-Artur Silvestri : Totem si Cuvant

Aici este o vreme calduta, cu mai putin de 20 de grade si soare , desi in zonele umbrite se simte racoarea muntilor Pirinei ce se observa in zare, catre Andorra, cu varfurile acoperite de zapada . Aseara, in ore de amurg cand ne intorceam catre oras de prin satele medievale din jur , intinse si calme , parca pustii si fara varsta , vederea crestelor de culori stranii , in violet  stins si  rosu , ca intr-un tablou fovist esuat , crea un sentiment de jamais vu , ca si cum amestecul cromatic ar fi fost o intamplare de o clipa, irepetabil ca si fractiunea de secunda ce vine si trece si nu se va mai intoarce niciodata . De altminteri intreaga regiune este aproape utopica, un loc intre tari ori, mai bine spus , „in afara de tari „. In Perpignan, caruia i se mai zice si Perpinaya, in vorba locului  , intinderea Cataluniei se baga de seama pretutindeni  si se constata in orice moment, de la conversatia curenta si pana la traditii . „Catalanismul ” face parte  din natura si de-aceea nici macar nu este definit in aceasta maniera parand , si fiind la drept vorbind , consubstantial.
Uimitoare sunt si aici oranduirile nemodificabile , sentimentul de „tari ” insolubile la orice agresiune mai scurta ori mai lunga si care , la randul lui , aminteste de concentrarile de la noi unde nu avem „regiuni” constituite prin decizie ori efect adlinistrativ ci unitati organice carora li se tine minte intai de toate numele vechi care acela conteaza .Si aici suntem intr-un fel de „carpatism” de versante diferite ca si la noi, unde pe de o parte si de alta a muntilor sta a ceeasi populatie tinuta la un loc de inaltimile ce nu despart ci agrega si fac din simtamantul totemului un factor de coherenta .Caci ,in fond, Occitania nu-i o varietate de Catalunya ci  formula ei reprodusa in oglinda ori alcatuirea care , la randul ei , se reflecta in „tara de dincolo de munti „ca un tinut de dincolo de negura .
Mai mult ca sigur ca si fiintele locului intaresc aceste impresii care nu pornesc neaparat din contemplarea omului , in fond o aparitie intamplatoare intre nenumarate specii care cuvanta in felul lor enigmatic fara sa aiba nevoie de a fi traduse in limbajul articulat de locuitorii care mai degraba strica prin nesabuinta . Cand privesti tinuta senina , demna si misterioasa a ciobanescului de Pirinei , o vietate de incredibila maretie , delicatete si loialitate , intelegi in aceeasi clipa ca nu suntem decat incidente intr-o lume a carei frumusete ne este cel mai adesea si necunoscuta si ininteligibila ; si ca stapinii locurilor sunt ei , si nu noi , caci ne lipseste tocmai aceasta insolubila pecete si formula constitutiva de a fi „inerent ” legat de munti ce nu se vor sfarama in inca milioane de ani .