LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Emilian Marcu: „Oglinda retrovizoare“

Ţigănuşul de baltă şi de…uscat

Pasărea purtând acest nume ( după D.E.X.I., al Limbii române,p.2098,col. a-II-a, – cu picioare înalte, cu ciocul lung şi încovoiat, cu spatele şi aripile negre) îşi face, aproape seară de seară potecă, de pe micul ecran în casele noastre.

Furios nevoie mare, cu ochii bulbucaţi, aproape oftalmici, suferind de o boală ce din păcate la noi în ţară a atins pe foarte mulţi, jigodita, făcând spume la gură, loveşte cu ciocul lung şi încovoiat, cu toate că i se spune, « ciocul mic », crezând că el,şi numai el, este realitatea. Nimic mai fals în credinţa sa. Un eres s-ar putea spune fără să greşim.

De multe poate fi suspectat ţigănuşul de baltă şi de…uscat,de care facem vorbire dar că nu este vehement în nici un caz nu putem. Cu vocea lui precipitată,aproape de lătrat, lăsând impresia că doar el are dreptate în toate, poate că din cauza pliscului care îl scoate în prim plan şi îi aduce vânt la pupă, făcându-l să creadă că este chiar buricul pământului devine, adesea, insolent.

În stilu-i de ţigănuş de baltă care ar vrea să meargă pe uscat ca apoi să zboare, această lighioană lansează, atunci când i se comandă,atacuri furibunde, la îndemnul, pe faţă sau mascat, al şefilor care-i dau să ciugulească din palmă, atacuri în trombă, atacuri care de cele mai multe ori sunt fără acoperire.

În caz că greşeşte, şi greşeşte de multe ori, se ascunde, iute, în spatele altor atacuri şi mai furibunde şi mai fără acoperire, uitând pe dată de atacurile precedente.

Ţigănuşul de baltă şi de…uscat, cu comandă ( fiind sâmbriaş nu are altă cale) în chiar ziua de 15 ianuarie a.c. şi-a pus penele ( poalele în cap) certându-se şi cu un invitat la emisiune, dar şi mai grav, cu telespectatorii care, vezi doamne, aveau alte păreri decât ale lui. Aveau, după părerea mea nişte opinii decente şi de bun simţ. Dar nu, ţigănuşului de baltă şi de…uscat nu-i venea bine,emisiunea luând o turnură ce nu-i servea interesele mizerabile, şi astfel simţind nevoiea să se isterizeze,să se agite,ba chiar să emită pretenţii de critic literar şi chiar de eminescolog, numai să arate patronului cu cât zel luptă el la demolarea unui mit naţional, a unui simbol al românităţii şi al specificului naţional.

Atacurile furibunde la adresa lui Eminescu, mai ales în zilele cu totul speciale, au început să nu mai mire pe nimeni. Cei care, cu atâta vehemenţă se reped, cum câinii turbaţi,la posteritatea lui Eminescu, îşi atârnă cu mândrie o tinichea,în pieptul de aramă, şi merg la chiolhanurile organizate acolo unde Eminescu a fost privatizat şi trecut în proprietate personală. Nu Eminescu îi « mâna pe ei în luptă » ci banii aduşi de gloria eminesciană, bani pe care, pe îndelete, îi papă fie chiar şi sub forma unei căpiţe de coceni pentru capre. Halal respect faţă de Eminesu şi de opera sa. 

Şmechereşte, dorind să-şi facă sub aura şi sub pulpana lui Eminescu un cort regal,ţigănuşul de baltă şi de…uscat,nu a reuşit să relizeze decât un cort şătrăresc. Fiecare are, în fond, ce merită !

EMILIAN MARCU

Anunțuri