LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Adrian Botez: „Nouăsprezece trandafiri“, de Mircea Eliade – studiu hermeneutic

COMPLEXUL SACRAL-INIŢIATIC ADP – ŞI MÂNTUIREA NEAMULUI ROMÂNESC/”MULŢIMILOR”: NOUĂSPREZECE TRANDAFIRI

PRELIMINARII

Am ajuns la ceea ce Mircea Handoca numeşte, în Cuvânt înainte la Noaptea de Sânziene,  Minerva, Buc., 1991, p. LXVII, “ o altă nuvelă fantastică” – iar în Cuvânt înainte la Nouăsprezece trandafiri, Românul, Buc., 1991, p. 5 (reproducând textul original, în limba română, al romanului, apărut în 1980, în Editura Ethos, Ioan Cuşa, Paris), acelaşi Mircea Handoca numeşte “roman fantastic de dimensiuni mai reduse”…

Ştefan Borbély, în lucrarea deja des citată de noi, Proza fantastică a lui Mircea Eliade – complexul gnostic, Apostrof, Cluj-Napoca, 2003, preia, din Jurnalul lui Eliade, afirmaţia precum că autorul “nu îndrăznea” să aştearnă prima pagină pe hârtie a celor Nouăspărezce trandafiri, de teamă că textul îl va “devora cu totul”. Şi că însuşi Eliade considera că textul la Nouăsprezece trandafiri ar fi o nuvelă, “categorisind-o drept <<roman>> pe măsură ce numărul paginilor sporea”. Ca urmare, e dificil, din pricina apariţiei acestei scrieri ciudate, de stabilit care ar fi, cu adevărat, ultimul roman al lui Mircea Eliade: Noaptea de Sânziene,  terminat 1954 şi apărut, în versiunea franceză – Forêt interdite, în 1955 – iar în româneşte în 1971, tot la Paris… – sau Nouăsprezece trandafiri, apărut în septembrie 1980…

Pe de altă parte, hermeneutul (vrednic de toată lauda, de altfel!) Ştefan Borbély, din pricina titlului nuvelei-roman, Nouăsprezece trandafiri – şi anume, pentru că titlul conţine clar indicaţia numeric-cifrică, se repede, în ultimul capitol al exegezei sale, cel dedicat chiar celor Nouăsprezece trandafiri, la numerologie…ceea ce nici prin cap nu-i trecuse la celelate opere eliadeşti – care, din păcate pentru hermeneutul nostru, nu conţineau indicaţii cifrice încă din titlu… – spre exemplu, nuvela La ţigănci…Evident, deducţiile/analiza sa hermeneutică se îmbunătăţesc/îmbunătăţeşte, prin utilizarea informaţiilor esoteric-numerologice…

Din păcate, excesul de zel, totdeauna, dăunează… – aşa că Ştefan Borbély se trezeşte calculând, febril, vârste posibile şi probabile şi imposibile şi improbabile ale personajelor romanului, cu o frenezie de neofit…

În loc să problematizeze, în legătură cu personajul Laurian Serdaru, precum că acesta  “spune, la intrare, că are 28 de ani, şi dacă punem în legătură această informaţie cu faptul că el fusese conceput în zilele de Crăciun ale lui 1938, la Sibiu, şi că s-a născut în 1939, calculul pare corect. Nicăieri, însă pe parcursul romanului, Serdaru nu sugerează că el ar fi venit la maestru tocmai în ziua sa de naştere; prin urmare, e puţin probabil că el împlineşte 28 de ani în ziua vizitei, şi e mai verosimil să credem că el pur şi simplu are atunci această vârstă” – mai curând şi mai cu folos, s-ar fi putut întreba de ce şi cu ce consecinţe semantice, pentru semnificaţia generală a nuvelei-roman Nouăsprezece trandafiri, Emanoil/Emanuel Albini, obsedatul de gnoza lui Simon Magul afirmă, la pagina 181, că”acelaşi lucru s-a întâmplat cu un grup de patru muncitori (s.n.), la sfârşitul lui ianuarie. Şi, evident, nu li s-au mai găsit trupurile”. La fel, nu-l interesează DELOC  şi NIMIC, pe Ştefan Borbély , în legătură cu acele personaje aparent istorico-politice, în realitate de o mistică cosmică absolută: Numărul Unu, Numărul Doi, Numărul Trei – şi “mâna dreaptă a Numărului Trei(…) care s-a făcut nevăzut” – cf. p. 175. Dacă tot e să discutăm despre “văzutele şi nevăzutele lumi” (cartea scrisă de Eusebiu/Eusebie Damian, secretarul lui Anghel Dumitru Pandele se numeşte India: văzută şi nevăzută…) – nu avem dreptul să scăpăm din vedere nicio manifestare a “dispariţiei” în NEVĂZUT…

Cam la fel stau lucrurile şi cu cartea de Teatru a lui ADP: de ce are o Introducere+PATRU PIESE?!…Nu-l interesează DELOC pe Ştefan Borbély, care nu-şi scoate nasul din calculul vârstelor… – deşi Eusebiu Damian, la pagina 159, spune: “Nu ADP îmi vorbise de acea aventură (n.n.: “să se ascundă, incognito, într-un sat, sau un oraş, sau o altă ţară – dar de ce? de ce?” ). Citisem asta într-una din piese, a treia sau (şi mai probabil) a patra piesă.” Asta înseamnă “a nu vedea pădurea (indiferent dacă a a Alunarului sau nu…), din pricina copacilor”…

Şi, culmea, Ştefan Borbély, dimpreună cu Ion Neagoş, pentru a-şi impune propriile “calcule”/speculaţii numerologice (paralele cu cele ale lui Eliade…), îl azvârl la gunoi pe însuşi autorul textului cărţii, cu tot cu deciziile lui mistico-magice, ţinând de “libertatea absolută”, întru anamneza paradisiacă: “Ion Neagoş (op. cit, p. 61) remarcă subtil  că romanul are 19 capitole: <<dispariţia celor trei din Nouăsprezece trandafiri are loc în noaptea de 24 spre 25 decembrie (în capitolul 19, reprezentând adevăratul final al nuvelei, de unde, probabil, şi titlul ei), deci aici este o renaştere, o înviere>>” – fără să se ţină seama, o clipă măcar, că, pe lângă cifra 19, cifra 6 are aceeaşi “putere” semantică: de fiecare dată, din 19 trandafiri sunt scoşi (prin “ofilire”…) ŞASE!!! Deci, rămân 13 – adică cifra care trimite la sfârşitul ciclului+reluarea/reînceputul ciclului existenţial cosmic. Moartea şi Renaşterea, Nemurirea prin Schimbare, Transmutaţia: “Au mai rămas, deci, 13 trandafiri: 13, număr cu noroc, am exclamat zâmbind” – mărturiseşte Eusebiu/Eusebie Damian.

