LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Artur Silvestri :”Ora de cafea cu lapte”

Oră de cafea cu lapte, către sfârşitul după-amiezii, pe strada aurarilor, la Istanbul; o alee lată, gândită pentru „pedestrieni”, de fapt un fel de grădină lungă precum o peninsula, plină de copaci, flori şi bănci pentru odihnă şi petrecere de „timp vorbit”. Ne odihnim şi noi în faţa unei ceşti cu ceai şi a unei „caffe-latte” făcută cu reţetă turcească unde laptele devine aproape frişcă şi poartă mirodenii cu miros îmbătător; cafea cu fire de vanilie şi scorţişoară, fără zahăr sau ciocolată.

      În acea oră de tihnă, parcă şi imaginaţia este mai vie fiindcă, poate, acest fel de a visa iregular apare cu o frecvenţă mai mare în Orient decât la noi. Privesc strada, de fapt un furnicar de trecători ce se varsă constant şi din toate direcţiile, se reorganizează în alte linii şi se preschimbă cu obiective aproape în fiecare secundă. O simultaneitate uimitor de precisă apare ca o regulă apriorică la vederea panoramică a întregului populat de aceşti oameni care îşi modifică în fiecare secundă chipurile văzute.

      Mă gândesc, fără să îmi dau seama de unde anume îmi apare această senzaţie mai degrabă decât un gând, că, în exact această clipă, la Sydney acum este „mâine” şi este noapte adâncă, şi că în America este abia un ceas de dimineaţă, dimineaţa zilei de azi, care aici a fost şi nu se va mai întoarce niciodată.

      Acest sentiment mă tulbură căci îmi arată cum lucrează „timpurile” incluse, totuşi, în acelaşi timp cuprinzător şi enigmatic. Dar dacă nu doar timpul este despărţit în acest fel ci deopotrivă şi spaţiul? Căci noi trăim, aici, în spaţiul oamenilor, în geografia lor de teritorii aflate pe pământ şi în partea de jos a oceanului aerian; dar păsările? Oare nu există, întocmai ca şi la noi, geografii complet diferite ale hărţii lumii lor care, fiind o „lume a aerului”, se deosebeşte întrutotul de lumea percepută de noi şi de la nivelul nostru? Şi dacă este adevărată această impresie, în ce fel se orânduiesc aceste ţări stăpânite de zburătoare şi care să fie felul lor de a le înţelege însăşi formele de constituire? De aici pornesc teme despre care nici nu mi-am închipuit până astăzi că s-ar putea reflecta; dar nu înaintez astfel, acum. Şi, totuşi, ceva mă împinge să mai adaog încă un gând tot atât de neobişnuit. Căci dacă „ţările aerului” sunt altceva decât mapamondul ce ne aparţine, ce ar fi, până la urmă, „ţările de sub pământ” unde, deopotrivă, trăiesc fiinţe atât de diferite încât uneori nici nu cutezăm a le imagina?

Să fi fost, cred, într-o dimineaţă de acum mai bine de douăzeci de ani, când, în minuscula odaie unde Paul Anghel îşi scria uimitorul lui roman „Zăpezile de-acum un veac”, am citit câteva pagini tulburătoare despre lumile şobolanilor şi despre migraţiile lor în lumile de sub pământ. Era ca un fel de istorie paralelă, însă nu într-o altă dimensiune metafizică, aşa cum s-ar fi putut închipui, ci din chiar dimensiunea noastră: dar o dimensiune cu alte geografii, văzută de la un alt punct de observaţie şi, mai mult ca sigur, înţeleasă dintr-o cu totul altă formulă de alcătuire. În istoria „aceea” (o istorie paralelă cu istoria scrisă de noi şi unde abia că apar rare puncte comune de intersecţie ori de tangenţă) legile ireductibile nu păreau a fi altele decât ale noastre şi, la drept vorbind, cred că nici nu erau; atâta doar că, la om, în felul lui de „fiară bătrână”, totul se complica fără rost, ori, mai bine spus, cu rostul de a crea scenariul dramatic al fiinţei ce şi-a pierdut însăşi înţelegerea raţiunii de a exista.

mai 2006

Anunțuri