LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Cleopatra Lorinţiu: „Note de spunere şi de lectură“

Apariţia celor două cărţi de proză scurtă semnate de Mariana Brăescu Mariana Brăescu- Îmi amintesc şi îmi imaginez, Editura Carpathia,2011 şi Imperfecţiuni provizorii,Editura Carpathia,2011- a fost marcată de o lansare de carte la Libraria  Mihail Sadoveanu din Bucureşti, loc ce ne aminteşte lansările şi zăpezile de odinioară.

Prilejul acesta, al apariţiei unor cărţi, e în sine un motiv de bucurie tainică  pentru autor dar la noi, la români el poate să ia şi forma unei sărbători .Faţă de celebrele «  dédicaces des livres » cum se fac prin Occident, la noi lumea se adună, criticii se exprimă, autorul citeşte iar la sfârşit dă îmbujorat dedicaţii pe cărţi, stropite cu un pahar de vin sau de suc. Nu e aşa ?

Lansarea din 3 martie anul curent s-a remarcat prin câteva aspecte fermecătoare de altfel, căci doi actori valoroşi ai scenei şi ai filmului românesc au citit câte o povestire de-a autoarei . Mai exact Florina  Cercel şi Adrian Păduraru. Exerciţiu artistic frapant care a pus în valoare virtuţile textului.

De vorbit despre cele două cărţi publicate la mai bine de douăzeci şi ceva de ani de la elaborarea lor, au vorbit, nu critici ca de obicei ci … scriitori, ei înşişi, mai exact Tudor Octavian şi cu mine.

Aceste proze  scurte scrise în deceniul nouă ar putea să pară aidoma unor mesaje vârâte în sticle şi aruncate în mare, rămânând ca ele să depună mărturie despre un timp, la urma urmelor.

Dar ele sunt mai mult decât atât, nu doar că depun mărturie despre un tip de gândire, de provocare chiar, dar se ridică mult peste asta, căci senzaţia valabilităţii lor atemporale este evidentă.

E primul lucru care m-a frapat constatând  eu cu o satisfacţie nespusă că observaţia acidă a scriitoarei se aruncă spre situaţii mereu valabile, spre personaje şi stări de fapt precum dintr-o excelentă caricatură ,capabile să spună multe şi să intre repede de tot în memoria cititorului.

Cele două cărţi sunt precum feţele lui Janus.

Diferite, aparent chiar total diferite, ele se ating totuşi până la urmă într-o limită a subtilului şi poate a organizării materiei epice, căci ele sunt construite, ca stil, oarecum la fel, mizând pe o bună dozare a efectului, pe acumulare, punct culminant şi surpriză.

Prozele, oricât de scurte ar fi ca întindere, au dozajul şi reţeta unor piese de teatru, ceea ce într-un fel  e normal căci Mariana Brăescu s-a vrut înainte de toate, cred, dramaturg . >>>>>

Anunțuri

Martie 16, 2011 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.