REMEMORARI – Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda“(I)

1 . M-am gândit iniţial sã intitulez paginile care vor urma «Adevãrul despre Marin Preda» un titlu, desigur, incitant dar pretenţios şi, ca sã zic aşa, interpretabil. De fapt, ce adevãr puteam sã comunic eu despre «Marele singuratic», despre prozatorul a cãrei dispariţie a marcat multã lume.

Mi-a venit în minte acest titlu în urma sutelor de interpelãri, a întrebãrilor puse de oamenii din diverse colţuri ale ţãrii care, firesc, vroiau sã ştie cum a trãit Marin Preda dar, mai ales, cum a… murit.

Am ascultat şi citit zeci de variante stupide sau fanteziste argumentate copilãreşte, preluate dupã ureche, transmise sau înţelese eronat despre dispariţia sa.

Voi încerca, pe cât pot sã reconstitui câte ceva din viaţa scriitorului din perioada cât a stat şi a lucrat la Mogoşoaia. >>>>

ANTOLOGIA DE PROZA – Mariana Brăescu: „Dimineaţă, cu ochii fierbinţi“

„La şaisprezece ani iubeşti dragostea“. Cum de ţin minte atît de exact nu vorbele spuse de mult, cît mai ales muzica lor? Ca un vers celebru dintr-o şi mai celebră poezie sună şi-acum: La şaisprezece ani iubeşti dragostea… Gara Mică, patriarhală, capăt de linie, capăt de lume. Drumuri puţine şi doar o singură direcţie, una singură. Dintr-o astfel de gară tînjeşti la plecări depărtate, mai patetice decît într-o romanţă rusească. La şaisprezece ani iubeşti dragostea ne încredinţa mai patetic decît orice romanţă rusească, pe peronul îngust, tulburat de puţine şi sfîşietoare plecări, Olga Patigorskaia. De ce o fi spus tocmai atunci, pe peron, bătrîna profesoară de rusă cuvinte care te pot tulbura încă şaisprezece ani şi mai departe, întreaga viaţă? Noi n-am crezut-o, nu voiam să o credem: eu şi prietena mea şi prietenele noastre nu asta visam? O mare, mare iubire care sigur aştepta undeva mai aproape, mai departe şi fiecare plecare chiar asta, ar putea să însemne: un semn, o chemare! Ce-o fi şoptit tocmai atunci cu ochii pe noi doamna Olga? >>>>

Elena Buică: „Magia cuvintelor“

Pe la inceputul anilor `50, era o alta lume. In 1952, val-vartej, impinsa de vremurile potrivnice pentru parintii mei si pentru mine, imediat dupǎ terminarea Scolii pedagogice, m-am refugiat intr-o comuna mai izolata din Ardeal, Ineu de Cris, nu departe de Oradea, ca sa-mi pierd urma. Acolo mi-am desfasurat eu primii ani de invatamant, patru ani la numǎr. Anii acestia au constituit un lung sir de intamplari si o larga sursa de amintiri. Aveam numai 18 ani si eram in perioda desavarsirii personalitǎţii mele. Locurile şi oamenii imi ofereau multe aspecte de viata foarte diferite de cele pe care le intalnisem in zona de sud a tarii, de unde venisem. Eram numai ochi si urechi incercand sa deslusesc intelesurile lumii cu atatea noutati. Aici imi facusem intrarea in „lumea larga” pe cont propriu. Acum s-au sters multe urme ale acelor vremuri, dar atunci erau o realitate vie, aproape de necrezut astazi, iar pentru mine care nu eram prea bine pregatita pentru viata, erau uneori socante. >>>>

