LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~”Întâmpinarea autorului” – Marcel Mureşeanu: „Adina şi Cartea”

Nu am văzut de mult o poetă care să semene atât de mult cu cartea sa şi nici o carte care să semene atât de mult cu autorul ei.

   Adina Ungur aşadar există, cartea ei există, se numeşte „Calvaria” şi dintr-un început trimit înspre dumneavoastră ideea aceasta că nu am văzut de mult o poetă care să semene atât de mult cu cartea sa şi nici o carte care să semene atât de mult cu autorul ei. Iată doar câteva idei care mi se par ieşite la suprafaţă: „sunt infatigabile amândouă şi Adina şi Cartea, sunt fugoase şi alunecoase amândouă, sunt atente amândouă şi Adina şi cartea să nu scape cumva lacrimi în ochii care aproape tot timpul lăcrimează. Sunt negustori buni de surâsuri, sunt aventuroase şi au în acelaşi timp o mişcare care ne înşeală, sunt tremurătoare ca oglinda apei sunt temătoare de răul celorlalţi, sunt neguroase şi de asemenea, aş putea zice, oarecum, în cele din urmă, ele se aşează atât de bine una lângă alta încât nu ştim, cunoscându-le pe amândouă, ce să preferăm: o întâlnire cu Adina Ungur în postura ei de actriţă, în rolurile pe care le joacă sau o întâlnire cu cartea sa în lipsa sau în prezenţa în acelaşi timp a Adinei Ungur.

    Eu am scris câteva cuvinte la începutul acestei cărţi şi nu mă dezic de nimic din ce am scris acolo. Poate că ar fi trebuit doar ultimele două trei fraze de acolo să vi le citesc şi să vă incit să intraţi într-adevăr în această carte, pentru că se poate intra în ea. Ea este chemătoare, dulce-amară în acelaşi timp. Ea îşi merită acest titlu atât de sugestiv, care se cheamă: „Calvaria” şi sper să fie una dintre treptele pe care Adina păşeşte în literature ei, care de abia acum înainte începe.

    Aş vrea să termin dăruindu-vă o frază care n-a fost publicată până acum şi care aparţine scriitorului de lângă noi, care se cheamă Adrian Popescu, o frază care a ajuns la mine datorită faptului că am avut un dialog care va fi publicat de-abia peste câtva timp, o frază despre poezie, o frază pe care o meritaţi, o frază pe care o merită şi autoarea de faţă, înainde de a o citi într-o revistă. „Poezia e o consolare pentru ceea ce nu am reuşit să înfăptuim dar şi o putere interioară, un dar pentru a înfăptui ceea ce ne-a fost dat, este alegerea noastră să o slujim sau să o alungăm, printr-o vanitate distructivă. Poezia e umbra noastră care ne însoţeşte, este dublul nostru astral. Vocea cu care vorbim invizibilului nostru însoţitor”. Iată ce poezie îi doresc eu Adinei Ungur, de-acum înainte. Din toată inima o felicit şi îi promit că voi fi, ca şi până acum, lângă ea. În stânga ei, eu fiind un stângaci notoriu. Vă mulţumesc!