LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Cezarina Adamescu: „Un menestrel cântând serenade domniţei Poesis pe harfele vântului“

cezarina adamescu 10THEODOR RĂPAN, Poştalionul de seară. File din jurnalul unui heruvim, Editura Semne, Bucureşti, 2005. Desene de Damian Petrescu.

Precum un modern menestrel strunindu-şi lăuta pe harfele vântului, Theodor Răpan, cântă serenade Domniţei  sale Poesis. Nimic nou. Numai că sunetele scoase din alăuta sa, întrec cântecele rapsozilor, îndeobşte, care  se nevoiesc a descifra notele cereşti ale Zeului Eol.

Fie că vrei să le spui poeme în proză, poezie poematică, poezie ritmată, rimată, proză poetică, proză imagistică, oricum le-ai numi – aceste bijuterii de mărgărint care fac obiectul volumului  mai sus citat, au darul de a îmbunătăţi ochiul şi inima şi a te purta pe meleaguri fabuloase. Cu toate acestea, ele-l definesc pe poet, lăsând un văl subţire de inefabil să-l învăluie, să ne învăluie-mpreună, într-un dans de naiade, ori măcar  într-un dans nesfârşit de păsări flamingo. Prin vălul de tul se poate întrezări conturul zenitului spre care te poartă închipuirea.

Un Poet şi un Nume care conţine în sine, Numele lui Dumnezeu (Theo) – nu putea şi nu se cădea să  treacă neobservat. Şi el e observat, cultivat şi curtat de nume remarcabile ale culturii române, care şi l-au revendicat drept emul: Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Artur Silvestri, Alexandru Andriţoiu, Tudor Opriş, Aurelian Titu Dumitrescu şi mulţi alţii, care nu mai trebuie validate de timp ori de publicul cititor, pentru că şi-au dobândit deja, dreptul la nemurire. >>>>

iulie 3, 2009 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.