Iar ŞASE este numărul Îndrăgostitului, numărul Antagonismului şi al Libertăţii, Unirea, Munca/Lucrarea, Săptămâna Creaţiei…

Dar Ştefan Borbély nu observă că, din cei 19 TRANDAFIRI luaţi de Eusebiu Damian, pentru ADP, în vederea nunţii, de la Primăria Sectorului IV, “azi, la ora 11”(!!! – cf. p. 33) (niciodată consumate/împlinite pe Pământul acesta!), dintre Laurian Serdaru şi Niculina Nicolaie – mai rămân doar 11…Or, numărul 11 este atât Numărul Puterii/Hieroglifa Forţei, cât şi Unitatea Simetrică (mergându-se până la interpretarea lui, în sensul Sfidării Satanice, “în oglindă” faţă de Puterea Dumnezeiască…), Omul Făcut (ceea ce nu exclude, ci include co-existenţa divino-satanică…), Virilitatea (…şi să nu se uite că sexualitatea, prin Şarpele-Satan s-a vădit…)…Vârsta Înţelepciunii (adică, a Şarpelui Înţelept…): (cf. p. 47)”În  salon m-am oprit în dreptul vasului albastru: mai rămăseseră 11 trandafiri, dar de data aceasta mi s-a părut că le simt parfumul”(…”parfumul” Paradisului, de unde au pornit şi Şarpele, şi Dumnezeu, şi Androginul, şi  Omul Sexualizat… – toate!). “Căci atâţia suntem, în trupa lui Ieronim, cinci fete şi şase băieţi…”(s.n.) – p. 126 – deci, numărul 11 este reprezentarea stării spirituale a comunităţii Liturghiei Întru Recuperarea Logos-ului Divin…cu toate “viforele”/contradicţiile, în care s-a adus pe sine, aducându-se în starea de “istorie”…

Aşa că, din toată obsesia numerologică “introvertită” (iar nu cu justificări permanente în text!) a studiului lui Ştefan Borbély, rămâne doar ultimul pasaj, cu valabilitate indiscutabilă, de mare profunzime şi utilitate hermeneutic-semnificativă… – care ultimă parte este, totuşi, “consonantă cu” (dacă nu chiar împrumutată de la…) hermeneutica Martei Petreu: “(…) aş fi înclinat să cred – pe o linie consonantă cu aceea a Martei Petreu – că semnificaţia cifrei (n.n.: cifra 19) trebuie căutată în marele joc cosmic dintre viaţă şi moarte; nu într-un regim politic, ci într-unul cosmologic. M-aş opri, în acest sens, la raportul astronomic între anul solar şi lunile sinodice, pe care l-a stabilit astronomul grec Meton, în jurul anului 432 î.e.n. (este, dacă observăm bine, permutaţia cifrei 243, din Nouăsprezece trandafiri). Meton e faimos pentru faptul de a fi calculat – sau de a fi preluat de la asiro-babilonieni, nu se ştie sigur… – că din 19 în 19 ani, fazele lunii se repetă la aceleaşi date din anul solar, ceea ce înseamnă că, la fiecare 19 ani, lumea sublunară parcurge un ciclu complet de la moarte la renaştere. 19 ani solari – a remarcat Meton – găzduiesc 235 de cicluri selenare complete; la sfârşitul fiecărui asemenea interval, universul sublunar îşi aduce aminte de ce i s-a întâmplat cu 19 ani mai devreme, intrând pe orbita unei poveşti pe care a mai trăit-o…”

Am remarca noi că, la sfârşitul fiecăruia din cele 235 de cicluri, se săvârşeşte Nunta Mistică a Soarelui cu Luna, spre RE-ANDROGINIZAREA PARADISIACĂ… – întru reunirea treimică (Numărul Unu-Numărul Doi-Numărul Trei, cu/prin MÂNA DREAPTĂ/RE-CREATOARE!!!), cea sub comanda căreia se armonizează, orfico-eurydic, cosmosul…

Iar 243, la fel ca şi 432, dau suma constantă de 9…Lipseşte, din Faţă, cifra Unului/Dumnezeu/Împlinirea Cosmică a Învierii/Renaşterii/Re-Creaţiei…Abia 235 dă suma de 10…Numărul Creaţiei şi al Regatului lui Dumnezeu, în care se reunesc cele vizibile cu cele invizibile, în Principiul Natural al Lucrurilor Supranaturale…

…Noi credem că, mai curând decât să vâneze cifrele acolo unde nu sunt, ar fi fost cazul ca Ştefan Borbely să se întrebe, eventual, de ce există, în nuvela-roman a lui Eliade, obsesia SIBI-ului, în conjuncţie cu prenumele de Eusebiu/Eusebie-EV(Bunul)+SIBI (cel Damian=Îmblânzitorul/Liniştitorul/Împăciuitorul forţelor antagonice – de la domus=casă şi damao=a îmblânzi)…Deci, o primă concluzie ar fi că, împotriva părerii lui Ştefan Borbely, că tot spectacolul Dispariţiei Spectaculare, prin Teatrul-Anamneză, ar fi pentru chemarea, în cealaltă lume, a lui Eusebiu Damian – adevărul este că EUSEBIU este tocmai ATHANORUL/SINE SPIRITUAL, în care se produce lucrarea anamnetico-reiterativă de Paradis…Miracolul Axei ALUNULUI/ALUNARULUI1 – care re-produce Pădurea Paradisului…Sub semnul Cifrei ŞAPTE (3 Cavaleri ai Nevăzutului + 4 “Muncitori” ai Necunoscutului!!! – sau : 3 x 4=12, la care, mereu, pentru re-începerea ciclului existenţial al Lumii, se adaugă 1…).

