LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Cezarina Adamescu: „File dintr-un jurnal imaginar – Alexandru Nemoianu“

M-am întrebat adeseori, ce-i face pe scriitori să-şi noteze gândurile? Ce nevoinţă imperioasă îi mână să aştearnă  cuvinte, pe care nu le-ar rosti nimănui?

Nevoia de ordine, de structurare a ideilor, se stivuire a simţămintelor pentru a nu se pierde pentru totdeauna…Nevoia şi, în acelaşi timp neputinţa de a comunica deschis, celor din jur, despre ceea ce-i asupreşte şi-i frământă? Oricum, hârtia, iar acum ecranul calculatorului sunt cei mai buni interlocutori.  Cu ei faci schimb de păreri, de iluzii, de afecte, intri în polemici pe care nu le sfârşeşti niciodată, lor le dăruieşti tăcerile tale din nopţi feriale ori festive pentru că ştii că nu te trădează.

Jurnalul interior, chiar dacă nu e aşternut pe hârtie ori pe suportul electronic are darul de a-ţi dărui starea aceea propice creaţiei, te pregăteşte pentru un nou început, pentru un nou capăt de lume şi spre o viaţă în care intri sfios, desculţ şi cu simţurile în alertă, sperând că vei găsi răspunsuri la întrebările pe care, poate, nu ţi le-ai pus niciodată… E un tărâm mirific de cercetat şi colindat, de făcut săpături, în care, la orice pas, poţi întâlni…neprevăzutul. >>>>

Anunțuri

Februarie 27, 2010 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.