Angela Nache Mamier: „Femelismul“, un probabil manifest literar

Viaţa unui creator nu poate fi nici rezumată nici explicată. Poezia este peste tot şi adevărul orişicui îi aparţine, relativ ori derizoriu. Poezia m-a învăţat că este „drum interior“, în „căutare de spiritualitate“, că nu supravieţuieşte întotdeauna „bandelor literare“ şi spiritului lor de „comando“. Grupurile literare se fac şi se desfac, dar la un moment dat poetul se poate îndepărta pe vârful picioarelor, îşi caută Calea sa, începe traversarea deşertului. Puţin câte puţin, de la începuturile mele literare, am simţit că luam un sens, o direcţie pe care am numit-o în intimitate: Femelism (femeie, gen feminin, femelă…) Toate poemele se învârteau de manieră repetitivă în jurul unor noţiuni repetitive, întrebări chinuitoare, în jurul revoltelor şi convingerilor mele. O femelistă nu este o feministă, ea consideră ca autoare cea care este capabilă de a nu maimuţări muşchii linguali masculini, se simte egala bărbatului, fără nicio dorinţă de distrugere a acestuia (în opoziţie cu feministele, prea masculine şi psiho-rigide din punctul meu de vedere). >>>>

CRONICA LITERARA – A.I.Brumaru: „Eros şi Thanatos“

Repet – întărindu-mi însă convingerea – ce am zis, ca însoţitor aproape perpetuu al lucrării scriitoriceşti a lui Petre Bucinschi, şi cu altă ocazie: proiectul romanesc al autorului, iniţiat, de inventariez bine, cu Petru şi Pavel (au urmat, se ştie, Cocoşatul din muzeu şi Depozitul de umbre) se împlineşte, iată, după părerea mea, destul de repede. Se împlineşte, mă grăbesc să adaug – fără, desigur, a se isprăvi – mai întâi tematic. E vorba, se înţelege, de teme epice, iar acestea vor fi fost, dacă nu tocmai generoase sub aspect narativ, cel puţin persuasive ca impact: de la tratarea în cotidianul profan a simbolurilor biblice (în Petru şi Pavel) la glorificarea corpului amoros, deodată cu despovărarea de prejudecăţi şi de falsa pudiciţie (în Cocoşatul din muzeu), la, apoi (în Depozitul de umbre), drama alienării, a înstrăinării, va să zică, şi manipulării; o dramă mai degrabă a istoriei în care adevărul e hăituit de ficţiune, de poveste. >>>>

DESTAINUIRI-Ioan Baba: „Unde există întrebări nu există un punct final“

Ideile hoinăresc noaptea printre stele iar dimineaţa coboară în vârful degetelor. Odată scrise, cuvintele trebuie să răspundă la o stare, dar şi să emită semne de întrebare pentru diferite moduri de interpretare imintente diverselor sensibilităţi, precum alarma declanşată cu amplitudinea oscilantă, alteori calmantă. Aceasta este invitaţia şi pentru plecarea cititorului pe drumurile deschise ale gândului şi ale cuvintelor în trupeasca lor întrupare. Eşti plecat într-un pelerinaj poetic exprimat prin dimensiunea magică sau mistică a imediatului, într-o nonficţiune creată. Rămâi convins că această lume nu este numai a ta, ci şi lumea altora, care poartă-n sine şi-n propria raţiune zilnic compătimiri şi întrebări faţă de aerul pe care îl inspiră cu Lacrimi, Dor şi cu Iubire. În genere, filosofia, literatura, şi în special poezia, sugerează ca lumea să fie mai deschisă întrebărilor şi mai închisă în faţa răului, să fie adică mai liberă. Întrebarea este precum începutul, ca şi sfârşitul continuu… >>>>

Emilian Marcu: Poeme noi

CÂNTEC DE DESPĂRŢIRE

Pentru Cezar Ivănescu

Luminată lume, lume luminată

La răscruce-anume clopotul tot bată

Zarea-n două-mpartă

Pâinea cea curată

Pâinea făr-de care

Nu ai împăcare!