“As always, A.D.P. Remember, Niculina-Laurian” – “La fel, întotdeauna, A.D.P. “- Amintiţi-vă, pururi, de/spre Victoria Încununată”…(Laurul este planta transcenderii spirituale, prin “nebunia” /metanoia…).Este formula constanţei Victoriei (RE-)CREAŢIEI Cosmice…Ce va fi însemnând, însă, A.D.P.?! În mod sigur, nu doar Dumitru-Demeter (Zeiţă a Re-Învierii Vegetaţiei) şi Pan (Zeu al Naturii şi Adunare a Toate)+dele şi Anghel/Angelus/Vestitorul…Şi acestea, dar NU NUMAI. Trebuie să fie o formulă esoterico-eliadescă, mascată sub o “farsă” sacrală…Poate că este o invenţie eliadescă, paradoxal-amuzantă: “Anno Domini Paradisiensis…” – adică, abolirea timpului istoric (prin CSI-ADP, dar, numerologic-creştin, prin numărul 33, egal al lui Orfeu şi Iisus!!!), prin anamneza, dobândită prin trăirea textului sacru, ca lectură/traducere/spectacol al recuperării de Sine : (cf. p. 166) “Se pare că manuscrisele erau aproape indescifrabile, şi că numai dumneata…” – sugerează Maestrul dezvăluirilor, “securistul” Albini – EMANOIL/EMANUEL= Cu Noi Este Dumnezeu…L-am întâlnit, pe Albini/Albul/Albina, cu exact aceeaşi funcţie sacrală revelatorie, în Les Trois Grâces

***

1-TEATRUL ANAMNETIC, ROATA MORII – ÎNTRE ORFEU ŞI HRISTOS. VALIZA CU MISTERE, SĂRUTUL  ŞI MUTUL.

Ca şi în nuvela La ţigănci, în care Bătrânul Lumii purta, în tramvai, pe genunchi, o cutie metalică închisă, simbolizând misterele cosmice – şi în nuvela-roman Nouăsprezece trandafiri există o “cutie cu mistere” – eterna “valiză” a Niculinei Nicolaie (ea însăşi un mister, prin dublura  numelui, aflată în căutarea Tatălui-Victorie: NICOLAE NICULESCU: Veronica Bogdan  – verus=adevărat+eeikon=imagine, chip – sau: Pherenike/Berenike=Vestitor de Victorie – deci, Chip Adevărat al Victoriei – dar şi BOGDAN=DREPTATEA LUI DUMNEZEU, deci, victoria prin anamneze SINELUI PARADISIAC este o “reparaţie” efectivă, făcută de Dumnezeu, Omului, pentru “pătimirile” în labirintul istovitor al istoriei…). Dar valiza Niculinei-Berenike este între-deschisă de aceasta, pentru a se între-vedea MISTERUL, simbolizat prin “două rânduri de voaluri”/văluri: (cf. p. 42)”apoi s-a reîntors lângă valiza rămasă deschisă şi a ascuns cartea, între ceea ce mi s-a părut a fi două rânduri de voaluri”(s.n.).

(Valiza apare, cum e şi firesc,  şi ca apanaj al “Maestrului”-Tată ADP – “şi-a făcut singur valiza şi a plecat” – p. 36 –  conform teoriei valentiniene a lui Emanoil Albini, precum că “Sophia , adică Înţelepciunea, a fost orbită de dorinţa de a-şi cunoaşte Tatăl” – p. 94 – şi, într-adevăr, Niculina i se adresează lui ADP cu “mon père” – p. 142, dar “Maestrul” este Tatăl Spiritual al amândurora, al Numărului Doi şi al Numărului Trei, adică Niculina/Victoria Spiritului Anamnetic şi, respectiv, Laurian/Semnul Victoriei Spiritului Anamnetic – pentru a reface, întru Sinele-UNU, Androginul – Niculina-Laurian, p. 183 – SUB SEMNUL MEMORIEI PARASHABDEI ETERNE!!! – ”À BON ENTENDEUR, SALUT!”)

Cartea de care vorbeşte textul se numeşte Roata morii2, şi este romanul cel mai cunoscut al lui ADP (“este un exemplar din prima ediţie” – comentează Pandele – p. 42) – conţinând o inscripţie, pe pagina de gardă : “Sibiu, Crăciun, 1938, Orfeu, Steaua sus răsare…” – Steaua sus răsare fiind un text dublu, sau cu “faţă” simbolică dublă:

1-este şi o piesă/comedie a lui Aurel Verigă (“verigă aurită”, pe drumul labirintic spre Revelaţia Adevărului din Nevăzut…)“anti-religioasă, anti-obscurantistă”(p. 18), cu care a fost înlocuită piesa veche (incertă ca existenţă fizică a textului… – dar înglobată, semantic, în viitorul teatru anamnetic al “Maestrului” ADP), Orfeu în infern  – piesă prin care ADP a cunoscut-o pe “actriţa care o interpreta pe Euridice” (p. 20) şi, prin “actriţă” [de fapt, însăşi Euridice, revelată Maestrului spre a-i arăta CALEA spre “nevăzut”, ca ipostază ulterioară anamnezei…], a “înţeles cât de profundă şi de semnificativă este asemănarea între Orfeu şi Isus”(p. 20) – Orfeu şi Iisus fiind, ambii, (re-)aducătorii  (re-)armonizării Sinelui Uman – armonizare  interioară, dar şi cu cosmico-divinitatea.

2-este cântecul de stea “Steaua sus răsare, ca o taină mare”…Căci, spune Laurian Serdaru: “repet, eraţi la Sibiu, şi se apropia Crăciunul” – repetiţia, la Eliade, este profund semnificativă, precum am mai văzut: SIBI-ul este indicaţia insistentă a căutării de Sine Spiritual, Crăciunul este Naşterea/Renaşterea  – tainică şi cosmică…Iar revenirea la anul 1938 este, pentru legionarul Eliade, ea însăşi, parte din Marele Misteriu Cosmic Michaelic: anul asasinării Căpitanului/Codreanu este şi/coincide mistic cu anul Trecerii în Nevăzut a LUCRĂRII DE SPIRITUALIZARE A UMANITĂŢII (iar “trecerea în nevăzut” asigură nu doar taina, ci şi amplificarea/grăbirea ajungerii la finalitatea sacră a LUCRĂRII… – este singura explicaţie logică a non-lepădării lui Mircea Eliade, de Mişcarea Spiritual/Arhanghelică…).

