LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Adrian Botez: „Sonete creştine“

(VII)Oriunde-s eu, e locul de osândă

Şi  aerul miroase a tortură:

Pofte cu nări umflate stau la pândă,

Gata-a-mi târâre maţe, cărni şi zgură.

Dar sub durere, ţipăt, chip de sânge,

Stă neclintită  Roata de Lumină:

Întinse mădulare, ea îmi frânge,

Dar, tot la ea, oştiri de magi se-nchină.

Tâlhar şi sfânt, cu dreaptă  jumătate,

În mine se izbesc şi se frământă.

De-aceea nu se-ncheagă  în cetate

Fiinţa mea de demonie frântă  –

Şi unde-i faţă-acum  –  apoi e spate

Şi nu mai ştiu când ţipă  şi când cântă.

*

(VIII)Mi-am  făurit din flori o-ntreagă ţară

Şi-o cârmuiesc cu păsări şi cu îngeri  –

De nicăieri nu se ridică  plângeri,

Iar din corole băsmuieşte vară.

Ridic palate din puteri de rouă,

Iar rugăciunea o păstrez în crini;

Cu ochi de mir, albastrele jivini,

Din candela iubirii, iau lumină  nouă. >>>>

Anunțuri

Septembrie 20, 2009 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.