Luminată lume,lume luminată >>>>

RECITIRI – Const. Miu: „Fabulosul de sorginte populară la Galaction şi Caragiale“

În proza lor, atât Gala Galaction, cât şi I. L. Caragiale abordează motivul pactului cu diavolul din perspectiva eposului popular. La cei doi scriitori, fabulosul este de provenienţă populară şi ia forma demonicului.Criticii literari, care au adus în discuţie prozele de o asemenea factură ale lui Galaction şi Caragiale, au evidenţiat structura baladescă sau de basm. Bunăoară, Constantin Ciopraga (în cartea sa Literatura română între 1900 şi 1918, Editura Junimea, Iaşi, 1970) consideră Moara lui Călifar ca fiind un „amestec de realism şi fabulos – cu tranziţii de la real la legendă şi basm – reprezintă pentru prozator (…) descoperirea unei modalităţi narative urmată în cele mai bune pagini (…) În esenţă, Moara lui Călifar şi În pădurea Cotoşmanei au afinităţi cu La hanul lui Mânjoală de Caragiale, fiind în acelaşi timp, naraţiuni de tipul fragmentar din Hanu Ancuţei.” (reprodus în Gala Galaction, Nuvele. Povestiri, Editura Minerva, Bucureşti, 1979, p. 331-332). În Prefaţa la volumul publicat la Editura Dacia ,Cluj-Napoca, 1985 – Gala Galaction, Nuvele şi povestiri –, Ana Maria Boariu consideră această scriere „o baladă fantastică”. >>>>

PROZA – Violeta Ionescu: „Sfinţi şi îndrăgostiţi“

Motto: “… astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca, 23,43)

Dimineaţa se arăta senină în toate zările ei, totuşi o pâclă densă persista de-a lungul fluviului. În dreptul atelierelor de tăbăcărie care sufocau aerul cu mirosul lor de piele încinsă, lecticarii grăbiră pasul, urmaţi de mulţimea sclavilor însoţitori. Curând, alaiul ajunse în dreptul Câmpului lui Marte şi coti la dreapta, pe podul Aelius, la capătul căruia, pe celălalt mal, se înalţă sobrul mausoleu al lui Hadrianus. De acolo, prin parcul umbros, depăşi fântâna şi altarul lui Fontus, unde mai fluturau încă stinghere cununi de la sărbătoarea Fontinaliei, trecu pe lângă antrepozitele şi locuinţele insalubre şi se opri în locul unde municipalitatea găsise nimerit să organizeze ceea ce obrazele fine ale puritanilor şi matroanelor nu sunt obligate să vadă: comerţul cu oameni.De regulă, o nobilă care se respectă nu calcă în zona transtiberiană decât dacă i se urăşte cu binele. Aici trăiesc oameni de cea mai joasă speţă, vagabonzi care dorm pe sub poduri, cerşetori, potenţiali hoţi şi criminali gata oricând să facă jocurile potentaţilor în dispute de orice fel, inclusiv politice. >>>>

POEME NOI – Ioana Trică: „Sunt“

SUNT SINGUR !
Daţi-mi o pâine

sunt singur !

Apele curg puhoaie

Stau pe vârful casei

ca pe-o scândură în mijlocul mării

satul zace sub apă…

Daţi-mi o pâine !

