LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Lucia Olaru Nenati: „A plecat dintre noi un om de patrimoniu – Constatin Mălinaş“

Deşi mă aşteptam să se întâmple, totusi vestea săvârşirii din viaţă a lui Constantin Mălinaş m-a luat prin surprindere căci credeam că va mai fi încă timp pentru el să-şi ia rămas bun de la noi toţi, cei ce l-am cunoscut şi preţuit. Dar n-a fost decât timpul de pâna atunci, timpul vieţii lui pline în care, de fapt, a acumulat cu asupră de măsură motive  de-a nu se pierde în uitare.

L-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, decenii, la nişte sesiuni de comuncări dedicate lui Eminescu, prilej cu care ne-am identificat reciproc, remarcându-ne unul altuia comunicările  şi intrând în discuţii avizate pe marginea lor.  Am corespondat din când în când, ne-am citit unul altuia cărţi şi articole publicate în presă, consolidându-ne impresiile de început. A citit şi ascultat cartea şi caseta mea de reconstituire a universului muzical eminescian şi a reacţionat cu un entuziasm năvalnic trimiţându-mi nişte aprecieri care m-au emoţionat şi pe care apoi le-am înserat în ediţiile următoare ale lucrării. I-am acordat cu sinceră bucurie recomandarea pentru intrarea în Uniunea Scriitorilor. >>>>

Anunțuri

Martie 31, 2010 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.