LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

George Anca ne vorbeşte despre Artur Silvestri

Artur Silvestri, de două ori ocult(at) artur-silvestri

george-anca-2Ocultul literar, are, sub comunismul târziu, un “cuptor alchimistic” în scriitura lui Artur Silvestri, republicat, în multe cărţi, după 1989, la Carpathia Press, cu minime addenda, dublat şi de proza imobiliarului, un jurnalism literar arborat în avangarda tranziţiei prelungite. Clăditul parcă nu se putea să nu se prelungească în publicaţii virtuale, reconciliind, odată în plus, vechea “zicere de coduri” cu “eseismul” noii scriituri specializate, amintindu-i scriitorului şi afaceristului/bussinesman (“eu nu câştig din cărţi ci din afacere”) de Vlădica Antonie Plămădeală, “socotit de biserică prea literat şi de literaţi prea bisericesc”.

De o parte, arhetipul călugărilor sciţi, originismul, renaşterea isihastă, brâncovenismul literar, reconquista profetică etc., de altă parte, retrocedarea secolului, România în anul 2010, exerciţii de exorcism social, ţara consultanţilor cu pistolul la brâu, şase blocuri de 40 de etaje în Herăstrău, în locul Muzeului Satului etc. Rămânem, poate, între cele două istorii – a ocupantului, a autohtonului -, fluturându-ne “înfăţişasrea Caesarului ocult, a protectorului tainic din vremea de dincolo de istorie”, dar ne şi retrocedăm, dintre “incendiatorii semidocţi”, retroculturii, “tradiţie a blestemului antropologic”, sau “românitate de Ahasver”. Ne va fi unind “patologia neîncrederii”. “Suntem în spaţiul fenomenului horal”, în Cucuteni, cu Mircea Vulcănescu şi Romulus Vulcănescu (acesta răspunzând, la îndemnul lui Gusti, spaţiului mioritic al lui Blaga cu fenomenul horal). Şi cu Petrus Diaconus, “personalitate enigmatică”, şi cu Petre Diaconu, de la Păcui-Vicina. >>>>

Anunțuri

Noiembrie 24, 2008 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.