LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Victor Martin: „Administratorii de bloc ai culturii“

În ultimul timp, în cultura română pare că se întâmplă ceva. Nu ştim ce. Trosnesc lemnele, iar scriitorii îşi imaginează că se pune de un foc de tabără şi, pe cărbunii încinşi, se fac fripturi.

Îşi pot imagina orice, că de-aia sunt scriitori, să-şi imagineze. Nu pot fi acuzaţi de falsificarea adevărului. Nu au nici o legătură cu adevărul. Nu li se poate pune laţul adevărului de gât. Nu pot fi priponiţi de cuiul adevărului, bătut într-o grindă adevărată, grindă de grindă, cum se spune mai nou. Nu li se poate împinge scaunul adevărului de sub picioare.

Ei îşi pot imagina orice. Îşi pot imagina că a dispărut tot ce îi înconjoară sau îşi pot imagina că au dispărut ei din mijlocul lucrurilor care îi înconjoară, îi sufocă, îi reprezintă şi îi însumează. Sunt interpelaţi cu: „Domnul scriitor, aţi mai scris ceva?” şi li se mănâncă o oră din viaţă, poate chiar o aşteptată „oră astrală”. Li se spun poveşti despre cum ei, atleţii proletariatului, au pus umărul la capul vagonului, pentru ca ei, oamenii de cultură, să poată mânca o pâine, de preferinţă, cu mână cu tot.

Nu ne spun cum au făcut ei, proletarii, ca viaţa să nu ne fie mai plăcută, ci, prin pumnii aplicaţi în ochi, să ne fie mult mai vizibilă. Nu ne spun cum au fugit dintre noi, cu salarii compensatorii în picioare împleticite, ca să revină în jurul nostru, să se aleagă între ei, sub formă de preşedinţi şi administratori de bloc, şi să ne mai îngrădească, încă o dată, libertatea de mişcare, cu garduri de fier, puse de-a doua, pe toate aleile. După pumni în vocabular, vine, firesc, bara de fier înfiptă între picioarele libertăţii de mişcare. Administratorii culturii nu ne spun să nu vorbim tot ce vrem noi; ei ne spun ce vor ei să vorbim noi.

După minerii, gunoierii şi pompierii minţii, au urmat „oierii minţii”, invocaţi de Mircea Mihăieş, „vierii minţii”, invocaţi de Mircea Cărtărescu, frizerii minţii, „oameni dedicaţi”, iar acum, iată şi administratorii de bloc ai minţilor noastre. Deoarece comunismul însuşi era lăcomia, ei nu sunt „supravieţuitorii comunismului de lăcomie”. Când vrei să împarţi totul în mod egal, apare lăcomia.

Acum, când administratorii de bloc îşi continuă vocaţia de „gardieni ai civismului”, dând buzna peste tine în casă, să-ţi citească apometrele şi repartitoarele, vor şi o ciozvârtă din imaginea ta, clădită din teama ca administratorii de azi să nu-ţi facă vreo vizită, în miez de noapte, şi să te prindă că scrii, ţie, „boier al minţii”!

VICTOR MARTIN