LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Mircea Micu: „Singur printre steme“

Am in fata o fotografie portret a lui VASILE VOICULESCU la anii maturitatii. Capul sau cu oval prelung sta usor aplecat spre dreapta, intr-o pozitie contemplativa. Fata incadrata de barba inspicata poarta pecetea unei melancolii adanci, ochii sunt limpezi, linistiti si resemnati.

Doua cute usoare pornesc de la baza nasului, ca varfurile unui triunghi, obrazul inca tanar si neridat.

Poetul e elegant ca un diplomat de moda veche:costum inchis, cu revere largi, batista alba, ca o frunza de nufar, straluceste in buzunarul de sus si pieptii camasii, imaculate, cu guler lat, releva contrastul unei cravate cu buline.

Dedesubtul acestei fotografii-portret, invaluit intr-un aer de nostalgica detasare, mana scriitorului a caligrafiat cu cerneala neagra cinci versuri definitorii:”Nici un nume, nici o vreme…/Chipul nud al nimanui/Sa-si traiasca, printre steme,/Fara insul care geme/ Pura vesnicia lui…”

O strofa simpla si zguduitoare ca un epitaf rezonand resemnari secrete si insingurari distante.Fiindca un insingurat coborat in sine a fost poetul care, in pragul senectutii,isi incoroneaza opera cu nimbul de sau al SONETELOR IMAGINARE. Un insingurat coborat in lumea  fantasta a prozelor sale cu un univers unic, vorbind cu lupii padurilor, dialogand cu schimnicii si insteland cerul cu solzi scanteietori de LOSTRITA…

Destinul literar interrupt pe nedrept brutal, putea cunoaste impliniri supreme. Dar si asa, cel care ne poarta naucindu-ne in imparatia miraculoasa a scrierilor sale a ramas , biruitor, sa traiasca printre steme si stele in VESNICIE PURA…

MIRCEA MICU