LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Radu Mihai Crişan: „Mihai Eminescu deţinut politic?”

Verticalitatea fără fisură a conştiinţei sale gazetăreşti i-a atras indezirabilitatea. Forţele antiromâneşti din afara şi dinlăuntrul ţării îl discreditează în ochii opiniei publice şi îl extermină, lent, în detenţie.

O versiune incitantă şi, totodată, amănunţit argumentată, asupra cauzelor şi desfăşurării progresive a degradării organice pe care a suferit-o Mihai Eminescu, este formulată de Nicolae Georgescu şi Călin L. Cernăianu, în lucrările: Moartea antumă a lui Eminescu, Editura Cartier, Chişinău, 2002 şi, respectiv, Recurs Eminescu. Suprimarea gazetarului, Editura Semnele Timpului, Tamaşi, 2000.

Ei opinează că, M. Eminescu, devenit, prin natura imposibil de pervertit a conştiinţei lui gazetăreşti, profund incomod tuturor centrelor antiromâneşti de putere – care-şi exercitau, din plin, în epocă, influenţa asupra ţării –, a fost distrus, în mod sistematic, de către agenţi ai acestora – între care, şi nota bene, jucând roluri-cheie, se numărau personalităţi de primă mărime ale vieţii noastre publice. Strategia de lichidare ce i-a fost aplicată este structurată pe două etape, astfel: mai întâi, pentru a-l discredita în ochii opiniei publice şi a i se retrage, fără a provoca acesteia suspiciuni, dreptul de a-şi exprima convingerile în presă, i-a fost înscenată nebunia, cu efectul corelativ al decăderii sale din drepturile civile; apoi, în perioada internării lui abuzive în diverse sanatorii de boli psihice, a fost supus, în mod deliberat, unei barbare şi continue proceduri de distrugere biologică, concretizată, în principal, prin administrarea de substanţe chimice nocive, inclusiv mercur sub formă de injecţii1003.,

Totodată, eficacitatea derulării respectivei acţiuni eliminatorii era potenţată prin mediatizarea intensă, pe tot parcursul ei, a diagnosticului, măsluit (inventat, la comandă, chiar de către somităţi medicale), de sifilis.

Acesta avea un dublu rol, şi anume:

a) să adauge dezinteresului conştiinţei publice faţă de persoana lui Mihai Eminescu (provocat prin pedalarea obsedantă a mass-mediei pe eticheta de nebun – de asemenea, diametral opusă realităţii) oprobiul moral al întregii societăţi (manipulatorii fiind fin-cunoscători şi, în acelaşi timp, perfid-speculatori ai psihologiei şi mentalităţilor omeneşti);

b) să sporească credibilitatea diagnosticului de nebunie – în ştiinţa medicală existând o teză potrivit căreia sifilisul produce leziuni pe creier, perturbând, astfel, grav, totalitatea funcţiilor cerebrale, adică inclusiv gândirea.