Nr. 44 – Creaţie, opinii, cărţi şi autori

• Eugen Dorcescu: „Conştiinţa de sine a fiinţei“
• Adrian Botez: Folclor sacral românesc şi eminescologie/ ”crengologie” în… hierogamie/ cosmogonie/ theogonie: Nunta Zamfirei, de George Coşbuc
• O CARTE MARE – „Patriarhul Ardelean“
• REMEMORĂRI – Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda (VIII)
• RECENZIE – Maria Daniela Pănăzan: „Sacrul în poezia românească“
• Olga Morar: „Literatura pentru copii – o literatură specială?!“
• CĂRŢI ŞI AUTORI – Ion Manea: „Cezarina Adamescu la a 50-a carte!“
• INTERVIU – „Mircea Micu, între iubirea de literatură şi revolta împotriva violenţei“
• Cezarina Adamescu: „Duh tainic într-un rotund numit sufletul român“
• AI. Brumaru: Doi poeţi
• POEME – Maria Ciornei: „În vântul vremii“
• ANTOLOGIE LIRICĂ – Mircea Micu: Poeme
• Sorin Cerin: Fragment din „Revelaţii 21 decembrie 2012“
• Nastasia Maniu: Poeme
  
• Ioana Stuparu: „Întâlnire cu scriitori. Seara Ion Murgeanu“

Eugen Dorcescu: „Conştiinţa de sine a fiinţei“

Însemnările ce urmează (şi care nu au nici o pretenţie de „critică literară”, eu nefiind, câtuşi de puţin, critic literar) mi-au fost sugerate de , o carte de proză scurtă, apărută în 2005, la Editura Carpathia Press, Bucureşti, şi semnată de doamna Mariana Brăescu.

Pornesc, în modestul meu comentariu, de la două premise, de la două concluzii (ce nu au, Doamne fereşte, pretenţia de a fi, neapărat, originale), spre care, de-a lungul timpului, m-au condus, simultan, pe de o parte, experienţa trăirii „în lume”, în lumea contingenţelor, în ceea ce se numeşte, în general, şi eronat, realitate, iar, pe de altă parte, experienţa contactului, destul de strâns şi de prelungit, cu lumea semnelor – în înţelesul larg, şi, poate, fundamental, al acestei sintagme. Iată, aşadar, amintitele premise. Cea dintâi ar suna cam aşa: Valoarea unei anume opere de artă stă în cantitatea de fiinţă pe care opera în discuţie o conţine, nicidecum în manevre formale meşteşugite, în performanţe stilistice, în „tehnica exterioară” (deşi, fireşte, acestea au rolul şi rostul lor – un rol şi un rost secundare, însă, fiindcă noi tindem a fi artişti, nu acrobaţi). Şi a doua: A existat, există şi va exista, mereu, o elită, aşa-zicând intangibilă, nu neapărat elita intelectuală sau cea artistică, nici cea socială sau economică, ci o elită strict spirituală (ce poate fi, desigur, şi intelectuală, şi artistică). Pentru componenţii unei atare elite, tribulaţiile imanenţei nu au prea mare importanţă, oricum nu au importanţă în sine, ci doar în măsura în care ele îndreaptă gândul, emoţia, închipuirea, simţământul spre ceea ce este şi rămâne esenţial, impalpabil. >>>>

Adrian Botez: Folclor sacral românesc şi eminescologie/ ”crengologie” în… hierogamie/ cosmogonie/ theogonie: Nunta Zamfirei, de George Coşbuc

Având în vedere faptul că, dintotdeauna, manualele şcolare l-au tratat pe George Coşbuc superficial, doar ca „poetul ţărănimii” (uitându-se că este şi un mare şi profund înţelegător cărturar, chiar dacă autodidact! – traducătorul Sakuntalei lui Kalidasa, al Divinei comedii, a lui Dante, a Eneidei, lui Vergilius, traducere încununată cu Marele Premiu al Academiei, „Năsturel” –1897, etc…) – iar manualele „modern-contemporane” îl ignorează, aproape complet!!! – am găsit de cuviinţă să semnalăm, doar, că, în poemul care l-a consacrat pe Coşbuc, în literatura română, Nunta Zamfirei (citită de Coşbuc, la 4 februarie 1890, la şedinţa Junimii, în Bucureşti), avem de-a face cu o foarte subtilă şi savantă hierogamie.

