LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Cezarina Adamescu: „Un menestrel cântând serenade domniţei Poesis pe harfele vântului“

cezarina adamescu 10THEODOR RĂPAN, Poştalionul de seară. File din jurnalul unui heruvim, Editura Semne, Bucureşti, 2005. Desene de Damian Petrescu.

Precum un modern menestrel strunindu-şi lăuta pe harfele vântului, Theodor Răpan, cântă serenade Domniţei  sale Poesis. Nimic nou. Numai că sunetele scoase din alăuta sa, întrec cântecele rapsozilor, îndeobşte, care  se nevoiesc a descifra notele cereşti ale Zeului Eol.

Fie că vrei să le spui poeme în proză, poezie poematică, poezie ritmată, rimată, proză poetică, proză imagistică, oricum le-ai numi – aceste bijuterii de mărgărint care fac obiectul volumului  mai sus citat, au darul de a îmbunătăţi ochiul şi inima şi a te purta pe meleaguri fabuloase. Cu toate acestea, ele-l definesc pe poet, lăsând un văl subţire de inefabil să-l învăluie, să ne învăluie-mpreună, într-un dans de naiade, ori măcar  într-un dans nesfârşit de păsări flamingo. Prin vălul de tul se poate întrezări conturul zenitului spre care te poartă închipuirea.

Un Poet şi un Nume care conţine în sine, Numele lui Dumnezeu (Theo) – nu putea şi nu se cădea să  treacă neobservat. Şi el e observat, cultivat şi curtat de nume remarcabile ale culturii române, care şi l-au revendicat drept emul: Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Artur Silvestri, Alexandru Andriţoiu, Tudor Opriş, Aurelian Titu Dumitrescu şi mulţi alţii, care nu mai trebuie validate de timp ori de publicul cititor, pentru că şi-au dobândit deja, dreptul la nemurire. >>>>

iulie 3, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Un menestrel cântând serenade domniţei Poesis pe harfele vântului“

Ion Untaru: Trăsnetul (fragment din romanul „Ne-am întâlnit pe internet“)

Ion UntaruAm visat urât şi m-am sculat tulburat şi înfiorat. O presimţire rece mă paralizase. Nu am înţeles de la început despre ce este vorba, dar m-am trezit cu o presimţire sumbră. Mă duceam la Bibliotecă şi înainte de a ajunge, am văzut o sală de lectură de formă ovală, înclinată spre dreapta la circa patruzeci şi cinci de grade şi aflată în cercul de jos al cifrei opt. Şi, mai departe, o a doua sală deasupra, în a doua buclă a aceleeaşi cifre opt. Şi dintr-odată acestea două şi-au schimbat locurile, în sens contrar acelor de ceasornic. Un opt care desenează cu încetinitorul parcă, un semicerc. Moment în care am auzit sau mi s-au fixat în memorie, nu aş putea să spun cum, aceste cifre: 10.28 – 11.26 Zece-douăzei şi opt – unsprezece, douăzeci şi şase.  Şi pentru că m-am trezit imediat, le-am scris pe o bucată de hârtie să nu le uit.. Adesea în somn, când visează, omul ştie de la sine anumite lucruri. Şi presupunerea că este sau că ar putea să fie vorba de ora 10.28 şi de ora 11.26. Dar în vis nu am avut nici un semn sau precizare că ar fi vorba de timp.

