~Corneliu Florea: „Pamfil Şeicaru şi curentul său”

PROLOG

                Recent, enciclopedicul publicist politic Rene Alecu de Flers a scris eseul   PAMFIL  SEICARU  ASA CUM  A  FOST pe care a avut bunavointa sa mi-l trimita  Eseul este o fresca  clara a acelor vremuri  crincene pe care Pamfil Seicaru le-a strabatut cu incredere si curaj, cu daruire nationala totala, devenind unul dintre cei mai mari ziaristi romani ai tuturor timpurilor.In 1927a infiintat ziarul CURENTUL

          PAMFIL  SEICARU   SI  CURENTUL  SAU

            Istoria ziarului CURENTUL s-a nascut dintr-o dragoste fierbinte, respect si daruire Romaniei, fiindca acesta a fost scopul vietii lui Pamfil Seicaru. Generatia lui a fost cea care a luptat si a infaptuit Intregirea Neamului Romanesc in spatiul geografic si istoric de drept pe care-l definim mai bine firesc decit mare.Asa a fost,asa ar trebui sa fie

            Dupa terminarea liceului la Barlad, pleaca la Bucuresti pentru a se inscrie la facultatea de drept , dar in 1916  se prezinta voluntar la datoria militara.  Sublocotenentul Pamfil Seicaru face intreg razboiul, in Regimentul 17 Mehedinti, din Muntii Cernei pina in Muntii Vrancei , fiind mereu in fata inamicului mult mai bine dotat. A fost remarcat pentru devotamentul si curajul lui si al soldatilor sai, iar dupa victorie, dupa intregire, este decorat cu Ordinul Mihai Viteazu, iar el in memoria soldatilor din batalionul sau a ctitorit o biserica cu hramul Sfintei Ana, cum o chema pe mama sa.  “Acolo se afla o minastire ridicata de mine, pe a mea cheltuiala, fara sa cer nici o contributie de la stat si nici prin subscriptie publica, intru pomenirea camarazilor mei morti in anii razboiului pentru realizarea Daciei …” (reprodus din eseul lui Rene A de Flers)

            Dupa razboi, Pamfil Seicaru se intoarce la Bucuresti la studii si la gazetarie, care a fost pasiunea vietii sale. Intii, impreuna cu Cezar Petrescu scoate o revista satirica, polemica – HIENA – unde-si manifesta din plin talentul sau. In 1924 trece la CUVANTUL lui Titus Enacovici, un ziar caruia i-a dat stralucire prin clarviziune, articolele sale polemice, dure chiar violente  ce au  atras cititori . Apoi la CUVANTUL a venit  Nae Ionescu. Se pare ca “doua sabii nu incap in aceiasi teaca” asa ca Pamfil Seicaru pleaca. In paranteza, pentru cei ce vor sa cunoasca corect file din istoria gazetariei romanesti le recomand eseul lui Rene A. de Flers, fiindca in el vor descoperii diferenta structurala  de caracter si interese dintre Nae Ionescu si Pamfil Seicaru. Eu ma limitez sa reproduc din eseu: “…in 1916, cind Romania se pregatea de razboiul care va duce la intregire,  Statul Roman facea mobilizare generala, iar Nae Ionescu se afla in Imperiul German. Majoritatea tineretului studios aflat in strinatate, s-a prezentat imediat la datorie.  Nae Ionescu face exceptie, nu s-a rentors in tara”  Clar.

            In 1927, Pamfil Seicaru realizeaza ca trebuie sa fi cu adevarat autonom in ziaristica pentru ati exprima liber gindirea, asa ca paraseste redactia  CUVANTULUI si vinzind niste proprietati pune bazele propriului sau ziar: cotidianul CURENTUL. Avind o forta intelectuala superioara, posedind o vasta cultura si stapinind un condei ascutit si incisiv devine patronul absolut al liberii exprimari ce captiveaza cititorii vremii. “Cultura lui istorica si politica in gazetarie nu putea fi intrecuta de nimeni” scrie Rene A. de Flers si adauga “La 1 Februarie 1937, un sobor de preoti cheama Harul Divin sa aiba in paza palatul Curentului” Astfel, Pamfil Seicaru a ridicat  un palat pe masura pe care o avea CURENTUL in opinia publica romaneasca, atingind zenitul, prin el insusi Dar Pamfil Seicaru nu a atins numai  zenitul gazetariei romanesti ci a fost unul dintre marii patrioti romani prin faptele sale inchinate ostasului roman. Pe linga biserica din Muntii Cernei, el a ridicat in cinstirea ostasilor romani un minunat Monument al Victoriei si a depus stradanie la infaptuirea Cimitirului ostasilor romani de la Soultzmatt in Alsacia. O puternica emotie romaneasca te cuprinde aflaind despre soarta acestor ostasi romani de sub crucile ce inconjoara o statuie de bronz reprezentind Romania. Statuia este opera lui Oscar Han iar Romania are fata mamei lui Pamfil Seicaru. ““Doamne, ce Oameni a avut Romania si pe ce miini de parveniti a incaput  dupa 1989  Azi politicienii si intelectualii bucuresteni sunt mari in vorbe goale si mici in fapte pentru neamul lor,  dar este mult mai funest ca majoritatea cetatenilor romani au ajuns sa  se multumesc cu vorbaria  parvenitilor in locul faptelor folositoare tarii si neamului.””  

