LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

LA MULŢI ANI!

Un gând  bun pentru un an mai bun.

Vine sărbătoarea Crăciunului şi odată cu ea se încheie anul…

Un an întreg fără Artur Silvestri, dar cu el atât de prezent în gândul, în sufletul, în inima noastră!

La vremea aceasta, altădată, el trimitea înţeleptele şi iubitoarele sale răvaşe. Izvorau din inima lui mare şi se îndreptau către atâtea inimi care aveau nevoie de ele.

Nu pot să  vă scriu dumneavoastră  la fel cum o făcea el. Şi nimeni nu o va putea face. Dar să ne amintim de acele minunate mesaje de Crăciun şi poate să le recitim.

Eu atât pot să  fac: să mulţumesc din tot sufletul celor care au fost, cu scrisul, cu gândul, cu rugăciunea, dar mai ales cu inima, devotaţi amintirii minunatului înţelept, care ne veghează  din ceruri.

Vă  doresc să aveţi Lumină în casă, bucurie în familie, dar mai ales vă doresc sănătate împreună cu toţi cei ce vă sunt dragi.

La mulţi ani!

MARIANA BRĂESCU SILVESTRI

Anunțuri

Decembrie 24, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la LA MULŢI ANI!

Cezarina Adamescu: Colinde pentru sfânta naştere

VINO IISUSE PE-O RAZĂ  DE STEA, ÎN BETLEEMUL DIN INIMA MEA
COLINDE PENTRU SFÂNTA NAŞTERE
I.

Gânduri mi se-nfăşoară-n minte,

iartă-mă  Doamne, că nu găsesc

destule cuvinte

pentru o Naştere aşa sfântă

deşi  Îngerul mi-a strigat :

-„Ia cuvântul şi-l precuvântă!”

De aceea, rugându-Mă Ţie, eu vin

cu puţinul meu omenesc să mă închin

să  Te cânt şi să Te preamăresc

să-Ţi urez : „Bine-ai venit în lume,

Prunc Ceresc!”

II.

Scumpă Maică şi Regină

raiurile ţi se-nchină

îngerii ţi se prosternă

într-o dragoste eternă.

Toţi copiii buni ai Terrei

pe cuprinsul emisferei

fiindcă eşti – te preamăresc

Maica Pruncului Ceresc.

Maica Pruncului Divin

stăpânind Înaltul Cin.

Cu fidelitate sfântă

toţi copiii tăi îţi cântă

Maică blândă şi curată

pururi binecuvântată. >>>>

Decembrie 23, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: Colinde pentru sfânta naştere

Al. Florin Ţene: „Poeme de Crăciun“

ORA DE NINSOARE

Ninge cu lentoare peste burgul înzăpezit,

Albul a ajuns până la ochii ferestrelor,

Curiozitatea acoperită de vălul perdelelor

Se strecoară pe sub mâna ce înlătură discret intransparenţa.

Istoria e alta în fiecare fulg de nea şi oraşul

a ieşit din casă strecurându-se printre ei,

s-a urcat în bena camionului de strâns gunoiul

şi mestecă sticle de plastic să-şi cureţe dinţii-

străzi cariate în anveolele cărora descoperim

banii  locuitorilor ce-şi plimbă nepăsarea în coşciuge de tinichea.

Ninge cu alb peste oraşul din tabloul aflat în camera ta

Unde aştept  invitat să fiu să-ţi citesc cărţile

Cu coperţi făcute din pielea burgului nostru,

animal unic peste care ninge cu postulate.

