LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Ioan Petraş: Poemă

Maine cand n-am sa mai cant

Umnia

imi vor fi genunchii lacrimi

umezind un pamant

in care nu cresc pletoasele ierburi

si marea nu-si piaptana

valul

in care sa fierbi

ceara

fiecarui cuvant

maine cand n-am sa mai cant

cu roua ce-ti rosteste faptura

doar ingerii

Umnia

doar ingerii umple-si vor gura

si tineri din cant

peste orisce gand

vor stinge-n clopote zgura

Umnia

albastrind un pamant

maine  cand n-am sa mai cant

un clopot rastagnindu-mi- va glasul

peste partea de vis a inimii tale

poem de pamant

revarsat in potirul

din ceasul in care padurea de lacrimi

in noi se pravale

maine cand n-am sa mai cant

o lumina scobi-va

in paine si vin

vazduhuri si steaguri

si din tot ce suspin in fiece reavan cuvant

zidi-vom meleaguri

si

praguri

pentru ingeri ce au sa croiasca

in noi

Umnia

si neam si mormant

maine cand n-am sa mai cant

Umnia

Umnia

canta-vor raurile mele

biruind orice slova

pe camasa impietrita

a unui sfant legamant

si un potir

clopotind pe sub stele

o sa stoarca in  cuvinte si oase

soboare de fluturi

coborand

cu sfioase

frematari de casmir in oceanul de clopote

sangerarile mele

Umnia

Umnia

din Cer si din lacrimi

lumini sa te spele

lumini sa te spele.

IOAN PETRAŞ