Cerul se varsă în apă

apa se varsă pe cer

Dati-mi o pâine

sunt singur ! >>>>

SCRISUL MEU – Theodor Răpan: „Eu scriu fără vestă antiglonţ!“

La întrebarea, firească de altfel, „de ce scriu?” răspund franc: nu pot răspunde! Nu pentru că n-aş vrea, dar nu ştiu! În Poezie te naşti, ea te vieţuieşte cu ferocitate, important e să-i supravieţuieşti şi să nu-ţi toceşti prea devreme streaşina sufletului, căci nu-i totuna să vrei, şi să nu poţi, sau să poţi şi să n-ai curajul să te înhami la o asemenea nebunie! Cel mai greu e atunci când te hotărăşti dacă te dai pe mâna cititorului! Până atunci nici nu exişti! Dar fără această frumoasă inconştienţă, ce-am fi?… Trebuie să ai mult curaj pentru a comite… „neobrăzarea”! Nebunul de mine şi acum mai crede că şi cu un singur vers mai pot vindeca Lumea de bube… La „Marea Confruntare” puţini rezistă (mulţi chemaţi, puţini aleşi!) iar „blestemul” Sfintei Poezii este ucigător şi nu-i uşor de dus ca dulce „povară” a sufletului! În clipa în care am simţit că Dumnezeu mă împinge pe acest drum nu m-am împotrivit deloc! Era în toamna lui 1970 când am debutat publicistic cu poezia „Euforie”, în ziarul „Teleormanul literar”. Aveam doar 16 ani… De-atunci mă aflu în mâna sorţii! Iar ca mâine împlinesc 54! >>>>

CARTI SI AUTORI – Maria Vaida: „Al treilea ochi“

Constatăm cu bucurie că în ultima vreme sunt tot mai frecvente volumele care aduc un aport considerabil la întărirea relaţiilor dintre culturile ţărilor romanice, fapt ce prilejuieşte o mai bună cunoaştere a popoarelor lumii, vorbitoare de limbi romanice, iubitoare şi producătoare de valori umaniste. Criticul şi istoricul literar, prof. dr. Mircea Popa (după ce anul trecut a scos volumul Sub semnul Franţei la Editura Eurograph)^[1] a publicat în acest an, 2007, la Ed. Dacia din Cluj-Napoca, un volum antologic de proză intitulat: Spania descoperită de români.^[2] După cum se menţionează şi pe prima filă, cartea a apărut cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Român, în colecţia Discobolul a prestigioasei edituri clujene, aspect notabil privind preocupările acestei instituţii de cultură. În literatura română, interesul pentru cultura spaniolă se manifestă de timpuriu, prin Nicolae Costin, fiul cronicarului Miron Costin, aflăm din Prefaţa cărţii semnată de coordonator, istoricul şi criticul literar Mircea Popa, ale cărui cercetări au schimbat nişte graniţe în periodizarea literaturii române din epoca veche. Este regretabil însă faptul că nici o instituţie cu putere de decizie nu a hotărât introducerea preţioaselor descoperiri ale domniei sale în manualele şcolare, spre folosul nostru al tuturor. >>>>

„CRITICI SI SCRIITORI” – Gabriela Zavalas Anghel: „Forcepsul şi proiectul“

Datorita esecului legat de incercarea mea de a penetra US si mai ales manierei flegmatice a forului de a nu da explicatii politicoase de ce nu esti admis si pur si simplu te ignora , imi propusesem sa renunt sa mai scriu carti . A scrie nu e un lucru atat de facil cum ar parea privit de la distanta ba chiar este cronofag si presupune efort financiar mai ales daca n-ai mecena , agent de vanzari , marketing si nu te citesc decat amicii. La critici numai fac aluzii sunt si ei oameni excedati de scriitori mai mult sau mai putini originali. Unii critici in loc sa faca uz de dubletele confratelui Vladimir Streinu , te sfasaie .E dificil sa devii brand. In genere suntem insa popor talentat . Oamenii evadeaza dintr-un univers traumatizant in scris dar vorba doamnei G Adamesteanu intr-un interviu cu Aurora Cornu , beneficiezi de o cronica doar daca ai pile.Iar US ca un oximoron solicita cronici doar de la monstrii sacri ai criticii. >>>>

CARTI SI AUTORI – Al Florin Ţene: „Cristalizarea hazardului“

Faptul că Ion Popescu-Brădiceni,în Cristalizarea hazardului,Editura Napoca-Star,2008,n-a fost furat în întregime de mirajul metodei,deşi construcţia sa teoretică este temeinică şi clădită pe lecturi serioase,e o probă că instinctul său critic a rămas intact şi nealterat de vanităţi metodologice.Eseurile incluse în acest volum sunt un produs al sintezei dintre concept şi metaforă,dintre idee şi stil,fapt subliniat în prefaţă de Virgil Bulat evidenţiind că autorul este un scriitor prolific,pentru care scriitura înseamnă pasiune,bucurie,minunare în faţa frumuseţii decelate în creaţia altora,satisfacţie în descoperirea unor sensuri inedite de interpretare a acesteia.