_____________________

BALADA BRADULUI DE CRĂCIUN

–––––––––––

Pomul de iarnă uscat

Alcătuirea bradului la loc,

Muntele iar l-ar fi înălţat

Dacă amintirea n-ar fi ars în foc.
**********

Imaginea lui adună bucurii

Lumânările ard, sunt prea sus,

Ele urcând în răsăritu-i azuriu

Aprinzând visuri spre apus. >>>>

Decembrie 23, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Al. Florin Ţene: „Poeme de Crăciun“

Mircea Micu: „Poeme pentru mama“

FANTEZIE CU MAMA

Mama , eu te-am visat trecand

Pe_un fir de nor, pe-un camp de zare

Firavu-ti trup amestecand

Cu z bor de pasari calatoare

Mama, eu te-am strigst sa stai,

Era un drum ciudat, de  spume

Unde plecai, de ce plecai

Spre care inceput de lume?

Erai frumoasa  si aveai

Aripi de inger, albe, mama

Si  te strigam si n-auzeai

Sau nu vroiai si mi-era teama.

Acele pasari argintii

Mi te duceau din vis, usoare,

In drumul  lor spre vesnicii

Tacute si   n e p a s a t o a r e… >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Mircea Micu: „Poeme pentru mama“

Maria Diana Popescu: „Un înger şi-a uitat jurnalul pe Pămînt“

A intrat în circuitul literar al prezentului prin grija şi coordonarea doamnei Mariana Brăescu-Silvestri, un jurnal-album în ediţie de lux, ilustrat de Vasile Cercel, intitulat „Frumuseţea lumii” şi străluminat de Editura Carpatia, 2009. Primul volum postum semnat Artur Silvestri, un act al livrării eului său intim, conţine însemnările zilnice, de la debutul bolii, mărturisiri scrise ale ultimilor patruzeci şi nouă de zile din viaţa regretatului Artur Silvestri, găsite într-o agendă mică, maronie, cu însemnări începute în sudul Franţei şi continuate la Bucureşti. Atras în uriaşul miez rotitor al Universului pentru refacerea legăturilor nepămîntene, chemat să asculte cîntecul de taină al privighetorii, omul cu „seninătate de înger” cade în sensibilă îngîndurare. Pe cînd dinaitea sa pîlpăia un fel de lumină lascivă, incitatantă, Artur Silvestri a ales atunci, salvator, spaţiul foşnetului alb de hîrtie, unde  nu-i loc de întoarcere, ci de mers, filă cu filă, înspre căpăt, deşi iată că lumea se tulbură în urmă şi urmele gem de neştiută durerere. În această incredibilă ardere, care îi polarizase fiinţa, a rămas credincios rădăcinilor, cinstind statornicia sufletului, chiar sfera lui magică,  hrănind cu el  suverana ciclicitate.  >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Maria Diana Popescu: „Un înger şi-a uitat jurnalul pe Pămînt“

Angela Baciu: „In memoriam Radu G. Ţeposu“ (Interviu cu criticul literar)

….10 ANI DE CAND CRITICUL RADU G.TEPOSU A PLECAT IN LUMEA INGERILOR…

***
Radu G. Ţeposu (n. 19 aprilie 1954, Şirnea, judeţul Braşov– d. 5 noiembrie 1999) a fost un critic literar, eseist şi cronicar literar român, reprezentant al generaţiei optzeciste.
Pleacă din satul natal la Braşov, unde absolvă Liceul „Andrei Şaguna”. Între 1974–1978 urmează cursurile Facultăţii de Filologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, secţia română-spaniolă. După absolvire ocupă funcţia de secretar general de redacţie al reviste literare Echinox.
Cu repartiţie de profesor de limba şi literatura română, a lucrat în satul Mârşa, din judeţul Giurgiu, în perioada 1978–1983, iar apoi, remarcat într-un mediu revuistic favorabil, a lucrat la revistele Flacăra, Viaţa studenţească şi Amfiteatru.
După 1989, a devenit directorul revistei Cuvântul, conducând în aceeaşi perioadă şi alte publicaţii din Bucureşti şi Baia Mare. Reprezentant de marcă al grupării clujene de la Echinox, figură proeminentă a generaţiei literare a anilor ’80-’90, membru fondator al ASPRO, membru – de asemenea – al Uniunii Scriitorilor din România, >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Angela Baciu: „In memoriam Radu G. Ţeposu“ (Interviu cu criticul literar)

Terner Zoltan: „Pastila săptămânii – război sau pace cu tine însuţi? – Glose în stil baroc“

Cine nu se războieşte niciodată cu sine, nu cunoaşte nici pacea devărată cu el însuşi.

