LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

LUCEAFĂRUL nr. 1/2010

ianuarie 21, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la LUCEAFĂRUL nr. 1/2010

Al. Florin Ţene: „Ca aerul şi seva, Eminescu“

CA AERUL ŞI SEVA, EMINESCU
Îi aud paşii trecând dinspre lumină

Şi foşnetul stelelor în părul Lui,

Când plopii fără soţ  îl aşteaptă să vină

La fereastra cu dorul aprins în gutui.

Coborând dinspre Carpaţi, îl aud uneori

Cu fruntea împodobită de gânduri

Pe cărări de argint şi flori

De tei presărate rânduri, rânduri.

Îi aud glasul venind dinspre trecut

Dulce ca mierea cuvintelor străbune,

Când este versul şoaptă de început

Şi luna vibrează iubirea pe strune.

Doinesc tulnice pe poteci de munte,

Spre Ipoteşti prelungind chemarea

Aşternută peste veacuri punte

Pe care să vină odată  cu zarea.

Din poeme se desprinde, spre el venim,

Ca areul şi seva ce-n arbori suie,

În fiecare dintre noi îl regăsim

Cioplit în inimi veşnică statuie. >>>>

ianuarie 21, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Al. Florin Ţene: „Ca aerul şi seva, Eminescu“

Theodor Damian : „Timpul între imanent şi transcendent: Chronos şi Kairos în poezia lui Eminescu“

Omul este măsura tuturor lucrurilor, spunea Protagoras din Abdera, dar Dumnezeu este măsura tuturor oamenilor şi a întregii creaţii.

Omului i s-a dat să fie măsura tuturor lucrurilor (Pantón, métron anthrópos). Protagoras a intuit bine, dar el este aşa numai în măsura în care stă în directă legătură cu Cel ce i-a dat acest privilegiu, Dumnezeu. Când legătura aceasta esenţială este ruptă, omul nu mai este măsură, ci antimăsură, el nu mai creează şi nu mai este partener cu Dumnezeu (sinergie) la menţinerrea şi guvernarea lumii, ci trece de partea uzurpatorului, a celui pe care Iisus l-a văzut ca un fulger căzând din cer (Luca 10, 18).

În Cocoşul negru Victor Eftimiu o spune în mod biblic şi teologic, într-o tiradă a lui Lucifer: „Am fost înfrânt în ceruri, rămasu-mi-a pământul/De nu pot face singur eu stric ce face Sfântul”.

Atunci când a primit sarcina de a da nume lucrurilor, omul a fost cooptat în lucrarea de guvernare a lumii. Această cooptare este un privilegiu şi un dar pe care poţi să-l primeşti sau poţi să-l pierzi. >>>>

ianuarie 21, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Theodor Damian : „Timpul între imanent şi transcendent: Chronos şi Kairos în poezia lui Eminescu“

Elisabeta Bogăţan: „O binevenită reeditare – Apocalypsis cum figuris“

La Editura Carpathia, Bucureşti, a apărut recent (2009) o binevenită  reeditare a cărţii lui Artur Silvestri Apocalipsis cum figuris. Este a treia reeditare a volumului de proze scurte publicat în 2003 şi reluat în 2005 cu includerea exegezei critice. Aşa cum se şi precizează, volumul redă structura celui din 2005, cu mici diferenţe: subtitlul este   Şapte nuvele fantastice cu prolog şi epilog, (prologul fiind constituit din Cuvântul înainte la ediţia din 2005 ), iar la exegeza critică a fost adăugat cuvântul Cleopatrei Lorinţiu, autoarea unui meritoriu volum despre opera lui Artur Silvestri.

Bogata exegeză critică  (Ovidiu Drâmba, Al. Husar, A.I.Brumaru, Zenovie Cârlugea, Mircea Rareş, Ion Drăguşanul, I.P.Tatomirescu, Eugen Evu, I. Popescu-Brădiceni, Dimitrie Grama, E. Bogăţan, C. Stancu, I.M.Almăjan, E.Solunca Moise, A.D.Rachieru, L.Hetco, Cl.Lorinţiu) subliniază faptul că prozele cuprinse în acest volum sunt menite să marcheze un moment memorabil în evoluţia prozei scurte româneşti. Sunt anii în care experimentele postmoderniste au creat un hiatus între creatori şi receptori şi proza scurtă îşi căuta un drum viabil. În acest sens prozele cuprinse în volumul  Apocalipsis cum figuris reprezintă un răspuns şi indică o cale. >>>>

ianuarie 21, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Elisabeta Bogăţan: „O binevenită reeditare – Apocalypsis cum figuris“

Maria Vaida: „Omul faptelor sau O clipă de taină“

Moto: „Viaţa noastră istorică nu a început ieri, ci demult,  iar lucrarea noastră tăcută, senină şi râvnitoare nu se va sfârşi mâine şi va dura mult în timpul unde  se aşază  orice contribuţie jertfelnică, indiferent dacă i se ştie autorul ori a devenit anonimă. Căci, batjocorită sau uitată de răul ireductibil, fapta bună rămâne; şi cine a făcut-o, ştie Dumnezeu”[i]

