LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

CONTEMPORANII NOSTRI – Virgil Borcan: Mari eseişti : Aurel Ion Brumaru

Motto: „Conceptul de câine nu latră”. (Noam Chomsky)

Dacă apoftegma neoplatoniciană potrivit căreia „natura este haina vie a Dumnezeirii” îşi păstrează valoarea de adevăr, şi dacă admitem că omul este dator să-l cunoască pe Dumnezeu şi prin contemplarea/ descifrarea/ înţelegerea Creaţiei, eseul lui Aurel Ion Brumaru premiat în 2005 de Uniunea Scriitorilor devine un vade mecum indispensabil, de inclus în bibliografia obligatorie. Summa summarum, „Fiinţa muzicală” este –şi înţelegem aceasta la sfârşitul ultimei pagini- o „ontologie pitagoreică” fără triunghiuri dreptunghice, fără pamări sacerdotale în faţa lui Beethoven sau Mahler, fără măcar o cât de mică evocare a „muzicii sferelor”. Începe molcom, riguros, ardeleneşte, cu analiza a trei tipologii (Don Juan, Joseph K., Adrian Leverkühn) familiare criticului literar, dar „exprimate” (etimologic vorbind) până la ultimele lor implicaţii hermeneutice.

Punctul de plecare, tonalitatea sunt de căutat în zona carteziană a spiritului, înţeles ca „sferă a lucrurilor înzestrate cu logică” (din acest punct de vedere există şi o logică naturală) şi, desigur, ca matrice arhetipală în (întru) care se manifestă Fiinţa. Însă, nota bene: fiinţa muzicală nu există per se, autonom, abstract şi impersonal, ci numai ca fiinţare, interpretare, performare, după modelul langue /vs/ parole din lingvistica saussuriană. >>>>

Anunțuri

Septembrie 5, 2008 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.