De observat că ROATA MORII se roteşte, din moment ce trebuie să re-formeze Androginul, în două sensuri opuse – pentru Niculina se învârte înspre viitor, pentru Laurian Serdaru, înspre trecut… – ea devine “chipul” unei femei de 50-55 de ani – “avea un glas stins, de femeie bătrână” (p. 125) – dă mărturie Ecaterina, care apare în text ca un fel de menajeră a Maestrului… – de fapt, prin numele ei, ea este COROANA/ÎNCORONATA, “haloul de lumină vizibilă, din jurul Fiinţei Nevăzute a MAESTRULUI… – iar despre Laurian Serdaru, cealaltă jumătate androginică, afirmă:”Bată-te norocul să te bată. Ai întinerit cu zece ani(s.n.), tocmai dumneata, care n-aveai nevoie…”(p. 127) – cum să n-aibă nevoie, când timpul istoric nu poate fi abolit decât prin asumarea paroxistică?! SERDARUL, când Ecaterina a surprins “spectacolul”/liturghe anamnetiă, în care TIMPUL ERA SACRIFICAT, ÎN/PRIN FIINŢA UNUI GRUP “APOSTOLIC” DE CRIŞTI…”I-a zâmbit cu înţeles şi i-a făcut semn cu ochiul”(p. 128) – deoarece Încoronata era PARTE din Liturghie, ca şi Damian-ul/Îmblânzitorul Antagonismelor Sinelui…

***

2-“TORNA, RETORNA, FRATRE…” – ŞI LOGOS-UL ROMÂNESC AL EPOCII MIHAELICE 

În acest spectacol al anamnezei, Eliade anunţă reinterpretarea miturilor lumii – căci prin “spectacolul” RITUAL magico-mitic (deci, de concomitenţă a faptei cu vorba, DE REINTEGRARE A FAPTEI ÎN LOGOS ŞI A LOGOS-ULUI ÎN FAPTĂ!), nu se produce doar soteriologia individului, ci, în primul rând, SOTERIOLOGIA CATEGORIEI SACRALE DE NEAM/COMUNITATE:

1-de aceea, apare SĂRUTUL, nu ca semn al lui Iuda, ci ca semn de confraternitate, întru recunoaşterea esenţelor:”(n.n.: Niculina) v-a apucat mâna s-o sărute şi v-a spus: Benissez-nous, mon père!(…)În locul dvs., aş fi ridicat-o şi aş fi sărutat-o pe amândoi obrajii(…). – Dar aşa am şi făcut (n.n.: replică ADP)…Numai că n-am sărutat-o pe amândoi obrajii. Am sărutat-o întâi pe frunte şi pe urmă pe obraz…(…) De fapt (n.n.: îşi replică, în sine, Eusebiu) scena se petrecuse aşa cum spusesem eu: la plecare, în dreptul uşii”(s.a.). Lucrarea mistică, cea care trebuia să înceapă, sub semnul cifrei 11+2=13 – trebuia să-l aibă ca ocrotitor pe Tatăl-Maestru, dar nu oricum, ci în con-fraternitate!!! Deci, nu prin adiţionare de UNU (13+1), ci prin integrarea întru UNU. Uşa este semnul începerii lucrării, este numele lui Hristos-Mântuitorul, Cel prin care re-intrăm în regimul paradisiac! Dar, pentru un neofit grăbit, dar nu şi pentru revelaţie, precum Eusebiu, imaginaţia o ia înaintea etapelor iniţierii androginice: Tatăl-Maestru zice: “Asta s-a întâmplat mai înainte, după al treilea spectacol(…). (…) s-au apropiat de mine, băiatul a luat-o de mână, ca şi când ar fi vrut să mi-o prezinte (n.n.: de fapt, s-o reintegreze în UNU-TATĂL…), şi s-a înclinat profund, şi atunci…” Diferenţa dintre SĂRUTUL PE AMBII OBRAJI şi SĂRUTUL ÎNTÂI PE FRUNTE, apoi,  pe UN OBRAZ: Sărutul pe ambii Obraji ar fi însemnat absolutizarea Chipului, dar lipsind conştientizarea mnezică, apoi ştergerea amnezică (…a bea din apa Lethei/Styxului este echivalent cu a uita…) şi, apoi, anamneza –  Re-Amintirea Procesului Ritualic al Re-Întoarcere în Paradis…Toate, la nivelul FRUNTE…după care Sărutul pe UN OBRAZ înseamnă atât Schimbarea la Faţă/Transfigurarea, cât şi lăsarea PUNŢILOR DESCHISE, pentru reintegrarea “mulţimilor rămase în urmă” (în urma “cetei apostolilor spectacolului soteriologic”…)…Păstrarea lui Ianus Bifrons Soteriologic!

2-…De aceea, se produce şi liturghia Căluşarilor, liturghie curat tracică – în care apare “omul negru”- întruchiparea Stării de ADP transfigurat (…unul dintre alter ego-urile  lui ADP): “Pentru că orice ţi-aş răspunde, tot n-ai să mă crezi, prefer să nu răspund deloc…” – spune, la telefon3 , ADP – şi, drept consecinţă, apare Mutul “foarte brun, aproape negru”(p. 59). “la jocul Căluşarilor (…)în fiecare ceată se află un personaj care n-are voie să vorbească… – Ştiu. I se spune Mutul”(p. 55) – răspunde Eusebiu Damian. Călătoria cu Mutul aduce, “aici” (în lumea istorică) starea liturgică de “somn”/Translaţie anamnezică, spre “miezul nopţii, după ultimul spectacol”(p. 62) – dar şi revelaţia unui misterios “incendiu” – care produce totala modificare a spaţiului, în vederea creării unui nou spaţiu, cel liturgic: “când a izbucnit incendiul (…)au putut salva zidurile şi o parte din acoperiş. Restul a ars mai mult sau mai puţin radical, după cum bătea vântul” – evident, bătaia Sfântului Duh…(p. 64). Spaţiu în care se creează o nostalgie arheică a întoarcerii/reîntoarcerii la originaritate, chiar prin istorie – prin ASUMAREA TOTALĂ/INTEGRALĂ A TIMPULUI ISTORIC, DIN RĂDĂCINI!!! – …de la acel străvechi “torna, retorna, fratre”(p. 67) :”Dar de unde să încep? Să încep cu începutul…(…)Este primul document de limbă arhaică românească: de stră-română(…) Pe de altă parte, documentul ilustrează admirabil precaritatea şi caracterul fortuit al istoriografiei: dacă acel catâr nu-şi pierdea povara, nu se putea dovedi existenţa atât de timpurie, în sec. VI, a stră-Românilor şi a limbei stră-române. Dar mai ales este revelatoare lumina pe care o aruncă asupra structurii evenimentului istoric în general: orice accident, oricât ar fi el de neînsemnat sau de ridicol, poate avea consecinţe considerabile pentru istoria unui popor sau, în anumite cazuri – bunăoară, nasul Cleopatrei – pentru un continent sau o civilizaţie”(p. 71). Cu alte cuvinte, nu doar se regândeşte fraza hegel-iană “prin Napoleon, Spiritul Universal a intrat călare în istorie”, re-gândire la nivelul arheilor – dar se produce tămăduirea de bolile falsificării Fiinţei Timporale –  prin LOGOS. Şi prin Atitudinea Smerit-Creştină: CATÂRUL pierde Povara Obsesiei Timpului Istoric, DISIMULÂND, SUB SMERENIE, CREAŢIA/CONSTRUCŢIA COSMICĂ – pe când CALUL LUI NAPOLEON aduce povara Timpului Istoric Obsesiv şi DISTRUCTIV…”Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor” – re-spune Eliade, după Hristos: Neamul Românesc se trage din umilul Catâr de la Ierusalim, deşi lumea istorică stă cu ochii numai pe falnicul Cal al lui Napoleon…DAR LOGOS-UL NU POATE ÎNŞELA! EL, LOGOS-UL, TREBUIE SĂ RE-ÎNTEMEIEZE – or, liturghia/Logos-ul Neamului Românesc (şi a Umanităţii, în general!) se face prin prezenţa  Catârului încărcat de nostalgia FRATERNITĂŢII SPIRITUALE/ORIGINARITĂŢII CON-FRATERNE/”AGAPA”4, IAR NU PRIN FALA DEŞARTĂ A CALULUI LUI NAPOLEON…

