LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

ESEU – Const. Miu: „De la cuvânt la poezie“

Nimeni altul nu putea să definească poezia într-un mod cu totul inedit decât Eminescu, în Epigonii, aceasta fiind, pentru el: „Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate, / Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea”. Spre a înţelege acest joc cu icoane şi cu glasuri tremurate, se cuvine ca mai întâi să ştim ce este cuvântul şi ce semnificaţii capătă el într-un context poetic.

În Arte poetice ale secolului XX, Nicolae Balotă scria: „La începutul poeziei este cuvântul şi poetul însuşi nu e decât verb întrupat”. (Nicolae Balotă, Arte poetice ale secolului XX, Editura Minerva, Bucureşti, 1976, p. 193) Ca entitate, cuvântul implică existenţa a două laturi: o latură materială – sunetele, învelişul sonor, produs al organelor vorbirii şi o latură ideală – noţiunea, care reflectă în mod generalizat realitatea înconjurătoare. Altfel spus, cuvântul are o formă şi un sens, un element formal şi unul semantic. >>>>

Anunțuri

August 2, 2008 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.