LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

NE ÎNTOARCEM MEREU LA EMINESCU – Theodor Damian: „Timpul între imanent şi transcendent Chronos şi Kairos la Eminescu“

Theodor DamianOmul este măsura tuturor lucrurilor, spunea Protagoras din Abdera, dar Dumnezeu este măsura tuturor oamenilor şi a întregii creaţii.

Omului i s-a dat să fie măsura tuturor lucrurilor (Pantón, métron anthrópos). Protagoras a intuit bine, dar el este aşa numai în măsura în care stă în directă legătură cu Cel ce i-a dat acest privilegiu, Dumnezeu. Când legătura aceasta esenţială este ruptă, omul nu mai este măsură, ci antimăsură, el nu mai creează şi nu mai este partener cu Dumnezeu (sinergie) la menţinerrea şi guvernarea lumii, ci trece de partea uzurpatorului, a celui pe care Iisus l-a văzut ca un fulger căzând din cer (Luca 10, 18).

În Cocoşul negru Victor Eftimiu o spune în mod biblic şi teologic, într-o tiradă a lui Lucifer: „Am fost înfrânt în ceruri, rămasu-mi-a pământul/De nu pot face singur eu stric ce face Sfântul”.

Atunci când a primit sarcina de a da nume lucrurilor, omul a fost cooptat în lucrarea de guvernare a lumii. Această cooptare este un privilegiu şi un dar pe care poţi să-l primeşti sau poţi să-l pierzi.

Cum am spus, omul este măsură a tuturor lucrurilor câtă vreme rămâne legat de Cel ce i-a dat darul, sursă din care-i vin puterea, inspiraţia, capacitatea.

Tendinţa omului de autonomizare, de înlocuire a concepţiei teocentrice de viaţă cu cea antropocentrică, îl separă de Dumnezeu; în acest caz, capacitatea lui devine incapacitate, inspiraţia confuzie, puterea neputinţă. >>>>

iunie 25, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la NE ÎNTOARCEM MEREU LA EMINESCU – Theodor Damian: „Timpul între imanent şi transcendent Chronos şi Kairos la Eminescu“

Cezarina Adamescu: „Eminesciana 120“

cezarina adamescu 8INVOCAŢIE

Vino-mi-te, vino iară,

Şi te adă, adă-mi-te,

Să aprinzi o stea amară

Dintre stele năruite.

Adu-mi viaţă din murire,

Trage-mi cerul în priviri,

Mlaja întru nălucire

Pân’ la primele iviri

Ale tainicei Selene

Raiul înviind în gând

Când se prăbuşeşte-n vene

Sângele de dor, plângând…

Vino, palide  Luceafăr,

Ca pe valuri reci călcând

Din imperiul încă teafăr

Părăsit de nu ştiu când…

Şi mai adu-mi strop de rouă,

Apă vie şi nectar

Să-mi acoperi – pleoape – două

Cu parfum de flori de har;

Că-n grădinile celeste,

Al Veronei sfânt Emin

Ne va fi, ne-a fost, ne este

Pururi românesc destin! >>>>

iunie 25, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Eminesciana 120“

Paul Abucean: „Ferice“

Eminescu 2(Lui Eminescu)

Luceafăr viu

Cînd pradă chinului

Surîd seninului

Peste pustiu

=================

Şi cupa vinului

Înalţ destinului

E că te ştiu

=================

Dacă vîltorile

Mi-ascund comorile

Căii de lut

=================

Ascult ninsorile

Şi-ţi iau scrisorile

De la-nceput

=================

Mi-s rădăcinele

Pline de binele

Supt din străbuni

=================

Crengile-mi ţine-le

Cu nu puţinele

Înţelepciuni

=================

Din fundul mărilor

Dat frămîntărilor

Celui nisip >>>>

iunie 25, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Paul Abucean: „Ferice“