LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Olga Alexandra Diaconu: „Mişcarea spirituală Rugul Aprins. Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Rarău“

2009-02-07_204244m,,Părintele Daniil de la Rarău poate fi socotit cel mai mare imnolog şi poet mistic român, un mărturisitor şi sfinţit mucenic, model şi ajutor deopotrivă monahilor şi intelectualilor creştini ortodocşi. Prin sfinţenia vieţii sale a mărturisit credinţa ortodoxă prin cuvânt şi faptă, prin scrierile şi minunile săvârşite în timpul vieţii Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Rarăuşi după mutarea la viaţa cea veşnică, prin sfârşitul său mucenicesc. (…).

Întâlnirea cu părintele Daniil – prin intermediul scrierilor sale – este o întâlnire de sărbătoare, directă şi rodnică, într-un prezent viu, sfinţitor.

Întâlnirile cruciale, în ordinea Duhului, nu sunt întâlniri cu persoane prezente cu trupul printre noi. Ele au ceva de mesaj tulburător, de izbucnire în destinul propriu al unei chemări care te umple de bucurie şi de frică şi te subjugă prin afinităţi, admiraţie, evlavie. Sunt întâlniri care te obligă să  mulţumeşti şi să dai mărturie despre ele, spre a împărtăşi darul şi altora, fie şi numai ca să nu-l pierzi şi ca să se înmulţească, aşa cum spune părintele.

Un destin neobişnuit, în care străbate şi se manifestă cu putere chemarea, de dincolo de fapte, oameni şi evenimente.

O astfel de viaţă este prin ea însăşi o pildă care îşi are, peste timp, rostul ei – acela de a fi transmisă şi de a lumina, mai departe, alte destine. >>>>

Anunțuri

Iulie 3, 2009 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.