LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Cleopatra Lorinţiu: „Alegerea lui Eliot”

    Pusesem la un moment dat drept motto la un poem pe care îl iubeam, un citat din T.S.  Eliot care mă răvăşise la vremea aceea, adică pe când aveam vreo  treizeci şi cinci de ani.

    El era următorul: „ Ştiu din experienţa mea personală că spre mijlocul vieţii  un om se află în faţa a trei alegeri posibile: să nu mai scrie deloc, să se repete cu,poate,tot mai multă virtuozitate sau,printr-un efort al gândirii să se adapteze acestei vârste de mijloc şi să afle un alt mod de a lucra.” T.S.Eliot

   Treptat ,substanţa acestei fraze a devenit tot mai importantă în viaţa mea, an cu an parcă simţeam că iată, sunt în faţa alegerilor,în faţa celor trei alegeri,  este indiscutabil momentul , ce voi face?

    Treptat  treptat, emoţia în faţa clipei decisive devenise insuportabilă, ca atare încercam să nu mă gândesc tot timpul la asta.

    Abandonul era exclus.

    Repetarea ( fie şi cu tot mai multă virtuozitate cum Eliot spune) părea un artizanat literar care nu mă interesa, urmărisem prea multe destine literare ca această cale să mi se pară doar  onestă ,poate chiar utilă ,dar tristă.

     Nu mai rămânea decât aruncatul în altceva, în mrejele noului, riscantului, improbabilului.

    Eu, fiinţa temătoare care sunt.

    O hipersensibilitate înnăscută, ca să nu zic bolnăvicioasă , o teamă continuă,  subconştientă, o timiditate greu de suportat ,  mă însoţiseră toată viaţa, motiv pentru care mă şi aruncasem în alte profesii, grele, dure, tensionate, ca să mă întăresc, ca să ies din cochilie,ca să mă domin.

    Încă de foarte tânără eram conştientă că am ceva de spus.Karma mea era însă una grea : trebuia să plătesc în fel şi chip, cu propria mea viaţă , totul, cu vârf şi îndesat.

    Fără să idealizez şi fără să uit dificultăţile pot spune că primii    ani, ai debutului şi încă vreo zece apoi( anii 70-80) , au fost buni.Atunci am scris, am gândit , am adunat proiecte peste proiecte în speranţa descătuşării. Stau să mă gândesc dacă aveam cu adevărat nevoie de un „context” literar.Probabil că da.

     Apoi, de ce mi se părea că cititorul meu este tot mai utopic, încercam să presar picături de literatură prin alte genuri, în ziar, în film, în interviu, în ce făceam puneam o picătură, cum pui o aromă într-o prăjitură să o înnobilezi.

    Cred că pusul ăsta de arome m-a depărtat cel mai mult de ce sunt şi de ce vreau să fac aşa încât, după ce pusesem frânturi de poeme prin discursuri diplomatice şi  idei de nuvele prin documentare de televiziune, aproape că mă irosisem cu totul.

    Alegerile lui Eliot erau însă mereu  în faţa ochilor mei căci, la orice vârstă poţi spune că eşti la mijlocul vieţii dacă eşti cu adevărat optimist şi crezi suficient în evoluţia galopantă a ştiinţei!

   Sinceră să fiu , tot cea din urmă mă tentează şi pentru asta merită să îţi ascuţi creioanele şi să renunţi la multe.În sertărelele minţii şi sufletului stau atâtea subiecte şi tentaţii aşa încât,fiinţa temătoare care sunt, va alege riscul.

   Cleopatra Lorinţiu

   25 august 2007

http://www.cleopatra-lorintiu.com