De parcă ar fi vrut cineva să spună : de la ora 10.28, până la 11.26. Practic, o oră fără două mnute. M-am sucit, am tras de mine să văd ce semnificaţie ar putea să aibă pentru mine sau pentru destinul meu. Şi pe măsura trecerii timpului, mă simţeam încruntându-mă, pentru că nu prevedeam nimic de bun augur. Figura geometrică asimilată perfecţiunii, este cercul. Cifra opt ca semnificaţie am interpretat-o în felul următor: cercul de jos – viaţa aceasta pământească a oricăruia dintre noi. Iar cercul de sus – cealaltă viaţă când se încheie cea de jos şi continuă sub o altă formă, în plan superior. >>>>

iulie 3, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ion Untaru: Trăsnetul (fragment din romanul „Ne-am întâlnit pe internet“)

Leonida Maniu: „Eminescu în viziunea lui George Popa“

Leonida ManiuFără să  exagerăm, putem afirma că încă de la începutul activităţii sale de exeget al artelor şi de estetician, profesorul şi medicul George Popa a fost posedat de un spirit puternic şi înalt, cel eminescian. Din aceste raţiuni, după ce a investigat tărîmul mai multor arte (literatura, pictura, sculptura şi muzica), precum şi substanţa marilor filozofii ale lumii (hinduismul, budismul, presocraticii, Platon, Bruno, Spinoza, Kant, Schopenhauer, Heidegger ş.a.), George Popa s-a întors întotdeauna mai bogat şi mai profund, la poetul naţional. Graţie acestui orizont de cunoaştere cuprinzător, Domnia-Sa face apropieri inedite şi deschide perspective incitante în abordarea operei eminesciene, practicînd un comparatism subtil, sans rivage. Stau mărturie, în acest sens, pe lîngă impresionantul număr de studii şi articole, volumele: Spaţiul poetic eminescian (1983), Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003), Libertatea metafizică eminesciană (2005) şi Deschideri metafizice în lirica lui Eminescu (2007).

Dintru început, trebuie să evidenţiem perfecta adecvare a discursului critic la opera examinată. Poet de concepţie, mistuit de o insaţiabilă sete de absolut, care, în procesul de creaţie. se transformă în plăsmuiri lirice grandioase, opera lui Eminescu se cerea interogată cu metode de cercetare adecvate conţinutului său, respectiv, investigaţia metafizică şi, drept corolar al acesteia, proiecţia în sublim. „Eminescu – scrie George Popa, justificînd acest demers – nu doar a teoretizat, a experimentat cugetarea, ci a trăit efectiv ceea ce a gîndit, acele fulguraţii intelectuale cu ajutorul cărora a deschis orizonturi vizionare întrezărite doar de cei rari şi, din acest motiv, greu accesibile, denumite de el însuşi sublime revelaţii ale misterului etern. Or, aceste străfulgerări ale intelectului au constituit pentru autorul Luceafărului, momentele cele mai intens vieţuite ale eliberării spirituale”. (1) >>>>

iulie 3, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Leonida Maniu: „Eminescu în viziunea lui George Popa“

Eugen Dorcescu: Un psalm înflorit (postfaţă la volumul „Când s-au fost spus îngerii“ de TRAIANUS)

Eugen Dorcescu2Într-un eseu mai vechi, ce s-a bucurat de oarecare atenţie din partea cercetătorilor literari şi, evident, din partea creatorilor de literatură, a poeţilor îndeosebi, cărora – celor tineri – le este, de altfel, dedicat, în mod explicit, propuneam, cu modestie şi bună credinţă, o distincţie, utilă, cred, cel puţin din punctul meu de vedere: anume, separarea, teoretică, răspunzînd separării din realitatea textuală, dintre poezia religioasă şi poezia mistică.

Dacă o atare dihotomie este acceptată şi dacă, în demersul hermeneutic, ea este pusă în lucrare, în act, atunci se elimină, măcar în parte, confuzia ce domneşte, în genere, în acest domeniu al creaţiei de factură spirituală – se elimină amestecul dintre textele ataşate, precumpănitor, cultului, cele în care trăirea misterului este mediată de ritual, şi textele ce exprimă relaţia nemijlocită a eului cu Marea Instanţă pnevmatică.