La nivelul onomasticii, Coşbuc se dovedeşte un maestru al disimulării mitologice: Tatăl este „SĂGEATĂ” – trimiţând, clar, la simbolismul solar (a se vedea, aceeaşi simbolistică, în cazul, mult mai cunoscut, al lui Păsări-Lăţi-Lungilă, al lui Creangă, din Povestea lui Harap Alb, „pocitanie de om care umbla cu arcul dupa vânat de paseri” – adică, anunţându-l heraldic, prin stăpânirea absolut-arhanghelică, asupra îngerilor-păsări, pe însuşi Soarele-ÎMPĂRATUL ROŞ…); deci, Fiica nu poate să nu aparţină de zona celestă! „Icoană-ntr-un altar s-o pui/La închinat” – trimite, firesc, la mitul eminescian al hieratismului cosmic al Fetei de Împărat-Luna-Maica Domnului: „Şi era una la părinţi/Şi mândră-n toate cele,/Cum e Fecioara între sfinţi/Şi luna între stele”… “Zamfir” înseamnă, în vorbirea populară, “SAFIR” – PIATRA CERULUI (simbol al neprihănirii şi al puterii cereşti!!!). Zamfira-Fecioara >>>>

O CARTE MARE – „Patriarhul Ardelean“

(Documentar iniţiat şi îngrijit de Artur Silvestri)

Cei care l-au cunoscut pe Raoul Şorban,printre care mă număr şi eu,au avut şi am avut bucuria să ne tangenţiem cu istoria adevărată a ultimilor ani din secolul trecut.

Iniţiativa scriitorului şi filozofului Artur Silvestri de a strânge în volum,studii,eseuri şi evocări despre Patriarhul Ardelean(Editura INTERMUNDUS,2008),cum l-au” botezat”cei care i-au cunoscut opera şi întreaga activitate,este mai mult decât meritorie,deoarece perpetuează memoria “lui Raoul Şorban în această evocare colectivă asemănătoare unei liturghii laice este cum nu se poate mai potrivit,căci şi el a fost,şi va trebui socotit şi mai stăruitor odată cu vremurile nedesluşite ce vor veni,un adevărat Părinte al Patriei.(Artur Silvestri-O carte De afinităţi şi De model).

Volumul cuprinde,aşa cum se stipulează în sub titlu,studii,evocări şi eseuri despre viaţa şi opera lui Raoul Şorban semnate de :Niceta Blazquez(Spania),Corneliu Florea(Canada),Ilie Rad,M.Ungheanu,Adrian Păunescu,Ioan Miclău(Australia),Dan Brudaşcu,Viorel Roman(Germania),Michael R.Popescu(Suedia),Elisabeta Bogăţan,Anton Lixăndroiu(SUA),Tudor Păcuraru,Vlad Pohilă(Chişinău),Vasile T.Suciu,Episcop Virgil Bercea,Petre Ţurlea,Dimitrie Grama(Danemarca),Aurel Lăpuşan,Dorin Suciu,Ion Marin Almăşan,Irina Airinei,Grigore Arbore(Italia),Luchian Deaconu,Octavian Mihăescu(Germania),Constantin Mustaţă,Angela Bârsan,ambasador Eliezer Palmor(Israel),Mircea Popa,Alexandru Nemoianu(SUA) şi Adrian Rizea.Cartea închizându-se cu o,bine meritată,Bio-Bibliografia autorilor semnată de Artur Silvestri,în care subliniază:că Patriarhul ardelean trebuie să fie o carte de reacţie dar,mai întâi de toate,de afirmaţie şi de model. >>>>

REMEMORĂRI – Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda (VIII)

În noaptea săvârşirii sale, la Arad fiind cu Gheorghe Tomozei şi Nicolae Oancea, l-am de evocat până târziu, fără un motiv anume, povestind întâmplări despre el care pendulau între legende şi adevăr.