Tracitatea LOGOS-ului Românesc răzbate şi din titlurile piesei cvadruple/A CRUCII/LOGOS HRISTIC (…probabil şi în etern-misterioasa Introducere:”fiecare eveniment istoric constituie o nouă manifestare a Spiritului Universal; dar asta nu înseamnă că trebuie doar să-l înţelegem şi să-l justificăm. Trebuie să mergem mai departe: să-I descifrăm semnificaţia lui simbolică(…)un simbolism primordial, trans-istoric, universal(…)Iar dvs., Maestre, aţi întâlnit, sau veţi întâlni ideile acestea aproape în fiecare pagină a Introducerii” – ATENŢIE!!! – “SECRETARUL” ştie mai bine textul decât Maestrul – deci, nu e deloc deplasat să aformăm că Maestrul îl are drept alter ego “descifrator de SINE”, în cifrele 99 şi 400 – cf. p. 90 şi p. 100 – pe cel ce poartă numele Sinelui…EU+SIBI…cf. – p.   84): Războiul Troiei5, prima piesă…urmată de Principatele unite

“Piesa avea trei titluri, două pentru lectură şi unul pentru reprezentare(…) Titlurile pentru cititori erau: Lecturi din ceilalţi şi Invitaţie la voi acasă – iar pentru reprezentare: La început a fost sfârşitul…” – acestea sunt, de fapt, etapele regăsirii stării originar-paradisiace: întâi să-ţi dăruieşti Logos-ul/Fiinţă (altruismul creştin…), apoi să-ţi descoperi Sinele Adânc/”ACASĂ” – pentru ca, în sfârţit, să se producă METANOIA – în urma căreia se descătuşează mecanismul Creaţiei/Noului Ciclu, ca transfigurare a Vechiului Ciclu, “sfârşit”/revelat ca istovit semantic…

*** 

3-SOMNUL ŞI LUPTA CU SOMNUL. COMPLEXUL SACRAL-INIŢIATIC ADP. SERDARUL ŞI CICLOPUL 

În aceste condiţii, “lupta cu somnul” (p.65) este, în partea cealaltă, lupta pentru integrarea în Revelaţie, în Sinele Cosmic/Transcens…:”Să te lupţi şi să-ţi învingi somnul, mă întrerupse Pandele. Este prea important – şi pentru dumneata şi pentru mine!” (p. 65). Iată cum se adevereşte şi că Eusebiu nu este “primul chemat de după dispariţie”, cum afirmă Ştefan Borbély, ci alt alter-ego al lui ADP! El este “LEGATARUL UNIVERSAL” al CSI-ADP! – cf. p. 163. El, Eusebiu Damian, este necesar ca spaţiu spiritual optim, pentru desfăşuarea Incendiului/Liturghie, în PĂDUREA ALUNARULUI!!! De aceea, va fi şi găsit, în Pădurea Alunarului, GOL/DEZBRĂCAT6, pentru că el şi-a oferit SINELE/EU+SIBI – EUL ca Sine Cosmic… – , ca punte între lumi, ca uter/athanor pentru “phoetus”-ul Androgin…

Dacă vorbeam, la romanul Maitreyi, despre “complexul sacral iniţiatic” Maitreyi (CSIM)– de ce n-am concepe, şi mult mai uşor/firesc de decriptat, un “Complex Sacral Iniţiatic ADP” – CSI-ADP?! 

“Cum stai cu Războiul Troiei? – Am terminat-o în clipa când intraţi pe uşă” – spune Eusebiu: deci, CSI-ADP este catalizatorul Logos-ului, ca înţelegere a Originii şi a Drumului spre Originea-Logos Întemeietor… – iar nu Logos-ul însuşi: “Maestrul” face parte din starea de “comunitate secretă” a liturghiei, nu este el însuşi liturghia…

Viitorul este al Niculinei – pentru că “acolo” se află Victoria Spiritului Epocii Mihaelice…Dar de ce Trecutul este apanajul “Serdarului”7?! Adică, al Arhanghelului, figură sacrală centrală, în Epoca Arhanghelului MIKAËL/Arhanghel al Spiritului…Şi, se pare, Serdarul este CICLOPUL, pentru că are stăruitorul obicei de a face cu ochiul (deci, de a privi lumea doar cu UN SINGUR OCHI, CEL VIZIONAR/DIVIN!), atunci când “deconspiră” (de fapt, introduce în LITURGHIE!), celor/PE CEI care trebuie să facă parte din LITURGHIE: (p. 61)“Aşa se întâmplă (n.n.: somnul-ca-vehicul-de-tranzitare-spre-DINCOLO!) când schimbaţi (…) , preciză clipind misterios din ochiul stâng (n.n.: deci, are, de fapt, ochiul DREPT/OCHIUL MISIUNII VIZIONARE!), fără să înţeleg de ce, când schimbaţi aerul…Aici, o să vedeţi (şi iar îmi făcu cu ochiul), aici e altfel de aer…” Da, este chiar deasupra elementarităţii IOANICE A AERULUI/VULTUR – este PARADISUL, ajungerea Vulturului/Spiritului, în raport de re-echilibrare cu Dumnezeu…