            Pentru primadata, in primavara anului 1944,  Rene A. de Flers, fiul lui Robert de Flers fost atasat militar francez in Romania in timpul Primului Razboi Mondial, se intilneste  cu Pamfil Seicaru la Bucuresti: “Intrind in biroul sau, am vazut o persoana bine facuta, cu cap impozant, oaches la fata, par negru ondulat si rebel, o mustata destul de voluminoasa si o privire asimetrica.” Pamfil Seicarul a fost surprins de vizita celor doi ofiteri in uniforma germana, Capitanul Bassompierre si Locotenentul Rene A. de Flers, care vorbeau frantuzeste si nu germana. Iar surprinderea sa a devenit de nestapinit cind a aflat ca cei doi, aflati in misiune la Bucuresti , faceau parte din divizia franceza Charlemagne care lupta alaturi de germani impotriva sovieticilor. Am consemnat acum aceasta vizita, care a lasat o amprenta deosebita asupra tinarului locotenent pentru ca urmatoarea lor intilnire va fi peste 30 de ani… 

            Cu doua saptamini inainte de 23 August 1944, cind  cotropirea  Romaniei de catre rusi era eminenta, Pamfil Seicaru dupa intinirea si intelegerea cu Ion Antonescu de la Olanesti, pleaca in strainatate sa organizeze un centru de propaganda antisovietica si  sustinere a cauzei nationale, fiindca cei doi barbati isi imaginau dezastrul ce va urma, doar ii cunosteau pe rusi , “ca  aliati”, din Primul Razboi Mondial. Dar acest plan de rezistenta  nationala, cade prin lovitura de palat , cind Regele Mihai il aresteaza pe Ion Antonescu si il da  ofranda sovieticilor pentru a se salva.  In aceasta dezastroasa  turnura, viitorul  lui Pamfil Seicaru se schimba total. Intii de toate il copleseste tragedia ocupatiei sovietice, apoi este condamnat la moarte de catre  Ana Pauker, deci nu mai era  cale de intoarcere. Urmeaza loviturile primite din partea “marelui exil romanesc” in care acolitii regelui tradator il ponegresc, marginalizeaza  si-l ingroapa in tacere. Dar poate cea mai mare lovitura o primeste din partea  indiferentei anglo-americane fata de soarta Romaniei. Cu toate acestea, la fel ca in primul razboi mondial, ramine ferm si curjos in fata inamicilor, de data aceasta inlocuind pusca cu condeiul sau atit de ascutit.

            Imi pare rau ca trebuie sa trec tangential peste atitea episoade palpitante din viata lui Pamfil Seicaru in emigratie, descrise in foarte buna tehnica literara de Rene A. de Flers, incepind cu zborul lui Seicaru si a sotiei sale  de la Viena peste Alpi si Mediterana pina in Spania lui Franco. Zborul a fost  efectuat de acelasi mare as, Otto Skortzeny, cel care atit de spectacoulos l-a eliberat si pe Mussolini de la Gran Sasso, dar trebuie sa punctez doar activitatea sa de clarvazator ziarist si curajos scriitor politic. Scrie si publica un volum de cincisute de pagini in spaniola Pax Americana o Pax Sovietica, apoi in frantuzeste Dotla – Rien que des cendres ce apare la Paris in care descrie nenorocirile poporului roman sub ocupatia sovietica. Cartea este defaimata iar autorul calomniat in “La Nation Roumaine”, ziarul “exilatilor” romani cu bani si regalisti de la Paris, cei care-l considerau pe rege un mare erou datorita actului de la 23 August , iar pe Seicaru cind criminal de razboi nazist cind agent sovietic. Este incoltit, dar nu paraseste pozitia sa nationala ci impreuna cu Alexandru Cristescu si Nicolae Stefanescu – Govora lanseaza revista CHEMAREA care foarte repede se raspindeste si se impune pentru adevarul scris. Pentru cei trei e continuarea CURENTULUI , dar pentru rege care era in permanenta aratat cu degetul ca a tradat poporul roman prin capitularea fara conditii era o demascare asa ca: “Suprimarea revistei a fost ceruta in numele regelui”  scrie Rene A. de Flers. Dar eroul razboiului de intregire nationala nu se preda si nu dezerteaza, se retrage la Madrid unde scoate ANALE  POLITICE  si lupta lui pentru cauza natiunii sale continua Cunoscind din ce in ce mai bine ocidentul  si exilul, de multe ori si-a dat seama ca lupta lui e o zbatere zadarnica dar a inlocuit continuu deceptiile suferite cu sperante in viitor, in noi oameni, in noi evenimente favorabile. Dar anii trec insensibili la soarta omenirii …