Apoi l-am visat îmbrăcat soldat, echipat de război, cu puşcă şi raniţă în spate, pedalând pe o bicicletă ciudată, prin mijlocul oraşului.

Lumea se oprise pe trotuare, recunoscându-l şi eu l-am fost strigat „moncher”, „moncher”, de câteva ori, vrând să-l avertizez fie despre ridicolul situaţiei, fie despre faptul că se apropia de un zid răsărit brusc în faţa sa, pe care mi-am dat seama că nu-l poate evita fiindcă avea ghidonul bicicleteti… fix!

N-am povestit multă vreme nimănui acest vis ciudat şi nu-i accord nici o semnificaţie premonitorie sau mistică. A fost pur şi simplu un vis provocat, probabil, de discuţiile de dinaintea somnului.

Am pornit dimineaţa spre Bucureşti, am ajuns nopatea târziu, de fapt dimineaţa pe la 3 şi după câteva ore de somn, să fi fost pe la prânz, soţia mea a deschis uşa şi mi-a spus abrupt „a murit Marin Preda”. >>>>

RECENZIE – Maria Daniela Pănăzan: „Sacrul în poezia românească“

Sacrul în poezia românească. Studii şi articole (coord. AUREL PANTEA), Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007
O frumoasă şi foarte valoroasă antologie de studii şi articole despre tema sacrului în lirica românească ne-a oferit-o recent renumitul scriitor albaiulian Aurel Pantea, coordonator al lucrării de faţă. Exegezele publicate „surprind întâlnirile spiritului poetic, în metamorfozele sale, cu dimensiunea religioasă a existenţei”, fiind „scrise de critici şi istorici literari de vârste diferite”, astfel încât „fiecare are potenţialul să configureze ideea unicităţii şi ireductibilităţii relaţiei cu divinul, în cele mai semnificative vârste ale poeziei româneşti” (am citat din Introducere la acest volum). Autorii studiilor publicate sunt (alfabetic): Lucian Vasile Bâgiu, Mircea Braga, Diana Câmpan, Gabriela Chiciudean, Dumitru Chioaru, Alexandru Cistelecan, Ioana-Maria Cistelecan, Ileana Ghemeş, Carmina de Leeuw, Cornel Moraru, Aurel Pantea, Maria-Daniela Pănăzan, Vigil Podoabă, Ion Pop.

Aşa cum se cuvine unei incursiuni atât de vaste, prezentările sunt cronologice, primul studiu fiind dedicat unui mare cărturar, Mitropolitul Dosoftei, a cărei traducere a Psalmilor rămâne „autohtonizarea expresiei poetice a sacrului” (Lucian Vasile Bâgiu). Sunt evocate apoi câteva metamorfoze ale sacrului în lirica paşoptistă (Gabriela Chiciudean), culminând cu asumarea şi transcenderea sacrului în lirica lui Mihai Eminescu (articol semnat de Diana Câmpan). >>>>

Olga Morar: „Literatura pentru copii – o literatură specială?!“

Pornind de la această premisă vom încerca să aducem câteva lămuriri necesare, considerăm noi, dar în acelaşi timp să încercăm să argumentăm, convingându-i şi pe acei critici, care se îndoiesc de existenţa acestei literaturi ca gen (o includ în marea literatură), însă ea este piatra de temelie a edificiului viitorului cititor.

