LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

PAGINI DE ISTORIE LITERARA – Gabriel Mareş: „Praga monumentală a lui Nicolae Filimon“

Iulie, 1858. Praga. Nicolae Filimon, aflat înr-o călătorie pe parcursul căreia mai vizitează Germania şi Italia, ajunge în acest oraş din centrul Europei care îşi reflectă imaginea în valurile Vltavei de mai bine de zece secole. Descrie vizita în prima sa lucrare, în ordinea apariţiei, volumul Escursiuni în Germania Meridională.Ajuns la Praga, Filimon se lasă sedus de farmecul turnurilor aurite, al cupolelor multitudinii de biserici, al străduţelor romantice, de simbioza stilurilor arhitecturale şi de încîntătoarele sale grădini.

Se cazează la hotelul Schwarzes Ross, din cartierul numit Oraşul Nou. Cu un interes şi o aplecare către detaliu remarcabile, vizitează o întreagă serie de obiective precum Castelul din Praga, catedrala Sfântul Vit, Biserica Loreta, Biserica Tyn, Palatul Wallenstein sau Podul lui Carol. Vizita sa la Praga este cu atât mai interesantă cu cît, 12 ani mai tîrziu, un alt mare om de litere al vremii, Jan Neruda, merge la Bucureşti, într-o vizită, parcă, de răspuns. Marele poet şi ziarist ceh scrie, la rîndul său, propriile impresii despre capitala României. Comparînd şederea lui Nicolae Filimon la Praga şi cea a lui Jan Neruda la Bucureşti putem să concluzionăm următoarele: în vreme ce Neruda merge printre români pentru a intra în contact cu felul lor de a fi şi de a trăi, Filimon este atras mai cu seamă de monumente, de muzee, de modul în care cehii trăiesc muzica şi arta. >>>>

august 23, 2008 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.