LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Mircea Micu : ” Lebada neagra „

Doi scriitori imi starnesc invidii nascatoare de insomnii si pe ambii i-as sageta cu varful unui Crin imperial drept in degetele mainii cu care imparfumeaza hartia. Unul e mustacios, cu obraz viril de corsar imbatranit in turla catargului ,  nu e roman si numai idiosincrazia fata de formula Castelele din Spania ma opresc sa dau o fuga pina la el. A scris in spaniola istoria fabuloasa a unui sat numit Macondo si o bijuterie de proza scurta intitulata sugestiv Dara sangelui tau pe zapada

 

Celalalat, locuind langa restaurantul-gradina “DOINA”, nu departe de locul unde s-a sinucis Urmuz, e mereu plecat la Braila in speranta ca va pescui un morun fara simtul orientarii si, cand e in Capitala, umbla gardat de un ins cu statura de atlet, oaches si cultivator de maci salbatici…pe sevalet. Stapanul pe care-l insoteste a stat vreme de zece ani deasupra camerei mele la Mogosoaia si , avand un gabarit sarit peste categoria..foarte grea , se plimba constiincios de la usa pana la masa de scris, rostind frazele cu voce tare inainte de a le scrie pe hartie. L-am rugat odata, cu voce de ordonanta adresandu-se generalului:”Paule, te rog , tropaie, daca poti , mai plusat sau , cel putin da-ti jos sabotii…” S-a uitat la mine cu privire de calugar imblanzita in postul celor 4o de zile si-a zis;Stai prost cu auzul , baietas, nu-ti dai seama de modul de propagare a zgomotelor. Daca vrei sa stii, cel care tropaie de ni se cutremura tavanul e Teodor Mazilu. Ce te uiti ca ardeleanul la girafa ? Nu sta Mazilu deasupra mea ? “ “Ba da -am ingaimat eu”…”Si eu nu stau peste tine ? Ei, vezi….?”

Deci Mazilu tropaia, fie-i tarana usoara. El , cu aproape cele 5o de kilograme cu masina de scris cu tot.M-am resemnat si am facut rost de dopuri de ceara aduse prin contrabanda din…Bangladesh, dar tot degeaba… Il alint Paul fiindca imi place acest apelativ cu rezonante de Vatican, dar pe el il cheama Decebal, Trifan, Fanica si Neagu . Cititorii il cunosc sub numele de FANUS NEAGU… (Al naibii, ce nume de scriitor si-a inventat!) Mie, toata intelectualitatea cu liceul terrminat la f.f., dispecerele de la taxi, vnzatorii de la lacto-bar, responsabilii si paznicii Caselor de creatie imi zic…domn MINCU !

Ei bine, acest vanator de cocosi de munte care fura “lebede negre” si le indoapa cu faguri de miere, pe acest “talhar de balta care taie toamna beregata pelinului”, e prietenul meu cel invidiat. El taie rasuflarile cititorilor facand cuvintele limbii romane sa danseze nepermis de nude si nepermis de frumoase intr-un carusel al metaforei impins de diavoli cazuti in genunchi.L-as trimite sus, la Schitul de fum, sa stea in chilia calugarului Nifon, pastratorul infricosatoarelor taine despre viata pustnicilor prelinsa in hornul negru al Pesterii. Sa stea si sa scrie legat de glezne cu doua ghiulele de fonta, mari cat niste pepeni de Baragan, sa stea si sa scrie sis a bea apa rece de izvor si sa consume salata de laptuci pleostite si scaldate in ulei de masline. Dar, o data pe saptamana sa beneficieze de sfanta cuminecatura constand din doua sticle de Galbena de Odobesti si o scrumbie afumata in fum de tamaie…

Am mistuit amandoi multe zile si multe _- multe nopti intr-o frumoasa si dulce risipire. Nu-I loc unde sa nu fi lasat amintiri frumoase in inima si mintea celor ce ne-au asistat. Si dupa ce aruncam banutii sa vedem daca privighetorile noptii pot canta contra-cost si ziua, si daca nu ne abtineam de la …abuzuri, eram demult amandoi la Institutul Aslan in carucioare mecanice si cu buzunarele doldora de pastille Gerovital.

Acest blond inspicat,aruncand vorbe invelite in staniol, dulci-amarui, mi-a rapit doua dintre cele mai frumosase nopti ale echinoctiului de toamna. I-am citit paginile scrise intr-o inegalabila limba romaneasca. Fara poticneli, fara rugina, ca o cascada de lacrimi de ingeri plangand intinderile cu naluci ale Baragnului si peste Muntii trufasi sustinand tronuri celeste…

E impatimit si beat de metafore acest prozator care devoreaza carnea cuvintelor cercetandu-le pana la os.

Am fost la el acasa, la Gradistea de Braila, intr-o toamna cand perdele de grauri gfalfaiau poposind devastatori deasupra viilor cu boabe mari si luminoase ca ochii fecioarelor duse in fata altarului. Acolo, in linistea nefireasca a aerului vibrand in frunzele de aur si in gutui, l-am vazut umbland descult ca un taran veritabil, mirosind lacom frunza de nuc zdrobita intre degete si adumelcand-o indelung ca pe o esenta fina.

Privea cu o tristete duioasa spre nea Vasile, tatal sau care cioplea in cerdac un butuc a csarui intrebuintare, dupa finisare, n-o intrezaream niciunul.

Era un ciot de arbore. “Arborele din care fost croita crucea rastignirii lui Iisus, fiindca in clipa in care Iisus a asfintit, toti copacii din acest neam de molid s-au uscat…” scrie Fanus.

Cand i-a aparut Scaunul singuratatii i-am fost martor si cititor macinat de curiozitate si fascinat de cascada metaforelor.

Acum,in crucea acestei nopti in care luna tremura ca un solz de peste suerata de viscolul Baraganului stsu sdi repet vorbele lui mirosind a smirna si ambra.

El este a literaturii romane,slefuitorul de cuvinte, stapanul metaforelor din zona Tarii de Sus si pana in Campia Brailei unde s[-a scufundat in adancurile Dunarii celebra Barabafata…Lebada neagra nu este o nascocire misterioasa !