Discuţia pleacă de la un articol, apărut în 1997, al distinsului profesor şi critic literar Nicolae Manolescu, care pune sub semnul întrebării acest gen. Argumentele domniei sale pleacă de la manualele şcolare (coordonate de I.Hobana şi respectiv Octavia Costea), aflate în uz prin liceele cu profil pedagogic. Se observă, conform părerii autorului, că titlul conţinutului manualelor şi programelor pe care acestea se bazează nu corespund, făcându-se, practic, o confuzie, neregăsindu-se textele care ilustrează genurile şi speciile literaturii pentru copii, cu excepţia unor versuri.

Conform părerii autorului, există, de fapt, în aceste manuale, numite Literatură pentru copii, trei feluri de literatură: una care se adresează copiilor sau adolescenţilor (folclorul, jocul copiilor, proză de aventură, versuri pentru cei mici), o a doua care se adresează şi adulţilor, respectiv basmele (băsmuitorii clasici gen Perrault, Grimm, Andersen, care nu şi-au destinat creaţia doar copiilor) şi în al treilea rând o literatură care nu are de-a face (nu-i are în vedere) nici pe copii, nici pe adolescenţi (majoritatea textelor menţionate în cele două manuale). >>>>

CĂRŢI ŞI AUTORI – Ion Manea: „Cezarina Adamescu la a 50-a carte!“

„VÂRSTELE SPIRITULUI” DUC SPRE DUMNEZEU

„Viaţa Liberă” Anul XIX, nr. 5765 – Vineri, 3 oct.2008
Nu o întâlneşti mai niciodată pe la întrunirile literare, la cenacluri, lansări de carte, simpozioane, e mai tot timpul la masa de scris, în turnul dumneaei de fildeş, acolo unde pritoceşte la poezia, proza, eseistica, memorialistica sa. Aşa se face că prin recentul volum de versuri „Vârstele spiritului”, Cezarina Adamescu a ajuns la a 50-a carte tipărită. Un segment de bibliotecă deloc de neglijat, un record în literatura feminină a judeţului, poate şi a ţării, la urma urmei o comoară a unei vieţi dedicate în exclusivitate scrisului.

Apărut la Editura Arionda, noul volum poartă un titlu semnificativ pentru a 50-a carte, el cuprinzând poeme scrise începând cu anul 1983.

S-a scurs un sfert de veac de atunci şi „” se simt, altele şi mai aproape de senectute; cu cât se înaintează în timp. „Aproape de mirare” se numeşte „vârsta” din 1983. Iată ce scria Cezarina atunci: „Selene/ răneşte cu secera/ pruncii nenăscuţi/ ai făgăduinţei” („Dincotro?”). Următorul grupaj, ”Dialectica emoţiei”, datează din 1986. Poeta se vede „Dincolo de toate acestea/ eu/ treaptă cu treaptă străbătând/ dialectica emoţiei…” Din 1987, Cezarina Adamescu selectează alte poeme, sub titlul de altă nuanţă, „Iubiri necesare”. Iată, în întregime, scurtisima „Tu”: „Cât mă uimeşti/ Fără să simt/ mă locuieşti”.

Se face apoi saltul în timp, cu un titlu de nuanţă mistică, „Acoperiş pentru rugă”, cuprinzând poeme din 1994. „Vârstele spiritului”, care dă şi titlul cărţii, este un grupaj de poeme datând din 1991. Se face, deci, o reîntoarcere în timp, după care ajungem în 1995, cu titlul eminamente liric: „Aşa cum se deschide un crin”, poem în care autoarea scrie: „Cămaşa care îmi eşti/ pe pielea mea înfloreşte timid/ aşa cum se deschide un crin”. >>>>

INTERVIU – „Mircea Micu, între iubirea de literatură şi revolta împotriva violenţei“

Interviu de Veronica Marinescu

Poetul, scriitorul, dramaturgul şi jurnalistul Mircea Micu şi-a lansat, zilele trecute, a doua ediţie a volumului de povestiri „” – o „sinteză” a sufletului său dominat, învăluit, îmbibat în iubirea de literatură. Prilej, pentru noi, de a reciti (pentru unii de a citi, în premieră) „Enigma”, „Mutu”, „Elefantul albastru”, „Într-o gară mică”, „Secretul Doamnei de zăpadă”, dar şi de a măsura „temperatura” unei stări de spirit a poetului şi omului de cultură Mircea Micu.