***

4-FÂNTÂNA, “SERDARUL”-CICLOP ŞI PEŞTELE.  TEATRUL CA MÂNTUIRE. IERONIM-UL ŞI PARASHABDA CEA VEŞNIC REITERATĂ … 

“Maestrul” este FÂNTÂNĂ, nu doar “locuieşte în strada Fântânelor”…Este locul de trecere spre “dincolo”… – dar, nu mai puţin, ba chiar mai mult, este şi trebuie să fie FÂNTÂNĂ şi Eusebiu Damian…”athanorul” liturghiei Logos-ului/Nunţii Alchimice. Dar un loc sacru trebuie păzit, întru păstrarea sacralităţii sale – deci, cine să fie arhanghelul/arhanghelii?! Păi, se vede clar că…”serdarul”…cel care nu se dezlipeşte de vindecatul prin/de Logos, Maestru şi de “Regizorul”/ipostaza/dublul Ianus: îmbolnăvitul/ vindecatul  prin/de Logos IERONIM THANASE (hieros=sfânt, onoma=nume – plus Thanatos=Moarte – probabil, aici Ştefan Borbély ar avea dreptate, dacă l-ar interpreta întru liturghia creştină: nu “nemuritorul”, direct – ci “moartea morţii”… – cel care priveşte, din ambele părţi, misteriul Învierii:”Undeva, am făcut o greşeală; undeva, nu ştiu unde,  într-un rol pe care l-am jucat anapoda, într-o punere în scenă eronatră, nu ştiu…Dar când voi descoperi cauza – (…) când o voi descoperi, tămăduirea vine de la sine. Arta dramatică, Domnule Damian, redevine ce-a fost la început, o artă magică! (…)”p. 82-83; pentru ca apoi: “Ieronim a simţit că nu mai are nevoie de bastoane. Am identificat în sfârşit greşeala pe care o făcusem în seara de 11 (s.n.)August 1964, mi-a explicat Ieronim, şi, aşa cum mă aşteptam, în aceeaşi clipă m-am vindec at” – cf. p., 138 (de observat, atât vindecarea “siameză” a lui Ieronim/ADP, cât şi, din nou, simbolismul cifrei 11 – legătura este făcută, deci, cu Binele, prin Rău…Spre Rai, prin Iad…cum spunea Căpitanul/Codreanu, când vorbea despre starea de confraternitate mistică a legionarilor/împărtăşitori de Dumnezeu/Neam Românesc…).

Dar “Serdarul” este, şi el, parte a “CSI-ADP”!!! Pentru că, mai mult decât Arhanghel, el este PEŞTELE/ICHTHEOS-IISUS-CHRISTOS-THEOS!!! “Serdaru spune că unii din strămoşii noştri au fost peşti” – p. 86; “Serdaru Laurian înoată ca un peşte. (…)Nu la piscină, se înţelege. Cât ar fi ea de mare(…)apa stă în piscină ca într-un borcan; n-are curenţi, n-are valuri. Dar să-l vedeţi pe Serdaru înotând în Olt sau în Dunăre: taie apa ca o zvârlugă! Nu vă mai spun de Marea Neagră”8 – p. 85. Deci, Serdaru înoată în FÂNTÂNA-ADP…Tânărul care dă mărturie de legătura lui Serdaru cu “Vântul/Sfântul Duh” este Ieronim – care este, după spusa lui Serdaru, MÂNA LUI DREAPTĂ!!!(p. 85). Aşa că, atunci când, în text, apare declaraţia lui Ieronim: “Fii fără frică. Pericolul a trecut. Acum vreo zece zile, un foarte important personagiu, MÂNA DREAPTĂ A NUMĂRULUI TREI9(s.n.) , aflat în străinătate într-o misiune importantă, s-a prezentat unui Serviciu occidental şi s-a făcut nevăzut” – înţelegem că Ianus/Ieronim vorbeşte DESPRE SINE – întru zona divină, unde Numărul Unu, Numărul Doi, Numărul Trei – n-au absolut nicio legătură cu planul istorico-politic!!! – …ci, cum doar aşa este logic, într-o lucrare despre iniţierea întru “libertatea absolută” a revenirii la Paradis/Nevăzut/Originaritatea Fiinţei Spirituale…LEGĂTURĂ NUMAI CU PLANUL MAGICO-MITIC!!! Spectacolul dramatic trebuie să se întoarcă la rădăcinile sale magico-mitice, cu funcţie SOTERIOLOGICĂ: “ Dar prin spectacolul dramatic (…) descifrarea semnificaţiilor simbolice, deci religioase, ale evenimentelor, de orice fel, poate deveni un instrument de iluminare, mai precis: de mântuire a mulţimilor…”(”. 87).

Ieronim “din “văzut”, Ieronim din “nevăzut”…Deci, ADP ca Ianus…UNU n-are cum avea tensiuni/controverse, dar Doi este însăşi esenţa controversei cosmice, exprimată în Trei, care descinzând din controversă, perpetuează controversa…şi, atunci, pentru a putea evada din starea din controversă – efortul de anamneză a Neamului Românesc, întru Re-Originarizarea Paradisiacă…”As alwais, ADP. Remember. Niculina-Laurian”…RE-ANDROGINIZAREA NEAMULUI ROMÂNESC…Revenirea Neamului Metafizic întru Dumnezeul/Logos-ul, în care a crezut – şi, deci, “s-a vindecat prin Logos!”

Remember” – “Adu-ţi aminte!” este ultimul cuvânt al decapitatului-plecatului spre Nevăzuta Monarhie Celestă Carol I Stuart; de fapt, ceea ce tânărul anonimo-anamnetic, care aduce ultimul mesaj al TRANDAFIRILOR,  LA NAŞTEREA Copilului-Noul Ciclu Fiinţial – Andrei Gheorghe – andros=bărbat, ghiorghios= lucrător al pământului=cel care luminează întunericul pământului, Revelatorul, este o altă ipostază a CSI-ADP, căci se identifică, gestual, cu CICLOPUL-Serdaru: “M-a ascultat zâmbind, şi, în acea clipă, mi s-a părut că-mi face semn cu ochiul” – p. 191 – dar şi ultimul mesaj verbal-Logos este echivalentul francez, lărgit până la nivel cosmico-uman,  al lui “As alwais, ADP, Remember. Niculina-Laurian”: “À bon entendeur, salut!” – “Cine are urechi de auzit, să audă!” – se trimite, deci, la Vibraţia Primordială-PARASHABDA!!! – reiterată spre veşnicie! – intenţia vădită fiind aceea de a depăşi, tot anamnetic , perioada post-Babel a Logos-ului Umanităţii Mihaelice…

***    

5- ORFEU, FRICA DE ETERNITATE ŞI “PROBLEMA  EURIDICE”. “COPIII NIMĂNUI”/GEMENII SACRI AI NEAMULUI ROMÂNESC/UMANITĂŢII

Niculina, atunci când pare a-şi striga un partener de spectacol anamnetic, “cuceritor” de libertate absolută – “Vladimir” (p. 143), nu face decât să transmită, şi ea, un Mesaj Sacru, în cadrul CSI-ADP: “Să fie cucerită PACEA!”.