Cine nu ştie să  se îndoiască de sine, va avea o convieţuire îndoielnică  cu el însuşi.

Cel care dă de înţeles că este întotdeauna de acord cu sine însuşi, ori e prost, ori minte. Cine nu se contrazice niciodată pe sine, nici nu se respectă cu adevărat pe sine şi nici nu se ia în serios cu adevărat. Fiind de acord cu tot ce spui, înseamnă că eşti indiferent faţă de tine însuţi, nu-ţi pasă de tine, nu vrei nimic de la tine, nu te priveşte nimic din ceea ce faci, spui sau gândeşti.

Fiind tot timpul de acord cu tine însuţi, nu eşti de acord niciodată cu adevărurile tale adevărate.

Cine nu-şi revizuieşte din când în când ideile şi părerile, riscă să se trezească  cu ele fixe, îngheţate.

Cine nu e în stare să-şi spună sie însuşi „Nu!” va ajunge incapabil să-şi spună vreodată „Da!”.

Pentru a te realiza trebuie  întâi să te negi şi abia apoi să te afirmi. >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Terner Zoltan: „Pastila săptămânii – război sau pace cu tine însuţi? – Glose în stil baroc“

Elisabeta Iosif: „Artur Silvestri – labirintul lăuntric al geniului“

„Nu cartea care-ţi poartă semnătura este importantă, ci amprenta ce se lasă, spiritul acţiunii morale şi intelectuale, modelul sau exemplul,  urma ce ar trebui continuată” (Artur Silvestri)

Cartea, simbol al universului, reprezenta pentru Artur Silvestri „continuitatea ce ne susţine istoriceşte”. Cartea trăieşte în istorie prin „idei-forţă”, iar scriitorul, implicat în soarta societăţii devine demiurgul. De multe ori, el, cel care atinge ”treptele cele mai înalte ale cunoaşterii” se află în ipostaza geniului  mereu frustrat „în experienţa sa totală”. Scriitorul se înalţă prin harul său,  având mereu un „Discurs împotriva uitării”, aducând  în prim-plan „Modelul Omului Mare”. Aşa cum sublinia acad.  Zoe Dumitrescu-Buşulenga „Cu o eleganţă melancolică, el mărturiseşte înaltul scop al cărţii, tâlcul adânc  ce i s-a revelat şi pe care ni-l comunică, emoţionându-ne”. >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Elisabeta Iosif: „Artur Silvestri – labirintul lăuntric al geniului“

Ilie Rad: „Recuperarea unui scriitor – Lucian Boz“

1. Preliminarii.

Pentru literatura românǎ,  Lucian Boz reprezintǎ un caz de douǎ ori interesant şi oarecum singular. Mai întâi, analizând statutul sǎu la noi, în perioada comunistǎ: deşi nu a criticat niciodatǎ regimul politic de la Bucureşti (nici mǎcar în corespondenţa particularǎ; doar într-o scrisoare cǎtre Arşavir Acterian, din 15 mai 1992, deci dupǎ Revoluţie, el considera una din „ctitoriile” epocii, Canalul, ca o „nefastǎ întreprindere a dementului Ceauşescu”), Lucian Boz nu a putut fi reeditat înainte de 1989. E adevǎrat cǎ despre el s-au scris câteva articole în presa din România acelor ani, cenzurate sau autocenzurate (într-un articol din Orizont, de pildǎ, din 1981, N. Steinhardt, prietenul sǎu, care îi cunoştea foarte bine destinul, scrie cǎ „Lucian Boz a plecat din România în ultimele zile ale anului 1937. Întâi la Paris, apoi în Australia”. De aici se poate înţelege cǎ Boz n-a plecat din România comunistǎ, cum s-a întâmplat de fapt, în 1947, ci din cea … capitalistǎ, a anului 1937!), iar diverse ediţii critice (din G. Cǎlinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu) au inclus comentariile celor trei autori la cǎrţile semnate de Lucian Boz, apǎrute în perioada interbelicǎ. >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ilie Rad: „Recuperarea unui scriitor – Lucian Boz“