– Cum percepe scriitorul Mircea Micu realitatea culturală şi literară românească?

– Eu sunt dezamăgit de evoluţia cultural-spirituală a României din ultima vreme. Există o stare de neglijenţă totală, nu numai din partea acestui guvern. În general, guvernele care s-au perindat, dar cu predilecţie ultimul, au dovedit că interesul lor faţă de cultură este pe „linia a doua”. Nu se acordă nici banii necesari şi nici interesul pe aşa-numitele proiecte. Mă gândesc, de pildă, la faptul că s-a desfiinţat o modalitate de a difuza cartea, de a ajunge până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Dintr-o idee stupidă de descentralizare, s-a renunţat la acel „centru de librării”. Ce era de fapt un centru de librării? Exista în Bucureşti un centru care sintetiza, de fapt, producţiile editoriale ale unui an. >>>>

Cezarina Adamescu: „Duh tainic într-un rotund numit sufletul român“

Dr. Artur Silvestri, Cuvinte pentru urmaşi. Vol. I. , Editura Carpathia Press, 2005.
Pentru ce scrie omul? Pentru cele ce s-au întâmplat în trecut? Pentru toţi cei plecaţi demult? Nicidecum. Pentru prezent? Dacă prezentul acesta continuu este capabil să rezoneze la cuvintele lui. De obicei, mesajul scriitorului, în chip deosebit, al celui creştin, nu e recepţionat, ori este recepţionat deformat, dacă nu chiar respins.

Atunci? Ceea ce NE RĂMÂNE e viitorul. Un mâine devenit azi, care se va preface în ieri, într-o clipită.

Şi speranţa vădită, sau numai presimţită că mesajele noastre, uneori scrise cu sudoare şi lacrimi (nu vreau să par patetică – dar uneori cu jertfe de sânge!) vor fi recepţionate în viitor. De către urmaşi.

Acesta este mesajul generos al cărţii – de excepţională valoare documentară pentru istoria literaturii: „Cuvinte pentru urmaşi…”,alcătuită de distinsul cărturar Dr. Artur Silvestri.

Dar oare nu lăsase Ştefan cel mare şi Sfânt un Cuvânt-Testament drept moştenire urmaşilor, privitor la Moldova, care nu aparţinea atât trecutului ori prezentului, ci, în chip deosebit, viitorului, „urmaşilor urmaşilor voştri, în vecii vecilor!”

Aceasta obligă în conştiinţă. Responsabilizează. Să păstrăm cu sfinţenie – ceea ce avem. Şi nu numai să păstrăm, dar să şi transmitem mai departte. Şi CUVÂNTUL va rezona în inimi şi se va întoarce la noi îmbogăţit, înmulţit, precum talantul dăruit de Dumnezeu, fiecăruia. >>>>