Lipsa de Pace se traduce prin SETEA DE NESTINS (“s-ar putea să nu-ţi potoleşti niciodată setea” – p. 143), dublată de FRICA SCHIMBĂRII “RADICALE” A VIEŢII /MÂNTUIREA DE TIMPUL ISTORIC(“Şi mie mi-a fost frică, şopti Niculina, căutându-I privirile. Cui nu i-a fost frică în pragul mântuirii? Şi lui Iisus I-a fost frică…” – p. 146). CABANA DE VÂNĂTOARE, din Pădurea Alunarului/Magului Mântuirii, este, de fapt, SPAŢIUL IDENTIFICĂRII, PENTRU ABSOLUT: Euridice nu este o femeie-actriţă, nu este un “chip” – ci este o stare de aşteptare, în vederea Revelaţiei prin Născătoarea Cosmică – Euridice primind, practic, funcţia sacrală creştină a Maicii Domnului. “APA” este, de fapt, combinaţia  între lustral şi mediul sacral al “Serdarului-Peşte” – de aceea, prin APĂ se produce Revelaţia Mântuirii, Revelaţie care produce o bucurie înfrigurată, în întreg complexu CSI-ADP, tradusă prin cuvântul “frică”: “”N-a  fost chipul fetei. Era în legătură cu apa pe care o beam. În timp ce beam din cană, m-am uitat pe fereastră şi am văzut. Acum ştiu ce am văzut!” (s.a.)– p. 149.

Euridice, din CABANA DE VÂNĂTOARE/CABANA IDENTIFICĂRII ÎNTRU SACRALITATE/ MÂNTUIRE, continuă, prin magia Faptei Efective, Cuvântul/Logos-ul din spectacol: identificarea cu totemurile/arhetipurile eterne: CĂPRIOARA şi ZIMBRUL – cele două principii cosmice, resintetizate întru Androgin, dar, întâi, întru Neamul Românesc : “episoade celebre, ilustrând rolul animalelor în istoria universală: căprioara care indicase Hunilor ieşirea din bălţile Meotide; zimbrul pe care-l făurise Dragoş, fundând astfel principatul Moldovei” – p. 72. “Vânătoarea” a însemnat, în străvechime, identificarea spirituală, cu esenţa ipostazelor cosmice, dincolo de orice morfologie, întru ARHEITATE. Cabana/Pădurea Identificării Sacrale este, aparent, mediu funest/nevăzut: “Pădurea fusese tăiată pentru nevoile Armatei(…). Circula o glumă sinistră: se spunea că Statul Major avea nevoie de coşciuge, ca să aducă în ţară trupurile celor care mureau în Rusia…” – p. 152.

Euridice şi Maestrul-Orfeu nu mai sunt îndemnaţi la vreo restricţie, precum aceea pusă de Hades lui Orfeu, în mitologia greacă, restricţia de a privi înapoi: în definitiv, noi considerăm că chiar aceasta este “libertatea absolută”, pe care şi-o câştigă CSI-ADP, prin spectacolul anamnetic:  LIBERTATEA DE A PRIVI, FĂRĂ RESTRICŢII DE SENS!!! Să nu uităm că, după dispariţia în nevăzut, nu doar că CSI-ADP se face reprezentat efectiv, deci prezent efectiv-mijlocit, prin TRANDAFIRI=SIMBOLUL MIRACOLULUI CREAŢIEI DIVINE, ci şi nemijlocit, prin CICLOP, “tânărul”(??? – de fapt, ETERNUL…) care aduce nu doar 19 trandafiri (din care nu se mai scad nici 5, nici 8…) – ci şi mesajul universal, al chemării dinspre REALIZATA EPOCĂ A ARHANGHELULUI MIKAËL: “À bon entendeur, salut!”…Dacă a existat, în viziunile lui ADP (de fapt, CSI-ADP…), la CABANA PĂDURARULUI/CABANA IDENTIFICĂRII, vreo interdicţie – ACEASTA ESTE UNA TEMPORARĂ: să nu spună/mărturisească, neofiţilor, DEOCAMDATĂ, despre “Nevăzut”/Libertatea Absolută” – “Când şi-a dat seama că o priveam, a zâmbit şi mi-a făcut semn, ducându-şi degetul la gură, să nu spun nimic. Apoi, în clipa următoare, a dispărut…” – p. 141. De ce, totuşi, chiar şi această interdicţie temporară? Simplu: pentru că neofiţii trebuie să se iniţieze PÂNĂ LA CAPĂT, prin efort/sacrificiu personal – altfel nu vor crede în …”incredibil”, în miracol…De observat cât “ocol”, pentru Maestrul Iniţiatic de sub “Mască” – Emanoil/Emanuel Albini (de la ALB/Lumină/(I)Luminare, dar şi de la Sacra Albină, cea care revelează Adevărul, către Dumnezeu/Demiurgos, peste Satana-Ariciul…), pe la gnozele lui Simon Magul şi Renaştere, pentru a-l pregăti tocmai pe cel folosit drept “athanor” al transgresării alchimice, Eusebiu Damian, că, în “lucrarea” sa, a fost împlinit numărul 7…(Treimea Revelată+”Munvâcitorii” Stabilizării-FOCUL  ELEMENTAR AL ÎNŢELEPŢILOR … – abia acum înţelegem ce fel de incendiu a fost acela, care a mistuit “formele teatrului/SPECTACOLULUI ANAMNETIC” IERONIMICO-PANDELIAN…).

Maşina/Camionetă10-Troică/Luntre Charonică este precedată de apariţia Celor Patru Iepuri11 – p. 126 – “într-un sac” – simbolul Treimii+Androginul, întru aseitate!!!

De fapt, suprema “vânătoare” este însăşi Călătoria spre Nevăzut, în care Numerele UNU, DOI şi TREI (Tatăl, Fiica, Fiul…) se vor identifica, în mod comunitar sacral, ca la Cina de Taină (“în text era scris: agapa” – s.a. – p.131) , regresiv temporal-imagistico-spectacular şi psihopomp, cu TROICA CHARONICĂ, deci CU CEI TREI CAI…:””Dar nici nu vă închipuiţi ce fel de sănii, adăogă Serdaru. Ca în alte vremuri. Nu se mai văd decât în filmele de epocă…- Dar sunt mai frumoase decât cele din Anna Karenina„(s.a.).

