LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Artur Silvestri: „Noua Geografie literară“

Ideea „Noii geografii literare” aparţine Luceafărului, însă realitatea pe care încearcă a o traduce naţional e de bună seamă, anterioară acestei propuneri şi independentă de ea. În fond, către sfârşitul lui 1984, când M. Ungheanu şi cu mine am iniţiat această dezbatere prelungită, fenomenele literare recente o reclamau şi de-aceea nici nu a fost greu ca ideea să se impună şi să capete o anumită popularitate care deranjează pe unii. Însă adevărul „Noii geografii literare” nu se poate nega, o dovadă fiind adeziunea câştigată de această formulă în numai câţiva ani. Cei dintâi care au propus-o au fost, alături de iniţiatori, un cercetător în sociologia istoriei (Ilie Bădescu), un istoric literar şi un eminescolog (Nicolae Georgescu) un istoric al literaturii cu perspectivă sociologică (Adrian Dinu Rachieru) o eminentă comparatistă (Mirela Roznoveanu) şi un etnolog ale cărui studii de istorie a culturii şi de folclor ar merita o atenţie sporită (D. Bălăeţ). Opiniile lor se păstrează sub forma unei discuţii în jurul mesei rotunde publicate de Luceafărul în >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Artur Silvestri: „Noua Geografie literară“

Ion Pachia Tatomirescu: „Cu Artur Silvestri la dezbaterea literară de la Chişineu Criş, iulie 1988“

La Liceul Industrial din Chişineu-Criş, graţie directorului respectivului liceu, destoinicul critic literar, Alexandru Ruja, sub egida unor instituţii de prim rang – Comitetul de Cultură şi Educaţie al Judeţului Arad, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, Consiliul Orăşenesc Chişineu-Criş al Educaţiei Politice şi Culturii, Societatea de Ştiinţe Filologice (Subfiliala Chişineu-Criş), redacţia revistei „Luceafărul“ din Bucureşti etc. – s-a derulat, în zilele de 19 – 20 mai 1988, cea de-a IX-a ediţie a Simpozionului Naţional, „Valori ale Literaturii şi ale Limbii Române“. S-au distins între numeroşii participanţii la acest simpozion nu numai cei din eternizatul grup, graţie fotografiei de mai sus (de la dreapta la stânga): Adrian Dinu Rachieru, Artur Silvestri, Paul Everac, Ion Pachia-Tatomirescu, Deliu Petroiu, Al. Ruja (în dreapta lui IPT), ci şi Florin Bănescu, Mariana Brăescu-Silvestri, Horia Ungureanu, prof. univ. dr. Al. Bellu, prof. univ. dr. Dorina Dincă, prof. univ. dr. Iulian Negrilă, prof. univ. dr. Pavel Petroman, prof. univ. dr. Virgil Vintilescu ş. a. Sibiu (vezi fotografia întregului grup în cartea Artur Silvestri – aşa cum l-am cunoscut, I, antologie întocmită de Mariana Brăescu Silvestri, Bucureşti, Editura Carpathia, 2010, p. 250).

La acest simpozion, vineri, 20 mai 1988, Ion Pachia Tatomirescu, face comunicarea Niceta Remesianu şi începuturile imnologiei dacoromâne (370 e. n.), participând şi la iniţiatele şi deja tradiţionalele dezbateri ale redacţiei revistei «Luceafărul», focalizate (şi la Chişineu-Criş, în cadrul bogatei game de manifestări prilejuite de acest simpozion naţional universitar-academic) de Artur Silvestri, îndeosebi, asupra conceptului „noua geografie literară“. >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ion Pachia Tatomirescu: „Cu Artur Silvestri la dezbaterea literară de la Chişineu Criş, iulie 1988“

