LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Mircea Micu: „Caligraful imnelor“

Avea ceva din sfiala monahilor indragostiti de litera stearsa a psaltirelor ingalbenite si arse de vreme.Si era fragil si melancholic. Ca un mesteacan…

  Vorba lui sfatoasa si dulce, era, ca a taranilor batrani.Surasul sau era garda unei singuratati meditative.

   L-am vazut intr-o dimineata traversand parcul din fata  Casei  Presei Libere, abatandu-se de la aleea pietruita, calcand indesat si ganditor, cu mainile la spate peste  iarba umezita de roua ca un taran iesit  in livada.

Si-a pastrat chipul de copil uimit din vremea cand dbuta spectaculos si sigur cu placheta intitulata  concludent “Cum sa va spun”  cu versuri care fermecau prin tonul nostalgic al spovedaniei juvenile.

Taran la origine din mosi-stramosi si-a pastrat snaga acestei dinastii, bunul simt ancestral si umbla stan jenit printre noi, stanjenit de hainele”domnesti”.

Onorariul volumului de debut l-a investit cumparand o bivolita pecare a facut-o cadou  parintilor.

Poezia lui,ca un strigat pur si nealterat e in acelasi timp profunda si directa,e o grandioasa metafora hranindu-se din  istoria  zbuciumata  a neamului.Poetizeaza istoria si o ridica  la rangul de IMN  grav, facand din ea o religie a finite noastre nationale.

  Ne intalneam destul de des si de fiecare data ma saliuta primul cu bucurie si umire copilareasca, ridicandu-si palaria cu boruri largi si binecuvantandu-ma.

  Carturar distins, vorbitor si de limbi demult uitate, acest poet cu fata lui de adolescent m-a uimit prin farmecul si naytutraletea firii sale. Niciodata n-am vazut un carturar care sa-si poarte cu atata dezinvoltura, in gesture,in sfieli, in vorba nealterata, stema sa de taran.Niciodata n-am citit un poet mai indragostit de istoria tarii ca Ioan Alexandru.

Dupa moartea sa tragica si premature o nedreapta uitare s-a asternut din partea \criticii literaresi a colegilor de ideal politic.

Poate si pentru faptul ca el, Ioan,  a poetizat ca nimeni altul istoria zbuciumata a Romaniei in versuri de un sublim  patriotism. Dar, azi, patriotismul, nu se mai poarta…

   Versurile lui Ioan  Alexandru, suav si sfios ca un mesteacan  le vor purta in minte si inima iubitorii de pezie adevarata.

MIRCEA MICU

Anunțuri