LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Dimitrie Grama: „Dialog cu Dumnezeu“

De mult timp asteptam sa treaca aceasta noapte, care, fara nici un fel de jena, a pus stapinire pe lumea inconjuratoare, girbovind timpul, facindu-l sa geama in pleoape, in cafelele pe jumatate baute, girbovit in fumul de tigara. Nu stiu de cite ori am adormit si de cite ori m-am trezit, doar sa constat ca intunericul ma inconjoara, ca o carcasa strinsa pe corp si in acelasi timp infinita. Incepusem sa-mi fac planuri pentru un viitor in bezna, un viitor comun mortilor, dar si mie de acum incolo.

Tocmai atipisem din nou, cind niste lovituri puternice in poarta m-au trezit brusc. Am crezut ca visez, dar nu, cineva staruia sa bata cu pumnul in poarta! Oare cine putea sa fie, cine indraznea sa se aventureze in acest intuneric si mai ales cine indraznea sa-mi conturbe somnul care, banuiam eu, ma ducea inapoi la lumina? Anevoie mi-am pus halatul si cu pasi nesiguri, sovaitori, m-am indreptat spre poarta, sa o deschid.

In poarta erau doi batrini necunoscuti mie, unul mai scund si mai rotunjor, celalalt, inalt si uscat. Era noapte adinca si liniste nelinistita, liniste care te infiora si te sperie, liniste care te face sa-ti amintesti de tot ceea ce ai dorit sa uiti si ai vrea sa te tina cineva de mina, sa te reasigure ca totul este bine. Cu acest sentiment tulburator si foarte bine ancorat in toata faptura mea, i-am invitat sa intre. Ne-am asezat tacuti pe divanul din camera de zi, parca asteptind ceva. Imi imaginam ca acesti doi batrinei, nelinistiti de impertinenta acestei nopti interminabile, au plecat de la casa lor, asteptind sa se faca ziua impreuna cu altcineva, un necunoscut ca mine.

Dupa mai multe clipe de tacere, clipe care pareau sa fie ceasuri, nu m-am mai putut abtine si i-am intrebat ce nevoi urgente i-a silit sa-mi calce pragul in mijloc de noapte. Uitindu-se, parca putin nedumerit la mine, batrinelul mai scund si mai rotunjor mi-a raspuns pe un ton foarte normal: -„Sunt Sf. Petre si l-am adus in vizita la tine pe Dumnezeu”.

 Am zimbit, cumva usurat, gindindu-ma ca lumea continua sa existe, sa fie asa cum o cunosteam, deoarece acesti batrini reprezinta desigur o farsa pe care o atribuiam prietenilor mei, care bine-nteles stiau ca sunt singur si ca ma lupt cu demonii intunericului si cu cei ai luminii. Stiau la fel de bine ca si mine, pentru ca m-am spovedit lor, le-am impartasit taine si framintari sufletesti. Acum imi parea rau ca am avut incredere in ei, expunindu-ma benevol unor situatii ridicole.

-Desigur, le-am raspuns ironic. Imi cer scuze si imi pare rau ca nu v-am recunoscut imediat!

-Va rog sa va simtiti ca acasa, le-am spus si m-am dus sa aduc o sticla de vin din camara. Cind m-am intors, batrinii nu mai erau acolo si, ca un apucat, i-am cautat prin toata casa. M-am asezat bozumflat pe divan, gindindu-ma ca, in timp ce eu eram in camara, ei au intins-o. Lasii!! Am luat o gura de vin direct din sticla si nici nu mi-am terminat bine inghititura, cind batrineii au reaparut pe divan.

– Stiu ca te indoiesti, fiule, mi-a spus Dumnezeu. Uite, am venit cu buna-vestire, am venit cu un cadou!

Si-a deschis palma in fata ochilor mei si s-a facut lumina! Camera  era acum tot universul si divanul pe care in continuare sedeam, era Pamintul, cunoscut mie de la lectiile de geografie. Halucinez, sunt bolnav, sunt muribund, poate sunt deja mort, mi-am spus, dar nu mi-am tradat, de data aceasta, nelinistea, incertitudinea si foarte calm si plin de siguranta i-am spus lui Dumnezeu ca inteleg perfect de ce a venit. Simtea nevoia, pur si simplu, sa vorbeasca, sa mai vada o faptura normala, neviolata inca de „duhul sfint”, vindut ca o marfa oarecare in lacasuri cu nume de imprumut.

Dumnezeu a venit doar sa bea cu mine un pahar de vin si sa faca lumina. Cind lumina s-a raspindit de jur-imprejurul meu, care de fapt era de jur-imprejurul lumii, Dumnezeu s-a ridicat sa plece. Abia atunci am observat ca eram doar noi doi, singuri. L-am intrebat:

-Unde-i Sf.Petre?

Dumnezeu m-a privit curios si mi-a spus ca nu exista nici un Sf. Petre, nu exista nici un sfint, la fel cum nu exista demoni sau ingeri. Lumea inconjuratoare nu este mai frumoasa sau mai excitanta decit viziunea si intelegerea fiecarui individ in parte. „Eu, Dumnezeu, schimb locul intunericului, schimb lumina si dau libertate timpului si spatiului. Eu sunt , din pacate sclavul lor”

Apoi a tacut si eu am adormit ca si cind asta asteptam de la inceputul timpului sa fac.

Cind m-am trezit, eram singur, era inca noapte, dar incepea sa se lumineze de ziua, undeva in departari necunoscute, dar si undeva in adincurile cugetului si spiritului meu. Si era bine asa, ca de mult timp asteptam sa treaca aceasta noapte, care, fara nici un fel de jena, a pus stapinire pe Dumnezeu.

 DIMITRIE GRAMA