Activitatea culturală a regretatului profesor Gabriel Artur Silvestri promovează în universalitate valorile perene ale culturii române, demonstrând că spiritul învinge materia, că fapta bună rămâne, chiar dacă, uneori, se pierde în anonimat numele făptuitorului. Datoria noastră, în cazul acestui erudit al culturii române,  este ca numele făptuitorului să nu se piardă în negura uitării, să-l pomenim când şi cum se cuvine. În aceste zile de sărbătoare, un gest minunat m-a făcut să-mi reamintesc cuvintele pline de înţelepciune ale cărturarului ce şade acum în grădina îngerilor, veghind asupra noastră: am primit drept cadou de Crăciun, prin generozitatea doamnei Mariana Brăescu-Silvestri şi prin bunăvoinţa Mariei Anghel, două volume minunate dedicate regretatului Artur Silvestri: Artur Silvestri, Fapta culturală, Documentar alcătuit de sociolog Teodora Mândru, 135 de mărturii, Ed. Carpathia, 2009, cu un cuvânt înainte intitulat O lecţie post mortem, semnat de Mariana Brăescu-Silvestri şi un argument numit O carte a faptelor, scris de Teodora Mândru. >>>>


ianuarie 21, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Maria Vaida: „Omul faptelor sau O clipă de taină“

Cezarina Adamescu: „Melania Cuc – Un samsar colindând lumea cu poeme la subsuoară“

Melania Cuc, Autoportret, Editura Nico, Târgu Mureş, 2010

La cumpăna anilor, Melania Cuc ne face o surpriză de proporţii care întrece aşteptările şi totodată confirmă cu deplin temei vocaţia lirică şi epică a autoarei.

După propria mărturisire, Melania Cuc este „samsarul cu poeme de dragoste” – care nu cântăreşte, nu aşază pe terezie, nu se tocmeşte, ci  vinde pe bucăţi, aşteptând muşteriii să-i facă safteaua (Îmi las capul pe genunchi).

Muşteriii suntem noi, de bună seamă, flămânzi, însetaţi, curioşi, cârcotaşi, avizi de senzaţional, gata să ne tocmim şi să preţăluim totul, până şi sufletul poetului aflat printre rânduri. Dar, un muşteriu bun, chiar de la prima privire recunoaşte calitatea produsului.

Pentru Melania Cuc – Poezia este  taină cât se poate de serioasă. Cu ea nu se poate glumi. Autoarea s-a angajat la lectica Poeziei şi o conduce abil, nescăpând frâiele, ca pe un murg sireap, pe uliţele sufleteşti nepietruite: „Locuiesc/ Într-un buzunar de  zeţar/ Ce a tipărit manifeste” (Vă scriu despre dragoste). Ea ştie un adevăr de necontestat: Poezia înseamnă jertfă şi sacrificiu pentru omenire,aşa cum un soldat se sacrifică pentru Patrie. Aşadar, slujind Poezia, ea se dedică în întregime patriei sale. Aşa cum Prometeu s-a angajat să fure focul pentru muritori şi a sfârşit pe stâncă înlănţuit de Zeus, ciugulit şi hăcuit de păsări răpitoare pentru cutezanţa sa. >>>>

ianuarie 21, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Melania Cuc – Un samsar colindând lumea cu poeme la subsuoară“

Cezarina Adamescu: „Adrian Botez – un poet incomod şi poemele sale magistrale“

Şi în  aceste versuri recente, străluminate de harul nesăţios al melancoliei care-l face pe autor să bea seva mesteacănului secular ivit în creierul muntelui, Adrian Botez transfigurat de lumina lăuntrică, dezvăluie iscusinţa rostirii sale inimitabile. Cu o pană înmuiată în apa sfinţită în ziua de Bobotează de Trupul Preacurat al Mielului lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatele lumii, Adrian Botez  se arată sub chipul Celui ce strigă-n pustiul veacului, cu plânset înăbuşit şi uneori cu strigăt înalt, surzilor şi orbilor şi muţilor, ologilor şi leproşilor  propovăduindu-le  sosirea veacului cel de pe urmă: „ţi-am aşteptat – din stânci şi pustiuri – chemarea/ nimeni nu te iubeşte – Criste – decât cel de tot părăsit / şi căruia apelor le este silă să-i mai repete – în // limba lor lunecoasă – umbra întunecoasă / cât de uşor de găsit e cel ce de toţi – şi de Crist /  a fost – pentru credinţa-n credinţa lui – părăsit” (Melancoliile lui Ioan).

Adrian Botez simte „vibraţia duhului pe/ ascuţişul săgeţii care ţinteşte mult dincolo de / Poarta Soarelui” (Melancoliile lui Ioan). El spune liniştit şi senin, împăcat cu sine, cu Dumnezeu şi cu oamenii (lucru foarte rar!): „Vreau să trec// Teafăr de Hotare” deşi: „alături de mine – se strecoară – suavă – ambiţia // duhurilor altor lumi // * // rănile mele se-nchid: una singură – care / niciodată n-a sângerat – a rămas // să ţâşnească din ea – orbitor – sufletul /  plecat să-ntâlnească cereştile – neînvinsele oşti” (Melancoliile lui Ioan). >>>>

ianuarie 21, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Adrian Botez – un poet incomod şi poemele sale magistrale“

Daniela Voiculescu: „Pe un fir de romaniţă“

mai avem timp…

să citim un poem eminescian,

să alunecăm pe ramul cel mai înalt

al dorului, contrarii de eşarfă

cosmică, animate de sevă stelară,

ploaie cu cercei din tei albi…

**********

mai avem timp…

să ne vindem scrisorile virtuale,

să ne aducem aminte de noi,

de sărut, de simplul care naşte

fiecare fulg de zăpadă…

putem fi bulgări roşii, de jar! >>>>

ianuarie 21, 2010 Posted by | noutati | Comentarii închise la Daniela Voiculescu: „Pe un fir de romaniţă“