AI. Brumaru: Doi poeţi

Debutând de timpuriu (a fost descoperit, în anii 70, ca elev – era atunci sfios şi neajutorat în treburile lumeşti, vivant însă şi inspirat – de venerabilul Gherghinescu Vania, scriitorul emblematic al Braşovului, şi ocrotit sub aripa villonescului George Boitor), Ion Stanciu nu tipăreşte totuşi, până la pasul în vârsta a doua, ca om la casa lui, tată de copii şi profesor de Filosofie la Buzău, mai mult de trei volume, între care doar două cărţi de poezie, e drept că prima, Despre uimire (Editura Cartea Românească, 1975), va fi premiată de Uniunea Scriitorilor, cea de a doua (Fiinţa concretă) urmându-i destul de repede, în 1979. Apoi poetul a tăcut mai mult de două decenii, până la eseul amplu, Mihai Eminescu. Un sistem de filosofie politică românească (Editura Rafet, 2000). Despre lirica lui Ion Stanciu s-au exprimat, în epocă, de regulă laudativ, poeţii Dinu Flămând şi Petru M.Haş, criticii N. Steinhardt, Laurenţiu Ulici, N.Ciobanu i-au dedicat cuvinte de apreciere în reviste şi în culegeri de cronici. Astfel, i se vor remarca vecinătatea cu esenţele („În jurul muntelui şi-au aşezat tabăra lor sobră esenţele…”), apelul la „luciditatea conştiinţei poetice”, salvarea, în „poeme de o tăietură modernă”, a unor teme „aparent desuete” (Petru M.Haş), „o poezie inteligentă, de subtilă sensibilitate, poezie de poet cultivat” (Dinu Flămând), „uimirea adolescentină” sublimată „în act conştient de contemplare şi meditaţie” (N.Ciobanu), „graţiile unui câmpenesc discret şi cu toate fulgerele unei viziuni dionisiace şi nefăţarnice a lumii” (N.Steinhardt), în fine, Ion Stanciu, scrie Laurenţiu Ulici în Prima Verba I (1978), e „o mare promisiune a generaţiei tinere”. La rându-mi, observam, în revista „Astra” din noiembrie 1979, „percepţia originarului”,”telurismul gros şi expresia biruitoare, alimentate de un crez neclinitit în forţa generatoare şi în principiul de fecunditate absolută a naturii”, considerând Despre uimire drept un „imn al nesfârşirii”. >>>>

POEME – Maria Ciornei: „În vântul vremii“

DUMINICI

Sărbători

De izvoare

Hergheliile-n

Vânt

Bătălii

În

Cuvânt.

Le caut,

Le silesc

Rugăminte

Şoptesc

Nu

Mă las

Biruit

Caut

Taina

Pentru care

Mulţi

Au murit

_____________

CRÂMPEIE DE AUR

Lin

Şi

Uşor

Coboară

Pe obrajii

De rouă

Mireasmă

De pace.

Drumuri

Se aprind

Pentru

Lutul

Ce zace, >>>>

ANTOLOGIE LIRICĂ – Mircea Micu: Poeme

A FI…

A fi,peste mormantul verii

Sedus de viaţa ca cde-un dor,

Mînz tînar degustînd lumina

Salbatec si nerabdător.

Să stii ca nu exista moarte

Că morţii sunt numai un fel

De fluturi adormiţi de muzici

Si_nchişi în bile de oţel.

Sa ştii rîzînd, că sînul tandru

Rotit în porţelan etern

Se surpă-n el pîna devine

Mormînt al laptelui matern,

A fi pe-un cîmp uitat de lume

De smog uitat si de maşini,

Tu singur, duelînd în aer

Cu săbiile unor crini. >>>>

Sorin Cerin: Fragment din „Revelaţii 21 decembrie 2012“

PROLOG

Mulţumesc Sfinxului din Bucegi şi Luminii Divine pentru inspiraţia pe care mi-au dat-o pentru a scrie această carte.În septembrie am realizat un film la Sfinx cu intenţia de a scrie Revelaţii pe care l-am postat pe Youtube.

Azi această carte este gata.Atunci nu ştiam cum va arăta, doar faptul că se va numi Revelaţii şi că va trata problematica viitorului omenirii.Acum realizez că viitorul va consta în trecerea omului în virtual,dar cel mai important lucru privind viitorul nu sunt războaiele şi nici vre-o anume hartă administrativă,ci noi înşine.Viitorul constă în modul de a ne înţelege pe noi,deoarece lumea suntem noi.Am realizat că viitorul nostru stă în iubire,destin,absurd,adevăr şi atâtea alte şi alte teme,care fac parte din indicele alfabetic ce întregeşte cuprinsul acestei cărţi.