George Popa: „Al şaselea simţ – instinctul metafizic“

Omul este fiinţă („trestie”) gânditoare. Cel mai elementar gând, al celui mai simplu om, este neliniştea morţii, la care se adaugă ideea  unui dincolo infinit aflat în  afara cercul îngust perceptibil de cele cinci simţuri. Ca atare,  gândind „dincolo” de real, de lumea materială, fiecare om face meta-fizică. Această „predispoziţie metafizică” este un act al raţiunii care face şi gnoseologie, dar şi axiologie, deoarece gândul morţii conţine implicit ideea subvalorii vieţii.

În domeniul gândirii filozofice, metafizica însemnează un sistem care ambiţionează să dea răspuns la toate întrebările esenţiale ale existenţei umane. Metafizica intră astfel în propria ei definiţie, aristotelică, acea de a a identifica un principiu originar  care să dea o explicaţie unitară a universului, precum monada pentru Leibnitz, Deus sive Natura pentru Spinoza, voinţa de a trăi pentru Schopenhauer etc. >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la George Popa: „Al şaselea simţ – instinctul metafizic“

Ionela Oprea: „Abatele Prévost şi hommo religiosus român“

Antoine François Prévost (1697-1763), cunoscut sub titlul monahal Abatele Prévost, precursor al romanului francez modern, autor al ineditei poveşti de dragoste Manon Lescaut, ecleziast prin formaţie, mai puţin prin vocaţie, şi-a început cariera literară în perioada clericală. În 1728 publică primele două volume din romanul de aventuri Memoriile şi aventurile unui om de familie care s-a retras din lume, cu un succes deosebit. Călugărul literat pleacă din mediul mănăstiresc, ameninţându-şi confraţii cu răzbunarea publică prin mijloace literare.

Prévost părăseşte Franţa şi se stabileşte în Anglia, ca preceptor într-o familie sus-pusă. În 1730 trece în Olanda, unde găseşte condiţii mai bune pentru publicarea lucrărilor sale. Astfel, scoate patru volume din Cleveland, precum şi trei volume din Memoriile unui om de familie. În 1733 se stabileşte din nou la Londra, pentru a-şi îndrepta situaţia materială. După mai multe peregrinări, abatele Prévost se întoarce în Franţa, unde publicul îl primeşte foarte bine; se bucură de admiraţie, de favorurile unor persoane din înalta societate. De aici înainte viaţa abatelui este mai puţin agitată. Continuă să publice lucrări literare, traduceri. >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ionela Oprea: „Abatele Prévost şi hommo religiosus român“

Al. Florin Ţene: „Dimensiunea psihopatografică şi de obiectivare în proza lui Gib I. Mihăescu“

Odată  cu romancierii Garabet Ibrăianu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu , Camil Petrescu şi Mircea Eliade se produce o adevărată schimbare de ansamblu a tehnicilor narative. O parte din prozatorii novatori s-au impus mai greu în atenţia publicului, cum ar fi Gib I.Mihăescu, Anton Holban, Mihail Sebastian şi Max Blecher, în ciuda faptului sau chiar datorită acestui demers modelizant,în proiectul lor de a se înscrie, după teoria sincronismului dezvoltat de criticul Eugen Lovinescu, într-o matrice a modernismului universal. Scriitorul Gib Mihăescu, care abordase nuvela cu mult curaj şi într-o manieră originală, încă din anul 1919, a dat tonul nuvelei psihologice, prin publicarea celebrelor sale volume”La Grandiflora” şi “Vedenia.” Cele două nuvele care dau şi titlul volumelor de debut sunt frisonate de elemente autobiografice , fiindcă şi viaţa autorului derula un farmec într-un oraş de province în care nu se întâmpla nimic, cum spunea Sadoveanu despre Fălticeni lui. >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Al. Florin Ţene: „Dimensiunea psihopatografică şi de obiectivare în proza lui Gib I. Mihăescu“