Oricât de genial, ba tocmai pentru a se identifica perfect cu starea de GENIU SACRAL, Creatorul Uman trebuie să aibă “smerenia” ritualică să se subsumeze, anonim-arhetipal, “incognito”(adică, “NEVĂZUT/NECUNOSCUT”, înafara nomen-ului, sau a ceea ce indienii numesc NUMA şi, respectiv, Forma-RUPA…), prin identificare sacral-magică cu Divinitatea/Tatălui Arheic (Numărul UNU…) al TUTUROR MANVANTARELOR/LOGOS-URI: “Tot marele Brâncuşi ar fi rămas, şi poate ar fi fost şi mai mare, pentru că geniul lui ar fi creat altceva. Dar i-aş fi cerut, de-atunci înainte, să trăiască şi să creeze incognito…”(s.a.) – p. 160. Sau, altfel, pentru a ilustra “libertatea absolută” şi “liberul arbitru” – ca probe iniţiatice divine ale identificării esenţei fiinţiale a Omului:”Dacă mai aşteptaţi pe cineva, vă asigur că nu mă aşteptaţi pe mine” – spune Logos-ul Biletului Pădurarului/Stăpânul Dumnezeiesc (Numărul UNU…) al Nevăzutului…(p. 140).

Copiii nimănui” (…aşa se numeşte filmul premiat/înţeles, apoi retras, probabil se intră într-o nouă fază a amneziei/neînţelegerii/întunecării umane, fază trecătoare… film al lui Ianus-Ieronim, parte din CSI-ADP…) – sunt adevăratele “odrasle” transfigurate/re-născute întru Sacralitatea Supremă/Anonimă… – şi pentru MÂNTUIREA NEAMULUI ROMÂNESC/UMANITĂŢII TERESTRE. Sunt ipostazele ZEILOR GEMENI: “Cei Doi Zalmoxis”, APOLLON şi ARTEMIS – “orfanii”, “zeii săraci-GOI”(precum “legatarul universal”, din Pădurea Alunarului – Eusebiu…), “Ascunşii/Nevăzuţii, de care vorbesc atâtea toponimice româneşti, după cum afirmă Adrian Bucurescu12

 India: văzută şi nevăzută”  – de observat că nu se indică decât că Eusebiu A FOST în India (ca interiorizare absolută!) – nu şi că a văzut, în India…Artistul de GENIU trebuie să găsească acea cale pentru “sotere”, de re-identificare cu “ceata de 11+2”, numită de noi şi CSI-ADP…13 fiind, aici, numărul Divinităţii, care este DIVINITATE şi  MÂNTUITOARE tocmai prin CREAŢIE…Artistul este obligat să înveţe “a face cu ochiul”, dinspre Parashabda Teatrului Mântuitor, către MULŢIMI. Artistul să fie, deci, CICLOPUL VIZIONAR ŞI MESIANIC, PENTRU NEAMUL SĂU ŞI PENTRU ÎNTREAGA UMANITATE. 

prof. dr. ADRIAN BOTEZ 

 

_________________________

[1] -Cf. Varga de Alun a Magului…se evidenţiază, în dimineaţa Naşterii/Renaşterii Sacre: “acolo unde aţi fost găsit, în dimineaţa de 25 Decembrie, aşezat pe o buturugă, se întindea, până în 1941,  pădurea Alunarului” – p. 156.

2 – Şi în romanul considerat “ultim” al lui Eliade, Noaptea de Sânziene, există indicaţia despre o carte intitulată Roata morii… – deci, Roata Morii este, în mod sigur, un simbol al “rostogolirii” timpului şi al reversibilităţii temporale, semn al posibilităţii de regresie soteriologic-temporală, spre originile paradisiace ale Omului…

3 – De observat, în Nouăsprezece trandafiri, funcţia mistică a TELEFONULUI – ca SEMN AL NEVĂZUTULUI MISTIC: când ADP îi transmite ultimul mesaj, dinspre “Sibiu” –  “secretarului” Eusebiu/Eusebie/Eu/SIBI, telefonul aproape că “muţeşte”…

4Eros Agapé, de la Cina de Taină Cristică…

5 – Se reiterează concepţia lui N. Densuşianu, din Dacia Preistorică – conform căreia Troia era, de fapt, colonie tracică…Iar “războiul” îl aşteaptă pe Îmblânzitorul/Aducătorul Păcii ÎNTRU sINE/Athanorul Unirii-Nunţii Alchimice – EUSEBIU DAMIAN

6 -Ca şi Gavrilescu, din nuvela La ţigănci, în “bordeiul” Babei…

7Serdar=comandant de oaste, mai ales de călărime.

8 -A se vedea, şi la Vasile Voiculescu, în povestirea Pescarul Amin, această concepţie despre Peştele Cristic şi Totemic, totdeodată…

9Mâna Justiţiei Divine, a Re-Echilibrării Necesar-cosmice!!!…deci, a re-întoarcerii lui Trei în UNU…

10 -Se aduce aminte de CĂPRIOARA, camioneta legionarilor lui Corneliu Zelea Codreanu, cei care prestaseră VOTUL SĂRĂCIEI MISTICE/CRISTICE

11 – “Simboluri ale apelor fecundatoare şi regeneratoare(…) reînnoirea neîncetată a vieţii, sub toate formele ei” – cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Artemis, Buc., 1995, vol. II, p. 140.

12 -Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997, pp. 94-95: “În amintirea Gemenilor Divini, acest masiv a fost numit THIA-GOLA, sau THIA-GOLON, Zeii Săraci/Goi, actualul Ceahlău(…). În prima iarnă au coborât totuşi printre oameni, de vreme ce foarte multe locuri din MURIDAVA/Moldova amintesc de trecerea lor(…): AN-NAM-A-TIA/Din Neamul Zeilor-Neamţ; BAGAIOS/Magii-Bacău; BIT.SIANON/Copiii Luminoşi-Botoşani; CAS-SIANON/Copiii Frumoşi-Chişinău; CHAR-NABTOAS/Domnul Nevăzut, Ascuns-Cernăuţi; GUOL-ETA/Copiii Goi/Săraci-Galaţi; IAZI/Sfinţii-Iaşi; KERTIE/Copiii-Herţa; OROD-ISTA/Copiii Nobili, Prinţii-Horodiştea; POR-ATA/Copiii Puri-Prut; PYD-NA/Ascunşii, Nevăzuţii – Putna; RA-NISTORUM/Al Copiilor, Renăscuţii – Nistru; SARACA/Săracii – Soroca; VES-ELIA/Preacuraţii – Vaslui; ZAL-MOXIS/Magii Strălucitori/Vrednici – Ceremuş. Din Moldova, cei doi pribegi au trecut munţii în ţinutul care, de atunci, s-a numit HAR-DEAL/Dealul/Codrul Sfânt/Grădina”.