~Adrian Botez: „Artur Silvestri – grădinarul dăruit“

Mecenatul lui Artur Silvestri a fost unul desăvârşit, dar şi de o eleganţă şi discreţie a dăruirii desăvârşite. I-am fost şi îi rămân profund recunoscător lui ARTUR SILVESTRI, acestui om făurit de Dumnezeu, cu totul pe alte tipare decât ceilalţi oameni

Din păcate, sunt unul dintre cei care n-au avut fericita ocazie de a-l cunoaşte, „faţă către faţă“, pe enciclopedistul ARTUR SILVESTRI cel mai harnic şi dăruit GRĂDINAR al Culturii Române din ultimele două decenii. Prin intermediul unui amic, Pavel Panduru, mi s-a dat o adresă de e-mail, prin iulie 2007. . . şi, astfel, fără alte „marafeturi“ (pentru că Marele Om nu era un formalist, ci un om direct – dar, în acelaşi timp, de o desăvârşită politeţe şi civilitate!), a început colaborarea mea la revistele ARP. O colaborare pe care şi eu, şi Artur Silvestri, în e-amail-urile adresate mie, am considerat-o drept „una rodnică“. E-mail-uri prin care, smerit o spun, azi, mi-a făcut deosebita onoare de a mă transfigura într-unul dintre confidenţii meditaţiilor, contemplărilor, frământărilor şi suferinţelor sale, moral-spirituale şi trupeşti. . . Toată corespondenţa noastră a fost o serie de gesturi scrise „pe boarea şi lumina Duhului“, cu mare, profundă înţelegere, de ambele părţi. . . gesturi schiţate şi subînţelese, de o discreţie exemplară. . . şi unul, şi altul, înţelegeam enorm, din puţine cuvinte. . . În primul rând, hotăram, în corespondenţa noastră, necesitatea unei lupte fără de hodină, contra Trădării, Minciunii şi Imposturii – Naţionale şi Universale. . . !!! Şi, evident, priorităţile strategice ale acestei lupte. . .

. . . Şi, cu adevărat, rodnică a fost colaborarea. . . Nu doar în ce priveşte articolele de atitudine: într-o noapte (pentru că în liniştea nopţii ne întâlneam, internetistic!), după câteva luni de colaborare cu articole, la revistele ARP – am primit un e-mail cu totul special, prin care Mecena/filantropul, luminatul şi generosul ocrotitor şi dezvăluitor de cultură Artur Silvestri îmi făcea o propunere năucitoare (năucitoare, pentru că mie nu-mi trecuse niciodată, prin minte. . . – dar şi pentru că m-a revelat pe mine, mie însumi, sub un aspect în care nu mă întrevăzusem niciodată, cu seriozitate – acela de Jurnalist de Front): cu infinită politeţe şi spirit desăvârşit prevenitor, îmi propunea şi mă îndemna să-mi unesc o parte din articolele mele de atitudine (din revista ctitorită de mine, Contraatac, şi din revistele ARP), într-o. . . CARTE!!!

Artur Silvestri îmi oferea astfel consacrarea ca şansă de a le vorbi, cu îndemnuri curate şi ferme, oamenilor de bună-credinţă şi mărturisitori de aceleaşi crezuri moral-spirituale ca mine. . . şansa de a întrezări unitatea, solidaritatea unui Front Metafizic al Binelui Dumnezeiesc – nu neapărat drept călăuză/comandant, ci, în primul rînd, în calitatea, aproape sacră, sau devenită sacrală, prin jertfele martirice, de pe Frontul Metafizic – calitatea de „camarad de Front“!!!

. . . Am meditat toată noaptea, şi ziua următoare – şi i-am dat răspunsul: DA! Pentru că, precum în lumina unui fulger, mi-am dat seama că Artur Silvestri-vizionarul văzuse, cu o viteză mirifică, un lucru esential pe care un novice ca mine îl întrevăzuse doar, cu ani în urmă (pe când lucram la defuncta revistă de atitudine naţionalistă, Crezul nostru – ce apăruse la Bacău, sub conducerea lui Claudiu Târziu, prin 1990– dar, apoi, il uitase. Intr-adevăr, uitasem că atacul, în Frontul Metafizic al Forţelor Albe/Divine, este cu atât mai eficient, cu cât este făcut mai frontal şi mai bine grupat, cu săgeata către inima Frontului Advers – cel al Forţelor Metafizice Demonice. . .

