LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Al. Florin Ţene: „Ca aerul şi seva, Eminescu“

CA AERUL ŞI SEVA, EMINESCU
Îi aud paşii trecând dinspre lumină

Şi foşnetul stelelor în părul Lui,

Când plopii fără soţ  îl aşteaptă să vină

La fereastra cu dorul aprins în gutui.

Coborând dinspre Carpaţi, îl aud uneori

Cu fruntea împodobită de gânduri

Pe cărări de argint şi flori

De tei presărate rânduri, rânduri.

Îi aud glasul venind dinspre trecut

Dulce ca mierea cuvintelor străbune,

Când este versul şoaptă de început

Şi luna vibrează iubirea pe strune.

Doinesc tulnice pe poteci de munte,

Spre Ipoteşti prelungind chemarea

Aşternută peste veacuri punte

Pe care să vină odată  cu zarea.

Din poeme se desprinde, spre el venim,

Ca areul şi seva ce-n arbori suie,

În fiecare dintre noi îl regăsim

Cioplit în inimi veşnică statuie. >>>>

Anunțuri

Ianuarie 21, 2010 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.