LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Mircea Micu: „Îngerul cu o carte în mâini“

El nu avea trup,era un fel de crin cu aerul in el.

  Era frumos ca un ingerdar nu avea chip, numai imaginatia nostra  ii recompune  efigia de  imparat romanabia deslusita pe monedele  de la inceputurile  Lumii.

 Ochiul meu ostenit  mi-l readuce asa cum l-am vazut ultima oara in spatiul de clor al unei camere de spital.

 Cineva il imbracase  elegant, in unicul sau costum de du- minica si , cum statea tacut si impasibil, mi se parea un ginere trist care se odihneste inaintea ceremoniei  mult ravnite.

Cineva il imbracase fumos.Fata lui luminata de fulgerele  noptilor refuzate somnului avea ceva din  solemnitatea fragila a zapezilor dintai…

Un zambet secret, fin si ironic  ma  apropia de el  linistindu-ma. Mi se parea ca urma sa se  ridice  zburand ” prin aer  si prin ziduri, asa cum fluturi un steag infrant”…

 Cineva il imbracase  frumos si , deodata, simtind cum ma patrunde stiletul singuratatiil-amstrigat soptind:NICHITA !

N-a raspuns desi putea sa vorbeasca si  nici nu am indraznit sa ma apropii prea mult  si sa-I intind lujerulflorii  ce-mi inghetase in pumnul strans.

Simteam cum „o tona de zapadapestenoise rastoarna”…

 Floarea mi s-a parut  ca  un glont al singuratii

pandind aerul. 

O refuza zambind si mi se  paru ca il aud:. A mirosio floare  este un fapt  de  mare rusine…Eca si cum de propria mama ti-ai apropia narile”…

Cineva il imbracase frumos ca pe un ginere pregatit pentru o tainica dar indelung ravnita ceremonie.

Un zambet secret, o sfidare ironic-miloasa ma preface intr-o sabie de gheata.

Si floarea isi desfacu brusc bobocul  explodand in spatiul de clor al acelei camere neutre de spital.

Niciodata n-am sa invat ca el a murit… 

MIRCEA  MICU