LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Melania Cuc: Cronică la o carte nouă a Suzanei Deac

,,Podul suspendat“ sau… Jonglând pe firul unui păianjen

Volumul de proză scurtă PODUL SUSPENDAT, semnat de Suzana Deac, şi apărut în 2011, la Editura Transilvania din Baia Mare, are girul Proiectului CITITOR DE PROZA şi Republica Artelor, cu sediul la Londra.
Coperta fiind semnată de Maia Martin.
Criticul literar Virginia Paraschiv, într-o prefaţă, care beneficiază de toate ingredientele de care numai un profesionist ca domnia sa, dispune, îi face lucrării, o prezentare la obiect, schiţând în tuşe fine şi portretul scriitoarei.
,, Suzana Deac oficiază ca prozator în volumul Podul suspendat, un ritual de exorcizare a fantasmelor morbide, induse de ,,programatorul de suflete,, – accidentalul traumatizant sau durata cleioasă a cotidianului cenuşiu,,.
Modestă, ca o privighetoare care îşi cunoaşte valoarea lirică, Suzana iese în luminile rampei literaturii contemporane doar când are ceva a spune, când imaginile şi ideile sale de creator autentic au ajuns la maturitate, deţin esenţa comunicării. Suzana nu este o feministă utopică, nu este luptătorul care se aruncă în arenă pentru ca mai apoi să-şi descrie aventura. Ea este observatorul inteligent, tenace şi care ştie să decanteze sterilul de diamantele care, în cazul de faţă, devin literatură.
După mai multe volume scrise în limba română şi în limba maghiară, cărţi de beletristică, dar şi de specialitate (cu accente în psihopedagogia persoanei) Suzana Deac revine pe piaţa de carte cu un volum de proză scurtă deosebită. Lecţii de viaţă!
Într-o perioadă în care creaţia literară depăşeşte cu mult numărul cititorilor de carte, un autor care ştie să-şi aleagă subiectul va reuşi să se evidenţieze, să se bucure de recunoaşterea publicului larg, dar şi de aprecierile criticilor.
Nimic nou sub soare! Şi totuşi, Suzana Deac reuşeşte să evadeze din locul comun printr-o transcedere aproape geografică, prin paralelisme de stări şi situaţii la limită, – tot motive bune pentru a susţine un scris cu tentă firesc, feminină, dar care este dublată de persectiva pe care i-o impune, pragmatic, obiectiv, psihologul.
Folosindu-se de darul literar hărăzit de Sus, adăugând travaliului creativ ştiinţa psihologiei omului modern, autoarea face în PODUL SUPSENDAT un exerciţiu de decuplare de la ,,tihna,, spre care ne împinge tot mai mult confortul cotidian (maşina, televizorul etc). Ne obligă să gândim, să ne redefinim, să ne regăsim în situaţiile speciale, pentru a deveni parte din personajele sale.
Lumea prin care ,,cotrobăie,, după Artă, este lumea pe care o trăim laolaltă sau separat, familia, concetăţenii, prietenii virtuali ,- cunoscuţii şi necunoscuţii. Ştirile din massmedia, preluate la cald şi procesate mai apoi, până devin Operă, – sunt alt material de construcţie pentru cartea de faţă, autoarea se mişcă firesc într-un conglomerat de acţiuni pe care îl transformă în proză de calitate.
Femeia ca entitate care, cândva a fost una cu bărbatul, constituie de-a lungul cărţii, un soi de placă turnantă, – când frivolă, când responsabilă, frumoasă, complexată … Expusă ca într-o vitrină , – dar întodeauna în relaţie existenţială cu bărbatul. Despre această relaţie, dintre sexe, aşa cum o readuce pe tapet Suzana Deac, prefaţaroarea cărţii, Virginia Paraschiv, spune: ,,Erosul subtil şi spiritualizat îşi face simţită prezenţa, El şi Ea, contopiţi mai degrabă în tensiunea stării (….)”.
Dincoace de lumea plăsmuită în carte, pornind de la umbra firului de iarbă, trecând prin Alpii Elveţiei, la Techirghiol etc… prin tot atâtea locaţii care pot fi atinse, – există o realitate creatoare, în care autoarea caută aproape întotdeauna iubirea. Dragoste şi durere! Două faţete ale aceeaşi monede. Liniştea de dinainte de furtună, mai apoi, dezastrul.
Între cele două, stă firul insignifiant al unui păianjen, ce se numeşte: Destin.
Fiecare scriere din carte este o poveste, are tâlc şi o citim cu plăcere pentru că, lumea însăşi este o poveste fără început şi sfârşit, pentru că noi toţi facem parte din această Poveste. Ceea ce ne rămâne în urma lecturii, este definitoriu pentru omul modern.
Suzana este un fin observator al societăţii dublat de naratorul de excepţie. Are stil şi nu se aruncă în vâltoarea desfăşurării epice până când nu simte că acolo este punctul, în care se intersectează imaginile de care are nevoie, pentru ca scrisul ei să aibă acţiune, culoare.
În proza aceasta există şi eşantioane inedite de stări psihologice clasice, dar şi spaţii obişnuite, prin care, de obicei, trecem zilnic cu indiferenţa omului grăbit să ajungă acasă.
Pagină după pagină, PODUL SUSPENDAT ne lasă să înţelegem că noi suntem doar acrobaţii, care facem spectacol, fiind prinşi de firul subţire al unui păianjen. PODUL SUSPENDAT este istoria individului, care află că este la mâna Destinului, că lupta sa este inegală şi că drumul nostru contează mai mult decât destinaţia.
Prin tehnica personală, de redare a emoţiilor umane, Suzana Deac merge în echilibru perfect,- îmbinând sensibilitatea poetei cu atitudinea frustă a prozatoarei.
Iată un demers literar de calitate certă şi unde, ea ştie foarte bine, când să treacă de la starea de beatitudine a fericirii la starea de ,,avarie,, a vieţii.
Scriitoarea nu dă sfaturi profesionale, nu vine cu formule magice.
Cartea nu este măciniş de stări, nu este nici colaj din culori, sunete, arome şi atingeri de înger. PODUL SUSPENDAT, dintr-o copertă în alta, musteşte de Viaţă! Este Viaţa cu urcuşurile spectaculoase şi mai ales, cu prăbuşirile inevitabile. Lecţii personale.
În acest sens, toponimele, cele mai multe preluate de pe harta geografică, te ajută să localizezi personajele în spaţii deja cunoscute şi cu potenţial de imaginaţie magic-real.
Şi totuşi, autoarea ne vinde, ca oricare scriitor veritabil, ne oferă iluzii. Vinde vise ambalate în sintagme bine şlefuite.
Nimic în plus. Nimic în minus în construcţia cărţii care, are consistenţa călătoriei cu un tren de noapte. Unul după altul, personajele urcă în vagoane, îşi povestesc viaţa intimă unor oameni, pe care ştiu că nu îi vor mai întâlni niciodată. Coboară din haltă în haltă, anonimi, lăsând în urmă amprenta poveştilor lor. Totul devine Destin colectiv.
Ne recunoaştem în persoanjele cărţii Suzanei Deac pentru că ea, autoarea este un observator fin al lumii care ne înconjoară, un Om cu talent, care ştie să adune în pagini de proză, evenimente, stări, spaţii de conflict, – dar mai presus de toate ştie cum să declanşeze, în noi, declick-ul întrebărilor. De ce? Unde? Cum?
Felicitări, Suzana!

 

 

Anunțuri