Şi, aşa, a apărut cartea, azi citită de destul de multă lume (cel puţin, conform cu standardele de lectură ale vremii noastre. . . ): RUGURI – ROMÂNIA SUB ASEDIU. Titlul şi structurarea articolelor, pe capitole de „atac“/“contraatac“, îmi aparţineau. . . dar simţeam că, totuşi, ceva lipseşte, întregul nu avea vlagă, n-avea forţă de penetrare artistic-jurnalistică. . . Tot marele vizionar şi jurnalist-Artur Silvestri a venit cu propunerea unui subtitlu: România sub asediu. . . Mi-am dat seama că, gata, ceea ce lipsea, se împlinise. . . Şi ceea ce fusese proiectul dintr-o noapte, al unui jurnalist vizionar – respectiv, realizarea harnică a unui novice într-ale profesiei de Luptător pe Tărâmul Metafizic al Jurnalisticii (eu nu luptasem conceptual, „grupat“, până atunci, decât prin prefeţele cărţilor mele de hermeneutică!) – a devenit, prin sinteză umano-spirituală, parcă tot peste noapte, printr-o voinţă de la Sfântul Duh care conduce lucrarea umană – o carte pe care cititorii cărţilor mele o preferă, tuturor celorlalte cărti ale mele. . . Evident, mecenatul lui Artur Silvestri a fost unul desăvârşit, dar şi de o eleganţă şi discreţie a dăruirii – desăvârşite: domnia sa suportat toate costurile (ale editării/tipăririi, ale transportului, ba, mai mult decât atât: ale distribuirii celor 600 de exemplare!!! – pentru că, din tirajul de 1. 000 de exempare, eu solicitasem 400, pentru prietenii şi cunoştinţele mele. . . – chiar şi la acest ultim „capitol“, vizionarul Mecena mi-a oferit „mână liberă“. . . – pe banii domniei sale, fireşte. . . ). Şi, drept încununare apoteotică a generozităţii sale intelectual-spirituale – mi-a făcut o Postfaţă (la Ruguri – România sub asediu) de o înălţime şi claritate ideatică unice, prin forţa sintetică de definire a personalităţii, gândirii şi conţinutului operei mele, sedimentate de-a lungul anilor (intuind, cu geniu, liniile de forţă, pe care ea se structurase, treptat, într-un întreg puternic ofensiv): Adrian Botez – Ideologul Neamului Metafizic. . .

I-am fost şi îi rămân profund recunoscător lui ARTUR SILVESTRI, acestui om cu totul pe alte tipare făurit de Dumnezeu, decât ceilalţi oameni (a refuzat orice fel de popularitate!!! – ba chiar, acum, cred că tocmai din prea multa sa modestie, m-a privat, pe mine, de suprema onoare – poate nu doar fală deşartă. . . : aceea de a-l cunoaşte „faţă către faţă“ şi prezenta, amicilor mei scriitori din Vrancea-Bacău-Galaţi, cu ocazia lansării acestei cărţi, alături de altele două, pe care Artur Silvestri le pusese în discuţie în Postfaţă, pentru faptul că ele conţineau explicitarea conceptului meu inovator, în gândirea românească naţionalistă: neam metafizic romanesc. . . ): pentru tot ce-a făcut, spre a mă revela pe mine, mie însumi! Spre a-mi întări credinţa în misiunea mea (de mai mică ori de mai mare importanţă, eficienţă şi valoare, asta va putea hotărî numai Bunul Dumnezeu. . . ), pe acest Pământ-Vale a Plângerii. . . Şi această lucrare de duh a făcut-o, cu mine, atât prin Ruguri – România sub asediu – cât şi prin publicarea unor texte de-ale mele, nu doar în revistele ARP – ci şi în cărţile colective: Al Cincilea Patriarh, Mărturisirea de credinţă literară (vol. II), Cuvinte pentru urmaşi. . .

* * *

. . . Ceea ce mi-aş dori, atunci când voi trece, şi eu, ca şi el, la cele veşnice – ar fi ca îngerul cu „catastiful“, cel care să dea mărturie pentru mine, pentru păcatele şi lucrările mele din lumea pământească, dinaintea Lui Dumnezeu, să fie Duhul de Lumină al Lui ARTUR SILVESTRI. . . Şi acelaşi înger să întâmpine şi Neamul meu Românesc, la Judecata din Veac. . . Doar aşa voi simţi, precum Octavian Goga: „Ni s-ar stinge-atunci necazul/Ce de mult ne petrecea:/Între stelele de pază/Am avea şi noi o stea!“

prof. dr. ADRIAN BOTEZ