            A doua intilnire a lui Rene A. de Flers cu  Pamfil Seicaru  are loc la Munchen in 1974, unde desi octogenar de acum, marele luptator venise cu speranta de ajutor din partea cancelarului Strauss, cu care era mai de mult in corespondenta. Fostul locotenent din Divizia Charlemagne de odinioara, acum angajat al Radioului Europa Libera , sectia romana, il descrie: “Nu mai era persoana impozanta din primavara anului 1944. Micut, putin incovoiat, cu parul mai rar si albit … cu haine uzate ponosite…era singur .. se simtea strain …”  Intradevar, in Germania a ramas un strain si aproape singur daca in calea sa nu ar fi aparut oameni ca preotul greco-catolic vasile Zapartan , care s-a ocupt de intretinerea lui si a surorii sale, Dr. Virginia Munteanu – Seicaru cit timp a stat in Karlsfeld ,  Rene A. de Flers care ia devenit un prieten si ajutor de nadejde,   Aurica Popescu, fost ofiter de aviatie devenit patronul restaurantului “Klein Bukarest” si  de Vasile C. Dumitrescu fost ofiter de contrainformatii si un antisovietic notoriu.

            Cancelarul Strauss a fost doar in relatii politicoase cu Pamfil Seicaru,  nu l-a

sprijinit in planurile lui de propaganda totala antisovietica desi razboiul rece clocotea. In schimb persoane din  Romania au inceput sa roiasca in jurul lui din varii motive si misiuni, invitindu-l  in Tara si oferindu-i  dreptul de-a scrie in presa centrala. In  asemenea imprejurari apela de multe ori la Rene, pentru confidente si sfaturi. De multe ori raminea nostalgic, cind un dor de Romania, iscat din amintiri il  domina  zile intregi

            In toamna lui 1977 , Vasile  C  Dumitrescu  se intilneste cu Rene A. Flers si discuta despre reaparitia ziarului  CURENTUL la Munchen. “Nu stiu cit mai traieste si m-am gindit sa-i facem o bucurie, sa scoatem Curentul. Stiu ca dumneata ai o mare influienta asupra lui”  Discutiile s-au rostogolit apoi ca un bulgare de  zapada si in Februarie 1978 apare un contract notarial  in care Vasile C. Dumitrescu  este desemnat  redactor-sef  iar  Rene A. de Flers si Costache Seicaru  semneaza ca martori. Astfel a  reaparut  CURENTUL  dupa  o jumatate de secol de la prima aparitie. Pamfil Seicaru a fost aproape fericit. Fericirea totala, fericirea visata ar fi fost sa reapara ziarul la Bucuresti, in palatul sau.

            Intre timp structura “exilului romanesc” s-a mai schimbat, dar  antipatiile si animozitatile  nu s-au uitat. Vasile C Dumitrescu nu era agreat de legionari, fiindca tatal lui a fost procuror militar care l-a condamnat pe Corneliu Codreanu, iar  regele, un intrigant ascuns, avea o aversiune totala fata de Pamfil Seicaru. Si totusi, seria aparuta la Munchen a functionat, a fost citita cu interes, s-a raspindit. Eu l-am primit aici in preeria canadiana, in 1981, il citeam cu pasiune si m-a insufletit. Dupa un an am inceput sa fiu si eu publicat in CURENTUL, scriam atunci pamflete si polemici sub o rubrica (sporadica) intitulata foileton mic. Stiam de  la Vasile C. Dumitrescu , care a fost deschis si corect cu mine, ca ziarul  avea mari greutati financiare, asa ca scrieam si publicam voluntar, toti faceau asa cu daruire, unii sprijineam si financiar ziarul. Asa se facea atunci gazetaria de campanie proromaneasca si anticomunista  in exil ziceau unii, in strainatate ziceam eu.

       Amintindu-mi acei ani si de adevaratii patrioti,care se daruiau cauzei romanesti total si dezinteresat, simpt o multumire personala ca am fost alaturi de ei, pe margine e drept, dar am avut curajul si forta sa calc, bineinteles la o scara modesta, pe urmele Pamfil Seicaru. Azi, este cu totul altfel; o generatie idialista se duce alta democrat-economica vine, in forta a intervenit internetul fara frontiera, dar CURIERUL INTERNATIONAL a ramas un ziar de buna traditie romaneasca pentru noi cei din strainatate.   

            CORNELIU  FLOREA             MAI   2007              WINNIPEG – CANADA