LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Adrian Botez: „Satul românesc eminescian ca dispoziţie de transcendere“

1. SATUL-NATURĂ

La Eminescu, nu apare Ţăranul (“oameni cu coasa-n spinare” sunt arhetipul-Thanathos multiplicat, cu aripă de fier-întunecare), dar apare Călugărul (ipostază ascetic-spiritualizată a Omului Locului, Omul-Axă (ca sens de transcendere), Magul-Regele-Împăratul fiind doar diversele trepte de intensitate a acţiunii metafizice; nu apare ogorul (spintecare spre plutonic), dar apare Moşia-Mocşă (tărâmul mitic). Arhetipurile poeziei eminesciene sunt arhetipurile Satului Arhaic Românesc, ca dispoziţie metafizică spre transcendere – Satul Arhaic Românesc, ca singură formă complexă (vag fixată terestru) structurată supraindividual (şi cu finalitate supraumană, aproape invizibilă ca arhitectură terestrizată, dar absolut determinantă, ca forţă de impunere a gestului şi gândirii-Logos. Ca-n filozofiile (sugestii de existenţă) buddhistă sau zen-buddhistă (a iluminării), nu au importanţă construcţiile pentru în-temeiere terestră, ci Acoperişul Arcuit spre Cer al Pavilionului, aşezat peste încăperea-cuptor iniţiatic (încăperea templu, nesemnificativă spaţial, infinită ca radiaţie spirituală), susţinută nu atât de pereţi, cât de mediul natural (profund energetizat spiritual): >>>>>

Anunțuri

Martie 30, 2011 - Posted by | noutati

Sorry, the comment form is closed at this time.