Trebuie adăugat, desigur, că disjuncţia poezie religioasă – poezie mistică rămîne, în mare măsură, doar orientativă. Fiindcă nu se pot introduce, în spaţiul, în teritoriul poeziei, clasificări rigide, intransigente, imuabile, lipsite de fluenţă şi dinamism, nu i se poate aplica lirismului o sistematică specifică ştiinţelor cosmologice. Dar unele linii de forţă, unele orientări şi elanuri sufleteşti, unele direcţii stilistice şi procedee retorice, unele diferenţe de arie şi de intensitate pot fi sesizate. Între ele, însă, şi prin ele, pulsează lumea infinită, şi fascinantă, a nuanţelor. Palpită mulţimea şi diversitatea entităţilor intermediare.>>>>

iulie 3, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Eugen Dorcescu: Un psalm înflorit (postfaţă la volumul „Când s-au fost spus îngerii“ de TRAIANUS)

Cornel Ungureanu: Veronica Balaj – „Piruietă pe catalige“

Piruieta pe cataligeVeronica Balaj a publicat cărţi de  călătorie, romane subtil     sentimentale, jurnale, poezii care au fost traduse în numeroase limbi străine, interviuri cu personalităţi ale timpului nostru. Poet, prozator sau jurnalist, eseist sau comper, a fost prezentă pe câteva continente. Scriitor al prezentului, ea îşi sprijină demersul pe un bun simţ inatacabil. Are (avea) o vitalitate care îi permitea demersuri solare, stenice. E politicoasă cu cititorul cu care intră în dialog confratern. Compătimeşte cu dânsul, îl consolează, i se mărturiseşte, scriam cu altă ocazie. Partitura lirică ţine (ţinea) şi de confesiune şi de iubirea pe care autoarea e/era capabilă să o exprime. Ultima ei carte vine după o altfel de scriere — un bocet. Un om foarte apropiat, aflat în preajmă a dispărut şi autoarea ne vorbeşte despre prezenţa/absenţa lui. E vorba de o desprindere de lumea aceasta — aşa cum este ea. Experienţa morţii (a morţii celui din preajmă) conotează o altă înţelegere a lumii.

Steaua scepticismului pluteşte peste aceste poeme pe care conorăşeana noastră de odinioară, doamna Julia Schiff, ni le prezintă în versiune germană. Sunt versuri în care lumea prin care trecem nu este cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai îmbietoare cu putinţă. Suntem regăsiţi într-un univers în care evenimentele nu mai sunt splendide, frumoase, mirabile: se înscriu în paradigma căderii. >>>>

iulie 3, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cornel Ungureanu: Veronica Balaj – „Piruietă pe catalige“

Al. Florin Ţene: „Nietzsche – Între răsăritul zeilor şi amurgul lor“

Al Florin Tene nouaPornind de la finitudinea condiţiei umane, Nietzsche caută să redescopere „cărarea pierdută” către empireu. În lucrarea „Werke” filozoful caută un simbol prin care să înţeleagă „sensul religios” ca un reazem supranatural. Reânodând firul din prima perioadă a creaţiei sale, în care zeii greci îşi găsiseră loc în omagiile sale, Nietzsche consemnează în „Amurgul idolilor” dorinţa de întoarcere a lui Dionysos, aceasta constituindu-se ca un testament: „Nu cunosc un simbolism mai înalt decât acest simbolism grec, cel al cultului dionisian”.

Filozoful abandonează armele revoltei sale contra zeilor la poalele miticului Olimp. Aura de „teologie negativă” (cum scria Heidegger în „Nietzsche” Gunter Neske Verlag, Pfullingen, 1961, Zweiter Band, p. 348), pentru gândirea nietzscheană, a însoţit tot timpul mersul gândirii sale. Acesta prin lucrările lui din anul 1888 a pregătit preschimbarea „teologiei negative” în “teologia pozitivă“, ce ne aduce în plin plan contradicţia nietzscheniană, ce trece de la „asfinţitul zeilor” la pregătirea spaţiului pentru „apoteoza” lor. Perceput ca demolator de idoli, ca oponent faţă de tradiţia culturală, ca iconoclast faţă de orice autoritate spirituală în afară de aceea a spiritului propriu, Nietzsche ridică statui în opera sa altor idoli noi. >>>>

iulie 3, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Al. Florin Ţene: „Nietzsche – Între răsăritul zeilor şi amurgul lor“

