LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Ioan Miclău: „Cartea şi valoarea ei“

Motto:

,,Arta ca răspânditoare a bunului gust, nu se poate

coborî în noroi, ci are să ridice la sine pe toţi cei ce vin sub

steagurile sale. Ridicarea aceasta se face prin propagarea

eternului frumos, a cărui temelie este adevărul”.

IOSIF VULCAN

Trebuie să recunosc aici un anume adevăr, adică, iniţial aveam în minte

a numi acest eseu ,,Cartea şi valorile acesteea”, dar mi se părea o prea lărgire

a spaţiului de investigaţie. Mai ales că în ideea mea urmăream o ancorare în acea valoare a cărţii în sine, ca mijloc de expresie şi comunicare! Ca apoi, de aici să se desprindă acea universală valoare a cărţii în lunga şi zbuciumata evoluţie a fiinţei umane! Când omul a fost apt a-şi gândi simbolurile în litere şi a început a scrie, se năştea şi Cartea. Desigur, din dorinţa de expresie şi comunicare, cartea devenea pentru om o a doua fiinţă! Fie chiar prin acele tăbliţe de lut ars sau papirus, se dorea o notare a istoriei acelor vremi, a activităţilor de tot felul, adică a lăsa urme despre timpul şi spaţiul existenţei lor! Trecutul, prezentul şi viitorul în carte putea fi oglindit. Azi, aceasta a devenit atât de importantă, de necesară, încât ar  fi imposibil a se desprinde din viaţa de zi cu zi a societăţilor omeneşti! Și nu numai atât, dar, practic, omul s-ar sălbătici din nou, luându-i-se cartea. Odată cu genialele realizări în ale ştiinţei şi tehologiilor moderne, cartea a devenit un bun indispensabil, izvor de informaţie universală, de educaţie, de deservire a tot ceea ce se cheamă realizare umană. Cartea este la îndemâna fiecăruia spre a fi citită, spre a asigura pregătirea profesională şi intelectuală generaţiilor în şir. Lectura este plăcută şi necostisitoare, iar odată ce avem cartea într-o bibliotecă, pe fila acesteea stă pentru multe secole  acumulată experienţa fiecărui domeniu al artelor, fără pierderea ce bunăoară ar surveni la un ,,internet”, printr-o simplă lipsă de sursă electrică. Cartea şi omul  stau într-o interdependenţă, încât scriitorul  o defineşte deseori metaforic foarte sugestiv: ,,Cartea este viaţa unui om, iar omul este o carte în scriere”. La drept vorbind, cartea şi-a câştigat multe definiţii, încât s-ar putea scrie încă o carte numai dacă cineva s-ar apuca a aduna definirile făcute acesteea de către gânditori, scriitori şi poeţi, pedagogi şi învăţători, popor şi folclor ş. a. m. d. Vom vedea că aşa cum fiecare Neam creat de Dumnezeu îşi are o identitate a sa, la fel şi Cartea îşi are o identitate a ei, cu care se înregistrează, un certificat de naştere cu locul şi data, pentru a avea şi ea o recunoaştere! Să fiu direct, nu vreau să se creadă că scriu ficţiune, dimpotrivă, doresc să arăt ceva foarte real şi folositor, atunci când se ia o carte în mână. Mai ales în acest ,,univers al cărţilor”, când bibliotecile lumii sunt încărcate de cărţi, încât am ajuns şi la ,,biblioteci aşezate în ceruri(virtuale)” şi de unde a identifica o carte e nevoie, deci, de un anumit cod, de un digital, în care să se regăsească.

Este vorba despre cele patru litere majuscule ISBN, urmate de 10 numere(digitale), aranjate în patru grupe separate de cratime(liniuţe), ori o simplă distanţă între grupe. ISBN( International Standard Book Number), urmat de cele patru grupe digitale, formează, aşadar, identitatea cărţii. Interesant de ştiut că fiecare grup digital din cod are însemnătatea sa specifică şi care nu este un secret, ci, dimpotrivă, recunoaşterea unei cărţi apărute în circuitul său universal. Un exemplu ar fi concludent: ISBN 0-9588413-0-6. Primul grup reprezintă ţara unde s-a editat cartea, al doilea grup prefixul editurii care a publicat cartea, al treilea grup reprezintă numărul de titlu,  ultimul grup digital este unul de control general. Pe alte cărti vom găsi şi ISSN, adică(International Standard Serial Number). La bibliotecile mari se găsesc dicţionare întregi, în care se găsesc chiar în ordine alfabetică tările din toată lumea cu digitalul lor specific şi unic.