Ion Popescu-Brădiceni are opţiunea pentru discursul critic,dar,nu numai conceptual,ci şi metaforic,el este apropiat atât faţă de opera comentată,dar şi scriitorului.A abordat un evantai de cărţi,autori,repere trnsmoderniste,ontoretica literaturii,noua teorie a culturii şi multe alte probleme ale literaturii contemporane ce interesează specialiştii, >>>>

POEME NOI – Marcel Turcu: „Iată“

-nici viata ; nici moartea: doar monologul in vid – atit ! – N.A.

Tristan a iubit-o pe Isolda si-a disparut .

Isolda l-a iubit pe Tristan: i-a dat acestuia torporea cea buna si-a disparut .

Profesorul meu de semiotica a atins gresit un sens si-a disparut, de asemeni …

Cred ca toti: mai ales, toti au procedat astfel :

Au apelat la protectoarea termenului “ a disparea “ si I s-au adresat in modul acesta :

“Mult Stimata Doamna Esotera ! Inalta proprietara a termenului – a disparea –

Si Mare; mult prea Mare Suverana :

Asculta-ma si-ti voi fi de folos !”

Aceasta s-a uitat lung la ei

Si a tacut …

Si – dezintoxicindu-i de existenta lor materiala –

I-a “facut “ pe toti !…

Iar eu asteptam; astept inca de-atunci, tinctural ,

Copiile fecunde ale Elementelor lui Euclid

Care l-ar fi satisfacut abrupt sip e marele don Pasquale

De la abatia Port-Royal-de- Champs ! >>>>

PROZA – Gheorghe Postelnicu: „Forever“

Lui Dimitrie

EXISTĂ oare ceva mai trist decât un tânăr de 24 de ani într-un cărucior cu rotile ? Adrian a locuit 15 ani în Minnesota, până când i-au murit părinţii într-un accident de automobil, El a rămas singur prin clinici de recuperare, apoi statul american a fost de acord să-l încredinţeze bunicilor din România. Vorbeşte cu greutate şi cântă nişte cântece de jale cu un fel de chiuituri. E un tânăr zdravăn, cu ochii negri ca ai unei păpuşi africane. Un român autentic din SUA. Ambasada îi trimite reviste şi cărţi. Îşi dă examenele la universitate prin corespondenţă. Se va întoarce acolo? Pentru bani. Noi ai cui rămânem? Ai lui, „forever”. E bine că cele mai cunoscute cărţi ale omenirii sunt reeditate în forme prescurtate şi în desene animate. A fost odată ca niciodată, că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. De atunci, viaţa a devenit un joc în care fiecare dă ceva de care ceilalţi au sau nu au nevoie. De cele mai multe ori sfaturile şi vorbele de bine îţi intră în sânge şi distrug globulele albe, La o adică, nici cele roşii nu mai sunt aşa multe, când treci lama de ras peste vene. Dacă nu te-ar opri strămoşii, ai face nu ştiu ce prostie. >>>>

ESEURI – Daniela Voiculescu: „Indigo şi Portocaliu“

câtă dorinţă de femeie neiubită… să mai strâng? câte fulgere? câte tunete? câte lacrimi de vară? anotimp care presimte că nu o să guste din mustul toamnei, din bărbatul cu dragoste reală şi sudoare de fericire! cât am să mai cred în jocul cu indigo, cât am să mai pun zâmbete la portocaliu? răspunsul e la el: indigo şi portocaliu, le lipim şi sărim în aer! >>>>