Olga Alexandra Diaconu: „Mişcarea spirituală Rugul Aprins. Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Rarău“

2009-02-07_204244m,,Părintele Daniil de la Rarău poate fi socotit cel mai mare imnolog şi poet mistic român, un mărturisitor şi sfinţit mucenic, model şi ajutor deopotrivă monahilor şi intelectualilor creştini ortodocşi. Prin sfinţenia vieţii sale a mărturisit credinţa ortodoxă prin cuvânt şi faptă, prin scrierile şi minunile săvârşite în timpul vieţii Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Rarăuşi după mutarea la viaţa cea veşnică, prin sfârşitul său mucenicesc. (…).

Întâlnirea cu părintele Daniil – prin intermediul scrierilor sale – este o întâlnire de sărbătoare, directă şi rodnică, într-un prezent viu, sfinţitor.

Întâlnirile cruciale, în ordinea Duhului, nu sunt întâlniri cu persoane prezente cu trupul printre noi. Ele au ceva de mesaj tulburător, de izbucnire în destinul propriu al unei chemări care te umple de bucurie şi de frică şi te subjugă prin afinităţi, admiraţie, evlavie. Sunt întâlniri care te obligă să  mulţumeşti şi să dai mărturie despre ele, spre a împărtăşi darul şi altora, fie şi numai ca să nu-l pierzi şi ca să se înmulţească, aşa cum spune părintele.

Un destin neobişnuit, în care străbate şi se manifestă cu putere chemarea, de dincolo de fapte, oameni şi evenimente.

O astfel de viaţă este prin ea însăşi o pildă care îşi are, peste timp, rostul ei – acela de a fi transmisă şi de a lumina, mai departe, alte destine. >>>>

iulie 3, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Olga Alexandra Diaconu: „Mişcarea spirituală Rugul Aprins. Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Rarău“

Marcel Turcu: „Emigrantul său“

Marcel_Turcu_2Purgat de ruga …

Il  insoteau si trenurile si gara –

Chiar si iubita sa , pe nume : Buzunara  !…

Se zugravea: plutea in aer un curind serios al incintei – un metropolis :

Parea un cazinou dezafectat ; o farmacie croma si neutral ;

Nimeni nu era identic cu

Nimeni –

Fara ecou doar clima, cu-aerul ei distins de-agorasema ,

Parea fericita cu ea insasi …Fulguia !

“Eu sint orasul “- mi-a raspuns episcopul !?

{ iarasi si iarasicel care )

Dupa modul in care-si arbora anii –

Ar fi putut sa ninga si singur !… >>>>

iulie 3, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Marcel Turcu: „Emigrantul său“

Daniel Mureşan: „Paşii lui Prometeu“

Daniel MuresanPAŞII LUI PROMETEU

O pământean de-al nostru ,

tu Prometeu , ce să facem ,

nu ştim urmarea ?

Hermes e când cu războiul ,

comerţul ,

cu păcălelile ascunse

la  nesfârşit ,

atâţia răspund  în locul

lui Apollo ,

e dragă chemarea ,

limpede replica :

toate stau în coadă  de peşte –

mai clar nu se poate ,

nu-i nici visarea .

Uite –datul cu bobii totul împarte ,

certurile continuă cu împăcări ,

speranţele cu eterne abandonuri ,

câştigurile , pierderile ,

apropieri de clipa despărţirii .

Eu n-am timp de preziceri ,

fapte şi isprăvi şi fapte , >>>>

iulie 3, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Daniel Mureşan: „Paşii lui Prometeu“