Ion Marin Almăjan: „Un maestru al versului înveşmântat în odăjdii orbitoare“

”Sub ramura cuvintelor odihnesc şi respir „ ( Anotimpul subţire al glasului tău) se mărturiseşte poetul Ioan Petraş,nepreţuitul meu prieten.Doar că aceste cuvinte  sunt născute din smirnă şi tămâie, adăpostesc Potirul  iar în Potir se ascunde Cuvântul, Dumnezeiescul  har al clipei de început. Poetul Ioan Petraş  este covârşit de  Sfânta Liturghie în spiritul şi pentru cuvântul căreia osteneşte cu sufletul şi cu mintea într-o dulce, asumată robie. Tonul poeziilor sale este imnic,solemn, ca o rugăciune.”O aspră uitare se stinge mereu/ biruită de aurul rugăciunii”.  Sau: ” Rugăciunea mea/ o spinare de deal adâncit/ în noapte”.( Cartea bucuriilor epifane).Odăjdiile poeziei sunt luxuriante, aproape orbitoare, hieratice te trimit cu gândul la frescele bizantine:” Pe o vatră de ceară curată/ Înverzeşte un văzduh cu numele meu/Bucuria –ngenunche şi cântă/că-n lacrima mea/Îşi spală culorile un curcubeu”( Lăcrimarul înflorit)sau:”, >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ion Marin Almăjan: „Un maestru al versului înveşmântat în odăjdii orbitoare“

Mihail Soare: „Aţi mai vazut vreun flutur?“

(În amintirea domnului Mircea Micu)

Aţi mai văzut vreun flutur cu mustaţă,

Aşa năstruşnic şi aşa poet,

Un zburător atât de desuet

Pentru o lume-orbecăind în ceaţă ?

****

Ati mai vazut vreo floare să nu-i ştie

Zâmbetul şui de visător lunatic

Hrănit  cu praf de stele, nebunatic

Predicator de pilde în pustie ? >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Mihail Soare: „Aţi mai vazut vreun flutur?“

Lucreţia Bogdan: „Poemul dramatic «Meşterul Manole», de Valeriu Anania“

Poemul dramatic Meşterul Manole este publicat de Valeriu Anania în anul 1968 la Editura pentru  literatură, Bucureşti. În ianuarie, 1969,  acest poem este transmis de Televiziunea Română, iar la 30 martie are loc premiera acestuia la Teatrul Al. Davila din Piteşti, regizat de Marietta Sadova. În acelaşi an, poemul e jucat şi la Teatrul Casandra, de către promoţia clasei Ion Olteanu a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.

Piesa se încadrează în teatrul poetic românesc postbelic.

Dumitru Micu apreciază că ceea „ce o individualizează la nivelul subiectului şi al construcţiei în raport cu celelalte piese de factură prozodică notabile despre edificarea mânăstirii de la Curtea de Argeş (Zidirea Mânăstirii Argeşului de N. Iorga, Meşterul de Adrian Maniu, Meşterul Manole de Victor Eftimiu, Icarii de pe Argeş de Ion Luca) e, desigur, conţinutul specific al componentelor sale inventate de dramaturg (şi nu împrumutate legendei), al aşa-numitelor de către V. I. Propp mărimi variabile, modul cum acestea se leagă de componentele neschimbătoare (mărimile constante) şi ponderea lor în context”.[1] >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Lucreţia Bogdan: „Poemul dramatic «Meşterul Manole», de Valeriu Anania“

Al. Florin Ţene: „Călătorie prin «vegetaţia luxuriantă» a exegezelor nietzscheene“

Cu mulţi ani  în urmă m-am încumetat să călătoresc prin lumea exegezelor nietzscheene şi de atunci nu am mai reuşit să ies din “ vegetaţia luxuriantă” a acestora. Am impresia că, încă, mă aflu într-un ţinut  brazilian, sau mai bine zis într-o indefrişabilă şi misterioasă mlaştină amazoniană, unde fiecare op mă face să tai cu maceta minţii o vremelnică potecă prin liane şi hăţişuri, repede crescută la loc de vigilenţa vegetală a naturii ce nu doreşte ca o simetrie aleatorie să-i tulbure “propria orânduială “.

Opera de filosofie poematică “Aşa grăit-a Zarathustra “, scrisă între anii 1883-1885, este un astfel de” ţinut amazonian” în care este concentrată, ca un transfocator, întreaga gândire filosofică a lui Nietzsche. Treptele de gândire şi creaţie ale unei biografii complicată până la infinit, ce provoacă de ani buni discordia şi învălmăşala de turn Babel a axegeţilor, sunt limpezite de Nietzsche însuşi, ce mărturiseşte “marile schimbări la faţă “ în propria lui viaţă: Nietzsche cel aflat în echilibru între” înainte” de Zarathustra şi “după “ Zarathustra. >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Al. Florin Ţene: „Călătorie prin «vegetaţia luxuriantă» a exegezelor nietzscheene“

