LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Nicolae N. Tomoniu : ” D-na Ina a plecat dintre noi cu tristeţe „

Ne-a părăsit în aceste zile d-na Ina Ciurunga, Dumnezeu s-o ierte! Mai avea doar câţiva prieteni printre care poeta şi artistul plastic Ancidan, Los Angeles, USA, care încercase zadarnic să scrie la uniunea scriitorilor, după moartea poetului Andrei Ciurunga. Le-a spus că soţia poetului a rămas fără nici un sprijin, ca n-are nici o ruda, şi i-au răspuns ca nu e treaba lor.

Poetul Robert Cahuleanu, care va semna şi Andrei Ciurunga, a văzut lumina zilei în Basarabia, în anul 1920, în oraşul Cahul. Aici a urmat şi şcoala, exceptând ultima clasă de liceu absolvită în Bolgrad. După aceasta a început colaborarea la pulicaţiile: “Basarabia”. “Basarabia literară”, “Raza”. Trupele române părăsind provincia de la răsărit, se mută şi el, cu familia, în Brăila unde lucrează la “Expresul”, “Ancheta” şi “Înainte”…

Fusese băgat în temniţă după război, ca mai toţi oamenii de cultură susceptibili de a se opune regimului comunist, şi a continuat să scrie acolo, devenind poetul tragediilor din puşcăriile comuniste alături de Radu Gyr.

 Tocmai de aceea la moartea lui, poeţii timpului Vadim Tudor si Adrian Paunescu s-au făcut că n-aud ţipătul de ajutor al doamnei Ina deşi erau pe cai mari, cum sunt şi acum de altfel.

Ne-au murit poeţii temniţelor, ne-au murit şi mai mor cei care şi-au găsit salvarea de la moarte în occident şi nimeni nu se mai interesează de ei. Călcăm satanic cântând pe mormintele lor, iar soţiile singure şi neajutorate, sunt hărţuite prin tramvaie de bestii cu căşti în urechi: „te caută moartea pe-acasă babo!”

Aşa ştim să ne păstrăm valorile şi aşa ştim să ne educăm, vai, o mare din tineretul de astăzi!

De aceea ne-a părăsit şi d-na Ina Ciurunga cu atâta tristeţe!

           

Din poeziile lui Andrei Ciurunga

 

Hibernare

de Andrei Ciurunga
 

Pe drumul iernii, dezgheţat de paşi,

mă târâi, trist şi obosit, în gloată

şi-mi strâng la piept mantaua de ocnaş

să-mi apăr focul inimii de zloată.

 

Sub zare trupul s-a făcut covrig

iar în adâncul cărnii vlăguite,

în loc de nervi coboară şerpi de frig,

în loc de oase urcă stalagmite.

 

Pe cuşmă ninge vânăt şi tăcut,

zăpezi topite mi se scurg pe piele,

bocancii, rupţi în părţi, s-au desfăcut

şi colcăie mocirla prin obiele.

 

Sudorile pe trup mi s-au lipit,

cămaşa – scoarţă – s-a muiat în spate.

în fiecare muşchi câte-un cuţit

aduce-o veste vieţii-njunghiate.

 

Trec singur şi trudit şi duc în sân

amarul plâns al unei nopţi polare

pe care zeii lutului păgân

de-un car de ani o tâlhăresc de soare.

Şi ninge sur ca peste-un cimitir

din care morţii au ieşit în gloate

şi-acum se duc pe câte cinci în şir,

cu crucile mormintelor pe spate…

 

Atac

de Andrei Ciurunga

 

Toamna descărnată scurmă-n puşcării.

 

Tulbure pe suflet burniţa se cerne

pieptul îşi aprinde stinsele caverne.

 

Petele de sânge în infirmerii

parc-ar pune frunze ruginite-n perne,

parcă, pe cearşafuri, trandafiri târzii.

 

Poate chiar la noapte, fraţii mei pustii,

când afară vinul suferă-n taverne,

vom porni lunateci pe poteci eterne

                                                                 să ciocnim cu sfinţii cupe străvezii.
 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Anunțuri