LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Vasile Tărâţeanu: „Întru pomenirea lui din neam în neam”

Cu întreaga sa făptură plină de înaltă demnitate arhierească şi jertfelnicie  monahală,

Cu mersu-i apostolic printre mii şi mii de credincioşi ce aşteptau cuvântul lui, smerit şi cuvios, de înţeleaptă povăţuire,

Cu faţa-i iradiind lumină precum feţele sfinţilor din străvechile noastre altare,

Cu vocea-i blândă şi molcomă, învăluită în smirna dragostei de aproapele, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură,

Cu sufletu-i generos, larg deschis către durerile şi necazurile milioanelor de români împrăştiaţi de soartă prin întreaga lume,

Cu zâmbetu-i încărcat de bunăvoinţa ce-i înflorea în colţul gurii uneori când ne aflam în preajma sa, Păstorul sufletelor noastre rătăcite pe drumurile întortocheate ale vieţii, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, Întâistătătorul Bisericii noastre Ortodoxe Româneşti, a fost şi va rămâne în inimile noastre, a tuturor celor care l-am cunoscut şi l-am iubit, ca un adevărat părinte, graţie înaltelor calităţi duhovniceşti şi Harului cu care a fost investit de la naştere de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe care l-a slujit cu vrednicie apostolică multe decenii la rând.

În aceste clipe ale vieţii noastre pământeşti îndoliate de plecarea sa mă gândesc că slujitorii bisericilor din satele noastre ar trebui să dispună să fie trase clopotele în ziua când Prea Fericitul nostru părinte patriarh va fi petrecut pe ultimul drum şi să facă serviciile divine cuvenite întru pomenirea sa la trecerea celor patruzeci de zile cât sufletul lui va mai fi printre noi, pe pământul păcatelor noastre. Ar trebui să îndrăznească măcar acum, la despărţirea de El, dacă unii n-au îndrăznit să-i pomenească întru dreaptă ierarhică cinstire numele la slujbele din fiecare duminică, rugându-se cu deosebită râvnă doar pentru Alexei, Patriarhul Rusiei, cu care, l-a drept vorbind, nu prea avem nimic comun. Dacă n-o vor face nici acum, măcar noi, zecile şi sutele de mii de credincioşi ortodocşi români din nordul Bucovinei şi din nordul Basarabiei, din fostul ţinut Hotin să aprindem în sufletele şi-n casele noastre câte o lumânare sau câte o candelă întru veşnica lui Teoctist pomenire, cel care s-a născut cu aproape 93 de ani în urmă într-un sat din imediata noastră apropiere de suflet din zona Botoşanilor.

Ca să-i luminăm cu dragoste şi recunoştinţă calea spre tăriile cereşti. Pentru că s-a rugat la Domnul pentru mântuirea  poporului nostru precum nu ştiu dacă au mai fost alţii în stare.

Personal o voi face, aşa cum mai bine de zece ani am publicat cu regularitate în „Arcaşul”, Pastoralele Prea Fericitului părinte, rostite  cu prilejul Naşterii şi Învierii după răstignire pentru păcatele noastre a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În această perioadă de circa 15 ani nu odată am simţit palmele lui  uşoare ca nişte aripi de înger, curprinzându-mă sau aşezându-mi-se pe creştet în semn de alesă binecuvântare, dându-mi putere şi har întru Domnul.

În timpul acelor de neuitat întâlniri de suflet şi credinţă pe care le-am avut, Prea Fericirea Sa nu mi-a zis altfel decât îmi zice mama şi cei mai buni prieteni: Vasilică.

Poate de aceasta în preajma sa nu mă simţeam altfel decât ca un copil cuprins de smerenie şi evlavie în faţa unei icoane sau ca în faţa multîndurătoarei mele maici.

Amintindu-mi de acele clipe înălţătoare şi purificatoare petrecute în preajma Prea Fericitului cu diferite ocazii mă simt acum, odată cu plecarea lui spre corturile celor drepţi, ca un orfan.

O lacrimă de durere se rostogoleşte într-un gol ce mă-nspăimântă dinlăuntrul fiinţei, rănind-o până-n tăinuitele ei adâncuri.

O las să curgă în liniştea-i sfâşietoare, precum curge Prutul printre două hotare.

Cine va umple golul lăsat în inimile noastre de plecarea lui cine ne va mai îmbrăţişa cu atâta căldură părintească, răspândind cu prezenţa-i lumina binefăcătoare a Credinţei, a Iubirii de Neam şi Ţară. Cu aceeaşi dragoste de apostol al creştinismului să reverse neţărmurită lumină peste noi, păcătoşii.

Dumnezeu să-L odihnească în pace, în loc de lumină, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, toată întristarea şi supărarea pe care le-a cunoscut din plin în această viaţă pământească trăită într-o continuă dăruire supremă.

Din neam în neam să-i fie pomenirea!

Vasile TĂRÂŢEANU

Anunțuri