Din exemplul dat mai sus, primul grup digital 0 este pentru cărţile publicate în Australia şi UK. Franţa are numărul 2, Italia 88, Germania 3, Spania 84, Portugalia 972, Romania 973 etc. Unele dicţionare, cum este  Publisher International Directory with ISBN Index, K. G. Saur, publică şi editurile din ţările respective. Cu modestie, verticală însă, pot spune, că acel prim ISBN dat ca exemplu mai sus este cuprins in acest Dictionar şi este certificatul de identitate al cărţii mele The Romanian Life, un fel de antologie literară publicată în Limba Română. Deci, oarecum eram interesat să am acest dicţionar în două volume la biblioteca mea, ,,Mihai Eminescu”, privată, dar de interes public!

Apoi ştim bine, aşa cum se găsesc la oameni fapte bune şi fapte mai puţin bune, la fel şi cărţile pot fi  bune sau mai puţin bune! Lecturarea unei cărţi bune,  într-un domeniu al educaţiei etice bunăoară, aduce înobilarea caracterului şi deci a personalităţii cititorului. La fel al unei cărţi de istorie şi filosofie, de artă şi literatură, de ştiinţe, de scrieri confesionale ş. a. m. d. Pentru a înţelege valoarea

unei cărţi, cât şi binefacerile lecturii acesteea, aduc aci sfatul Hristosului nostru, Mihai Eminescu, sau ,,Aminul”, cum îl numeşte vrednicul bucovinean Adrian Botez, sfat ajuns azi proverbial: ,,Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii(Coloana Infinitului – din gandirea romana moderna, vol. II, Ed. ,,Cuget Românesc, 2009, pag.287).

P. Ispirescu, povestitorul nostru, care a adus mare folos folclorului românesc, afirma Vasile Alecsandri, şi ne-a lăsat, aşadar, acea poveste minunată,  Făt frumos născut cu cartea în mână, ne-a mai lăsat şi acest proverb: ,,Cine n-are plăcere a citi, n-are semne de a se face mai bun”.

Și acum un revers al monedei, zugrăvit de Liviu Rebreanu: ,,Nu există pedeapsă mai grea ca obligaţia de a citi cărţi moarte”(Ibidem).

Mai mult, I. Vinea într-un aforism spunea că, ,,Sunt cărţi care nu merită să fi fost scrise”, în acest caz va trebui luat aminte la vorbele lui N. Iorga, care  spunea: ,,Cetitorul să zică la mântuirea cărţii tale, nu: am cetit o carte, ci am cunoscut un om!” Ca atare, într-o astfel de situaţie revenim la noţiunea de cultură. Omului, în primul rând, cultura îi trebuieşte, fiindcă aceasta şlefuieşte fiinţa omenească. Rolul  şcolii şi al bibliotecilor, al artelor, scriitorilor şi preoţilor tocmai acesta  este, a lumina sufletele. Cartea, care este şi va fi întotdeauna mijlocul cel mai eficace prin care se desfăşoară procesul de educaţie, trebuie să poarte pecetea adevărului şi a iubirii între oameni. Aceasta este cultura cu adevărat vie, care pune în mişcare sentimentul gândirii, intelectul şi celula creerului, care să nu lenevească! Aici este zona oarecum negativă a internetului în raport cu cartea, şi mă refer la tinerii copii intraţi noi pe porţile şcolii. Direct la calculator, învaţă tehnologia rece, nesentimentală, bunăoară la o simplă înmulţire de numere, repede scoate copilul calculatorul  să-ţi spună că 5×4=20, dar acel calculator natural al copilului, creerul, nu a făcut nici un efort  să înţeleagă de ce e 20,  ci nu 25, spre exemplu! El, probabil, nu va prinde şi nici nu-l va interesa acel joc logic, cum adunând pe cinci de patru ori, sau pe patru de cinci ori, ne da acel rezultat al înmulţirii de 20. Asta în cele ale matematicii, dar când, pentru a lectura o carte scrisă pe virtual(aier), cititorul, dacă o avea computer, va fi satisfăcut, cu toate câte îl pot întrerupe din lectură, iclusiv permanenta cheltuire de bani, rămâne de văzut! Pe o carte investeşti o dată şi o pot avea şi strănepoţii cititorului. Valorile cărţii sunt inestimabile, formează caractere sănătoase, odihnesc mintea, dau  posibilitatea reflectării asupra binelui şi răului, asupra ştiinţelor şi economiilor, asupra istoriei şi, într-un fel, cartea a devenit parte a fiinţei umane, iar lipsa ei ar fi de neînchipuit, o mutilare a însăşi fizicului omenesc! Iar acele ştiinţe, care strivesc sufletul omenesc, nu trebuiesc proliferate, ci ţinute şi evoluate desigur în industriile tehnologiilor producătoare de bunuri materiale necesare vieţii. Atât. Fără a forţa biologia şi metafizica fiinţei umane, care aparţin Creaţiei Divine Naturale şi nu experimentelor cu care deja am siluit mediul ecologic, să nu ne siluim pe noi înşine. CARTEA ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, ÎN CARE LIRICA DUHULUI NOSTRU POATE FI PREZENTATĂ ÎN ÎNTREGIME!

IOAN MICLAU