Cezarina Adamescu: „Un luminiş care se numeşte credinţă sau Fantastica peregrinare prin lumea zeilor“

După  cum mărturiseşte însăşi autoarea, distinsa doamnă  Elisabeta Iosif,

prozator, eseist, ziarist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi al Uniunii Internaţionale a Ziariştilor, preşedinte al Filialei Bucureşti a Ligii Scriitorilor Români: „Întotdeauna m-a fascinat acea cufundare în fântânile de apă vie ale mitologiei. E un fel de îmbăiere în mister, o binecuvântare, un botez al zeilor. Într-o zi, însă, ceva m-a pus pe gânduri…”

Pornind de la „acel ceva”, care este o întrebare pusă de un copil, autoarea construieşte o suită de povestiri fantastice, care-şi trag seva din mitologie, dar, îmbrăcate în straiele sensibilităţii poetice  şi imaginaţiei autoarei, dobândesc sensuri noi, extrapolate la universul cotidian.

De ce caută  omul această fântână de apă vie, unde se oglindeşte şi se recunoaşte în ceilalţi, ca şi când i-ar privi în ochi prin reflexia unei oglinzi fidele?

Lumea atât de diversă  şi de misterioasă a zeităţilor a atras dintotdeauna minţile oamenilor. >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Un luminiş care se numeşte credinţă sau Fantastica peregrinare prin lumea zeilor“

Adrian Botez: Grupaj liric autumnal

POEM DE ADIO

Motto: ”Lumea asta-i cum o vezi

Cealaltă e cum o crezi…” (zicătoare populară românească)

aici – la-ntâlnirea tuturor

câinilor – nimeni n-are nimic de vânzare – dar

tot vrea să vândă

m-am săturat

uscat – de

lumea asta: munţii şi

apele sunt semne şi îndemnuri spre

o alta – fierbând-germinând – care are cu-adevărat

ce spune: frazele ei –  aici – sunt abia zboruri staccato de

îngeri

…corul de nori – epopei scrise pe

ape

rege încoronat şi ghilotinat – simultan – în

neţărmurirea fiecărui amurg >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Adrian Botez: Grupaj liric autumnal

Petre Bucinschi: „Un traseu dat de destin (I.L. Caragiale)“

Un traseu dat de destin, aici este esenţa operei lui Caragiale, dar fără să piardă, în acelaşi timp,substanţa şi cadrul din care provin personajele sale şi Caragiale însăşi, fiind vorba de matricea românească, filozofică şi stilistică.

Subtil observator şi cunoscător al vieţii de provincie şi al capitalei, de o curiozitate neobosită, Caragiale a transpus în operă bogata sa experienţă de viaţă.

Eugen Ionescu nota în portretul pe care-l făcea scriitorului în 1959: „spirit naturalist, el şi-a ales personajele din lumea de fiecare zi, dar el le-a dezvăluit în esenţa lor profundă, a făcut din ele nişte tipuri, nişte modele”.

Tudor Vianu considera că: „nu va fi posibil să se scrie istoria socială  a veacului nostru al-XIX-lea, fără o continuă referire la opera lui Caragiale” .

Avem revelaţia descoperirii unui scriitor care a ştiut să surprindă ceea ce este universal valabil, atât pentru epoca în care a trăit, cât şi pentru cele ce vor veni.

Clasicul Caragiale este fără îndoială contemporanul nostru. >>>>

Decembrie 12, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Petre Bucinschi: „Un traseu dat de destin (I.L. Caragiale)“