LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

George Popa: „Eminescu – autoportretul geniului“

„Ca un luceafăr am trecut prin lume”.

Cum se vedea Eminescu pe el însuşi ? Care era conştiinţa sa de sine ? Răspunsul pe care şi-l dă apare încă de la 18 ani : „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor aşa cum soarele soarbe un nour de aur din marea lui de amar” (ms. 2254,f.18), afirmaţie completată cu versul din postuma Replici: „Eu sunt un geniu, tu o problemă”. În postuma Cărţile, poetul scrie evocând pe Shakespeare : „S-aduc cu tine-mi este toată fala”.

Ca atare, Eminescu şi-a recunoscut de timpuriu condiţia   genială, privind-o ca pe un adevăr  obiectiv, o realitate faţă de care avea o responsabilitate cosmică. Paul Zarifopol scrie despre cele două versuri din cuvântul Demiurgului – „Tu eşti din forma cea de ‘ntâi / De vecinică minune” : sunt „cuvintele cu care, simplu şi superb, geniul poetului român se apostrofa, nemărturisit, pe sine însuşi”.

Care sunt trăsăturile geniului? Arthur Schopenhauer consideră că geniul posedă o structură spirituală şi o menire diferite faţă de omul obişnuit. Regăsim în efigia descrisă de filozoful german însuşirile portretului spiritual al lui Eminescu.

Geniul, este inteligenţă pură, imaginaţie creatoare depăşind covârşitor utilitarul. Dacă actul de cunoaştere  al talentului este discursiv, la geniu procesul cognitiv aparţine intuiţiei care scurtcircuitează voinţa în favoarea intelectului, astfel că – în poezie, în artă –  are loc revelaţia fulgurantă a unui nou adevăr . >>>>

Anunțuri

Septembrie 20, 2009 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.