Ionuţ Caragea: „Întotdeauna oameni“

ÎNTOTDEAUNA OAMENI

întotdeauna căutăm ceea ce ne lipseşte

şi renunţăm la ceea ce ne lipseşte mai mult

întotdeauna privim mai departe

şi reuşim să fim cu-atât mai departe

de noi înşine

întotdeauna sperăm la ceva mai bun decât azi

şi mâine vom fi căutători de comori în trecut

întotdeauna facem aceleaşi greşeli

şi găsim întotdeauna o scuză:

a greşi e omeneşte şi totuşi

întotdeauna ni se arată o cale spre adevăr

şi cochetăm mereu cu minciuna

întotdeauna suntem romantici

şi până la urmă ne plictisim de atât romantism

şi suntem pragmatici până la >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ionuţ Caragea: „Întotdeauna oameni“

Aurel Brumaru: „Adaptabilitate şi transfer sau Cu prepoziţia «înspre» în era schimbării“

Trăim, începând cu deceniul 9 (al secolului trecut), spune Alvin Toffler (v. Transfer de putere, 1990) în epoca dominaţiei cunoaşterii, inteligenţa taie acum punţile brutalei forţe fizice, nu va împiedica însă şi violenţa. Altfel de violenţă. Cei care deţin cunoaşterea – adică informaţia şi computerul, iar nu doar coşurile negre vărsătoare de fum – îşi transferă lejer şi în folosul propriu puterea, ceilalţi s-ar putea să mizeze, cum se vede, pe agresiunea tribalistă, deja pe forţa militară. Acestea, se spune, pot fi zădărnicite prin integrarea informaţională, printr-o necontenită deschidere, a rămâne aşadar numai păstrători de vechi patrimonii, într-o dimensiune conservativă, înseamnă a influenţa în massă exclusiv propagandistic, contând pe elementul tradiţional; uneori în formele nestăpânite cunoscute (istorie triumfalistă sau, cum s-a zis mai de curând, „istorie de parasatas”, pusă adică pe dezgropare şi veşnică pomenire, apoi reminiscenţele idolatrice certate cândva de Emilio Gentile etc.). >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Aurel Brumaru: „Adaptabilitate şi transfer sau Cu prepoziţia «înspre» în era schimbării“

Lucian Gruia: „Proza lui Artur Silvestri“

Alcătuirile evanescente, iluminările, revelaţiile lui Artur Silvestri,  s-au adunat în volumele:  APOCALYPSIS CUM FIGURIS Şapte nuvele fantastice cu prolog şi epilog /1/ (scrise în perioada 1983-1984, cu excepţia textului Geneza, după Balzac elaborat în anul 1977) – prima ediţie 2003; PERPETUM MOBILE  Piese improvizate pentru violocel şi oboi /2/ – prima ediţie 2005 şi juralul impresionist FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE. Zile de neuitat (2009). Cleopatra Lorinţiu  mai aminteşte şi de proiectul unui roman PINNACLE despre care autorul îi vorbise cu vreo două luni înainte de a se stinge.

Ediţiile din 2009 ale volumelor menţionate cuprind impresionante referinţe critice, depăşind ca număr de pagini pe cele ale textelor în proză, ceea ce ne permite să realizăm o sinteză la care vom folosi, pe lângă recenziile amintite, prefeţele relevante ale Marianei Brăescu Silvestri şi comentariile preţioase ale autorului.  >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Lucian Gruia: „Proza lui Artur Silvestri“

Adrian Botez: „A sta în calea oamenilor“

Era frigul ascuţit şi jilav al unui sfârşit de martie câinos. Oraşul nu suferise de pe urma inundaţiilor. Satele, însă, jur împrejur, fuseseră scufundate, mai mult de jumătate, într-o mlaştină neagră, uleioasă, greţoasă, deznădăjduitoare.

