LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Marcel Turcu: „Intemperii lirice“

marcel_turcu_2 1 De la Montaigne la Borges, eseul, ca specie literara ambigua ( cea care adesea stie sa se autodistruga ) eseul – anume – isi poate salva printr-un ingenios joc al spiritului, fie ” scena ” fie „grafia ” caci ,oricum, este reactivata in eseu o anumita ” scenografie interioara ” in fata unor secvente ale realului …
Cind cel supus analizei e textul poetic insusi, atunci optiunea artistica numita e s e u  poate atinge cu dezinvoltura
sublimul ! E ceea ce isi propune, intr-o pagina aparent calma dar sigura si Florin Contrea in cartea sa recenta
Autorul e constrient ca ” greseala fundamentala a literaturii de azi e emfaza ” ( L. Borges ,Cartea de nisip, Univers,
1983 ) emfaza pe care FC o practica precum o si eludeaza prin persiflare si autopersiflare.
Derivindu-si referentialul ” dintr-un cer in care totul se afla in toate partile ” ( Plo. Enneade ) autorul nostru stie ca mai ales aici, jos, cuvintul de ordine nu poate fi decit esentialul ! Daca iti asumi poezia romana de dupa 1900 si nu-l incluzi in demersul tau pe Arghezi, neconditionat ii gindesti pe ” ceilalti ” – Sasa Pana si Gellu Naum ! In felul acesta isi incepe – nu pentru cititorul generalizat ci pentru ” un cititor ” (v. pag. 13 ) si FC „initierea” in poezia romana moderna.
Volumul ” Eseuri critice ” se doreste a fi un jurnal literar, conglutinat cu pasaje – in re – de fiziologie poetica… >>>>

Anunțuri

Aprilie 11, 2009 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.