venise, ca să se întâlnească cu destinul… >>>>

mai 16, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la ESEU – Dumitru Buhai: „Întâlnirea cu destinul“

~Maria-Eugenia Olaru: Poeme

Ţipătul dimineţii,

zbor stins, alergând prin turnuri.

Îngustimi reci,

lunecând pe pragul tăcerii

şi gândurile pipăind

cele câteva ceasuri ucise.

Treaptă sub tălpi

rotunjită-ntristarea.

Sub aceleaşi ceruri Lună şi Soare

şi atâtea lucruri care se plătesc.

Peste limpezimi de ape balauri ucişi.

Tăcere era şi fii-va Lumină! >>>>

mai 16, 2008 Posted by | noutati | Comentarii închise la ~Maria-Eugenia Olaru: Poeme