LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Ioan Miclau : ” Amintirea mea despre poetul Alexandru Andritoiu”

RESTITUIRI:

OMAGIU UNUI POET CONSIDERAT “DIZIDENT” DE CATRE COMUNISTI !
Poetul Alexandru Andritoiu, decedat la 2 octombrie, 1996, fost Redactor-sef al revistei “Familia” din Oradea, raspundea biroului CC al PCR, in urma anuntului de destituire din functie, astfel : “Eu, poetul Alexandru Andritoiu, pot gasi o bucata de pita, si in alta functie, in tara mea romaneasca “ (Crisana-Plus,10 oct.1997)

 

AMINTIREA MEA DESPRE POETUL ALEXANDRU ANDRITOIU

….Recent, mai exact, pe 1 Martie 1998, cum era si prima zi de toamna australiana, eu aveam revelatia “Martisorului” romanesc, cand in emisfera nordica, ghiocelul de pe Crisuri, Mures si Tarnave, vestea prima zi de primavara, ma aflam in biblioteca “Mihai Eminescu” din Australia, aranjand cartile in raft. Chiar incepui a zambi, amintindu-mi de acea vorba veche ce o stiu doar bibliotecarii: “dupa o ordine tare atenta in raft, tocmai cartea pe care o doresti a doua zi, nu o mai gasesti! Eu doream doua carti, dar totusi acum le gasii repede. La locul ei exact, asemenea unei valori de muzeu, statea cartea lui Stelian Vasilescu, “Calvarul Bihorului”, iar de la raftul urmator ma privea “Avram Iancu-Antologie” – autor Alexandru Andritoiu, editata de “Albatros” in 1972. Cartile le citisem, le citim fiecare, savurand adevaruri nepieritoare ale istoriei acestui neam si popor romanesc.

Ce se alege insa de scriitor, de poet? De motul Alexandru Andritoiu? In calitatea sa de Redactor-sef al revistei oradene “Familia”, era cotat ca un comunist, cu carnet rosu, si deci facand si el umbra pamantului colectivizat, asa dupa cum faceau si multi altii, numai ca inimile oamenilor le cunoaste bine doar Dumnezeul cugetelor, al lacrimilor si suferintelor din oameni.

Dar, iata ocazia care m-a adus pe mine fata-n fata cu Alexandru Andritoiu. Au trecut de atunci mai bine de 21 de ani, cand poetul a anuntat conducerea fabricii de mobila “Alfa”- Oradea, ca are “in plan” o intalnire cu muncitorii fabricii, spre a le mai aminti si despre “vers si poezie”, fiindca de critici au oamenii capetele impuiate” S-a ras de acea gluma, dar nimeni nu banuia atunci intorsaturile interioare ale omului de litere, si, Redactor-sef al Revistei lui Iosif Vulcan.

Alexandru Andritoiu a venit atunci cu un actor de la Teatrul de Stat din Oradea, imi scapa numele actorului, imi amintesc doar ca la numai cateva zile murise intr-un accident de avion, cursa Oradea- Bucuresti, ce se prabusise pe M-tii Vladeasa. In acea vreme eu eram doar “ajutor de maistru”, sau “sef de echipa”, cum se obisnuia a se numi. In acea vreme ma iscodea tot mai mult in imaginatie ceva nelamurit, ce aducea a versificatie, si am inteles mai tarziu ca de fapt se embriona un dar, din copilarie simtind chemare spre poezie, chemare care nu m-a lasat in pace nici pana azi. Dar tot pana azi am ramas un fel de bulgare de aur neslefuit inca. Asa a fost sa fie ! Oricum, optimist si saritor la cele ale artei, am venit cu muncitorii fabricii la acea intalnire cu un poet adevarat, intalnire pe care mi-o amintesc limpede, precum si cuvintele rostite de poetul Alexandru Andritoiu, care incepu astfel: “Iubiti muncitori si muncitoare, stiu ca munciti din greu, si inca atat de greu incat uneori nu va arde de poezie”. Nu am avut noi muncitorii atunci, puterea de observatie la cele ce vibra in cuvintele poetului, dar, m-am minunat eu de faptul ca nici Andritoiu si nici actorul de la Teatrul de Stat, nu se adresau in vorbirea lor, cu “tovarasi si tovarase” – acea plictisitoare expresie deja; insa fiind noi plafonati de atata “invatamant politic”, de nu mai stiam pe ce lume traim, dara-mi-te sa mai stim ce-o fi peste hotare, deci in lumea larga, treaba noastra era “planul de productie”. Politica era un fel de ochelari la cai, de munceam si duminicile, si sarbatorile, dar nici vorba sa ne apropiem macar, de realizarea “indicatorilor cifrelor de plan “. Visat-am in tinerete, sa dau mobilei romanesti asa infrumusetare de arta, incat prin fiecare mobilier scos pe piata lumii sa se vada talentul muncitorului roman, prestigiul Tarii. Dar, oistea generatiei a fost stramb condusa, fiindca ideologia era de a crea numai cadre docile, apoi profesionale. M-au aliniat si pe mine in randurile utc-ului, dar n-au scos nimic din pielea si mintea mea, fiindca cine a invatat cinstea de mic, la parintii lui, cinstit are sa mearga pana la groapa.

Neamul romanesc este cinstit, hotia si minciuna ni le-au adus cei straini de sufletul fiintei neamului nostru. Alexandru Andritoiu era fiu al Muntilor Apuseni, el este umbra vie a lui Avram Iancu, ce ma priveste acum din raftul bibliotecii. Motul poet, este mai mult fiu al Apusenilor ca oricare alt trambitas de versuri usoare ! El trebuie sa ramana curat, iubit, si asezat la locul ce-l merita in scara valorilor istoriei literaturii romanesti !”

IOAN MICLAU