Am început să scriu această carte pe 21 octombrie 2008 iar azi 7 noiembrie 2008 este gata.În prima săptămână am scris în medie 16 pagini pe zi,urmând ca să mai adaug alte şi alte pagini în celelalte zile până azi când am considerat cartea terminată.Nu credeam că Revelaţii va fi scrisă sub forma unor maxime sau cugetări.

Pe 2 septembrie 2008 când eram la Sfinx îmi imaginam o carte în care să povestesc cum mi-aş imagina eu Apocalipsa. >>>>

Nastasia Maniu: Poeme

Din ciclul FEMEIE INCHISA IN NEGRELE SERTARE (Un manuscris bagat la inchisoare)

CATREN IN CUSCA
Tu vrei vrei poemul meu descult
in contra lumii sa-l asmuti,
dar el nu latra, el nu musca,
el s-a indragostit de cusca.

(1977)

______________
FEMEIE INCHISA IN NEGRELE SERTARE
(Un manuscris bagat la inchisoare)
Ce inger derizoriu am devenit,
scuipat de toti, mintit, batjocorit,
in tara-n care, vai, m-am ratacit,
si-n loc de om, iluzii am iubit;
in tara-n care semenii n-au chip,
au doar imagine inselatoare,
trasa la xerox pe ecranul mic,
daca o-nlaturi, dai doar de nimic,
in tara-n care raul nu mai doare,
caci binele a decedat de mic. >>>>

Ioana Stuparu: „Întâlnire cu scriitori. Seara Ion Murgeanu“

,,…N-a ruginit frunza din vii…, doar rândunelele-au plecat!‘‘

E 2008, şi e septembrie, Răpciune, şi e ziua a douăzecişinoua, zi frumoasă şi liniştită precum sufletele noastre, ale celor care ne îndreptăm către strada Take Ionescu nr. 4, la sediul Bibliotecii Metropolitane ,,Mihail Sadoveanu‘‘, Bucureşti, unde are loc o nouă ,,Întâlnire cu scriitori‘‘, eveniment organizat de poeta Victoria Milescu, în ultima zi de luni din fiecare lună.

Invitatul special este scriitorul Ion Murgeanu.

I s-au alăturat prieteni, colegi, cunoscuţi, necunoscuţi, cu toţii având aceleaşi idealuri: ,,îmbogăţirea literaturii române prin creaţii de valoare‘‘. Printre participanţi se află condeieri de seamă: Radu Cârneci, Gheorghe Istrate, Ion Lazu, Mariana Ionescu, Iuliu Raţiu, Dumitru Bălăeţ, Crina Bocşan Decusară, Monica Mureşan şi mulţi alţii. Cei trei, poetul Ion Murgeanu, ,,sărbătoritul‘‘, Gheorghe Istrate şi Ion Lazu, ca vechi prieteni formează o adevărată tripletă de aur a prieteniei, a literaturii, fiind cunoscuţi şi ca ,,Grupul de la Neptun‘‘.

Prietenia lor care şi-a păstrat strălucirea, chiar dacă peste ea a vremuit vremea, aduce o notă intimă, aproape de familie.

,,Debutând în ,,Flacăra Iaşiului‘‘ la vârsta de 19 ani (1959), iar botezul literar făcându-i-l marele George Călinescu în anul 1962 – spune poeta Victoria Milescu –, scriitorul Ion Murgeanu are o activitate literară diversă şi bogată. A participant direct la evenimentele din 21-22 decembrie 1989, fiind arestat, torturat alături de alţi revoluţionari, iar dintre scriitori alături de Florin Iaru şi Alecu Ivan Ghilia. Cartea sa reprezentativă este Turnul Onoarei, şi dacă există un cuvânt potrivit pentru întreaga sa operă şi activitate acela ar fi onoare. Este scriitorul şi jurnalistul incomod pentru unii, dar iubit şi preţuit de mulţi alţii‘‘. >>>>