LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Al. Florin Ţene: „Teofil Răchiţeanu – Efulguraţii“

Un poet al melodiei interioare este Teofil Răchiţeanu în volumul Efulguraţii,Editura SEDAN,Cluj-Napoca,în care şi-a adunat în această antologie de 525 de pagini poezii ce au fost realizate toate,înainte de 1990,pe parcursul a aproximativ douăzeci de ani.(Nota autorului).

Tomul este structurat în 14 cicluri,purtând titlurile a tot atâtea volume de poezie publicate în perioada anunţată de autor,până în anul 2002.Poemele lui Teofil Răchiţeanu sunt ,în felul său aparte,o teofilină Cântare-a cântărilor,ele sunt caste,fără prihană,imaginând parcă o lume imperială,deşi de o concreteţe palpabilă,dar,în acelaşi timp,de domeniul evanescenţelor.(Teohar Mihada).La care eu adaug cultul poetului pentru imagini emblematice,al plasticizărilor,al versurilor încărcate de patos ,eleganţă şi suficienţe în ornamentaţia lor calculată:Turnul,în noapte,profilat pe cer./Luminile în candeli lin s-au stins./In vechi firide paznicii zac morţi./Vechi,ornicele picură de plîns.(vechi ,ornicele picură de plîns).Imaginaţia este frisonată de eu ,este galantă,somtuoasă şi,uneori,hrănită din elanuri baroce producând o plasticitate,apparent comună,dar originală şi surprinzătoare:Castelul vechi,pe-o vale,în amurg-/Prin geam paloarea zilei se filtrase-/Pulberea vremii se aşterne lin/Pe dealuri,frunţi,coloane,turnuri,case. (Luminile în candeli parc-au plîns).

Afectarea suferinţei în registru grav din Patimile după Iancu, de solemnitate,traduce aceeaşi înclinaţie pentru voinţa de şoc,de surpriză,versurile fiind încorsetate în stilul baladei populare:Şade Iancu-n/Vîrf de deam/Odihnind/Şi el şi cal/Şi nici cîntă/Nici suspină.(Şi de-un gînd se înlumină).Sugestia martirajului,a penitenţei  are acoperire morală,împletită de gesticulaţia rememorativă cu ritualizarea mişcării.

Poemele luminoase sunt,uneori,inundate de premoniţii,de previziuni,ca în Elegiile de la Dealul Răşinarilor sau satul care moare:Sus pe un deal stă satul părăsit-/O insulă în cer înrourată/De plînsul inimilor celor cari,/Pribegi fiind,l-au ctitorit odată.(Elergia întîi).

Poetul Teofil Răchiţeanu este un Voevod al Melancoliei,poezia sa vine din eul ancestral al bunilor şi străbunilor,este profundă prin formula sufletească(Artur Silvestri) eliberată de orice inprecizie.Autorul volumului Efulguraţii este un poet cu talent şi admirabil.In lirismul noţional al lui Teofil Răchiţeanu e multă profunzime şi frenezie spirituală,cel mai adesea revărsate în ritmicitatea versului clasic brodat cu imagini memorabile.

AL.FLORIN ŢENE

Anunțuri