Era duminică, la un ceas după amiază. Tânărul desculţ stătea în mijlocul străzii, pe carosabil – îngenuncheat. Şoferii, destul de rari, care treceau, îl înjurau pe cel îngenuncheat – grosolan şi sonor, spectaculos, ieşiţi afară cu trupul, pe jumătate, din cabine.”Beţivule!” – strigă unul, cu o mirare victorioasă, de parcă atunci ar fi făcut o mare descoperire. Îl înjurau – şi treceau mai departe. Aveau treburile lor, atât de grabnice… Tânărul desculţ rămânea, în continuare, impasibil, îngenuncheat şi gol până la brâu, pe carosabil. Capul i se plecase, adânc, până aproape de asfaltul cu străluciri ferite, întunecate, bănuitoare. Asfaltul amestecat cu crâncena ură a apei. >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Adrian Botez: „A sta în calea oamenilor“

Ben Todică: „Despre vol. SCRUM/CENDRE al poetului Ştefan Doru Dăncuş“

In tara sanzienelor sa lasat intunericul. Un tinut pingelit cu martiri. O memorie tintuita de oameni ca Stefan Doru Dancus. O gloaba uitata de stramosi, hranita din cenusa neamului lui Horia, Closca si Crisan isi asteapta stapanul. Plesul secolului XXI, bidiviul ascuns, sclavul dainuirii consumat de cotidianul faiantat in alb.

Uscarea creierelor sub dogoarea libertatilor promise.Taierea coardei. Pustiirea constiintei. Insetarea identitatii. Gonirea sufletelor. Indobitocirea. Nici tu ca poet nu iti explici cum sau ales aceste cuvinte de merg asa de bine. Poezia se naste din cele mai emotionante momente ale omului si va ramane alaturi de noi atata vreme cat vom vorbi. >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ben Todică: „Despre vol. SCRUM/CENDRE al poetului Ştefan Doru Dăncuş“

Al. Florin Ţene: „Clipa de dat în leagăn muza“

CLIPA DE DAT ÎN LEAGĂN MUZA

Îmi iese căldura ca un nisip din oase

De-am încălzit amiaza întreagă,

Satul tot s-a adăpostit prin case,

Eu am înjugat boii ziua spre apus s-o tragă.

*****

Sunt împrăştiat prin ogradă,

Iarba din carnea ţărânei creşte,

Mierlele au venit în zbor să vadă

Cum de căldură poetul se topeşte.

*****

M-am adunat de jos măturându-mă cu gândul

Şi-am făcut balansoar din grinda cerului şi-o stea,

De-atunci mă dau în ea cu rândul,

Un an eu, celălalt muza mea. >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Al. Florin Ţene: „Clipa de dat în leagăn muza“

Marcel Turcu: „Hipoteca“

HIPOTECA

“ Don Quijote-le nostru interior “ / Unamuno /

 

… cai de rasa, fara autori morali de –

Cai de rasa …

****

Intins letraj- zidul bibliotecii-versant :

-pe deplin-zidul !-

****

In ferestre de rasa, cai de rasa, tintati –

Constelari cai de rasa,

Fumegand a lectura …

****

O aiure alba ne-mbratiseaza pe

Toti !…

****

In feresre de rasa, cai de rasa

-ca serpasii boemi-

****

Fumegand a lectura … >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Marcel Turcu: „Hipoteca“

Maria Vaida: „Anotimpul miracolelor – vol. «Oracol» de Marcel Mureşeanu“

Nimic nu tinde să nu fie atât de mult cum tinde timpul

C-abia se naşte o secundă şi alta îi umbreşte nimbul.

(Gheorghe Pituţ, Secunda)

În copilărie aveam obiceiul să completăm oracole, căutând cele mai iscoditoare şi revelatoare întrebări destinate numai celor iniţiaţi, care doreau să răspundă, care se lăsau cunoscuţi de către autor, pentru că doar el ştia ale cui sunt răspunsurile de la numărul respectiv, după simbolul ales, ori după alt semn cunoscut numai  de omniscientul personaj care izvodise întrebările… Nu ştiu nici acum, dacă oracolul din Delphi obişnuia să pună întrebări, ori numai să ofere răspunsuri la întrebările celor interesaţi să-şi cunoască viitorul. Poetul Marcel Mureşeanu (Oracol, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010) face să circule prin clasă un alt fel de oracol, cel referitor la timp, marele Cronos (imperiul crepuscular) care, asemeni nisipului de aur ni se scurge printre degete fără să băgăm de seamă, fără să-l ţinem în clepsidră, atenţionând lectorul că timpul auctorial al senectuţii a devenit un anotimp al miracolelor. >>>>

martie 12, 2011 Posted by | noutati | Comentarii închise la Maria Vaida: „Anotimpul miracolelor – vol. «Oracol» de Marcel Mureşeanu“