~UN INTERVIU SENZAŢIONAL – Ion Coja: „Îl provoc la duel pe Mircea Cărtărescu“

Domnule profesor ION  COJA, v-aţi adresat dlui Mircea Cărtărescu solicitându-i un răspuns public în legătură cu articolaşul său prin care îşi punea cenuşă în cap în numele poporului român, vinovat în faţa istoriei pentru holocaustul evreilor. V-a răspuns marele prozator? 

Nu , dar nici nu era uşor pentru el să-mi dea un răspuns imediat. Nu cunoaşte deloc subiectul. Aşa că i-am trimis pe adresa de internet mai multe texte, ale mele şi ale altora, pe tema holocaustului, ca să cunoască si punctul de vedere, altera pars, al celor care resping acuzaţia de holocaust, ca neîntemeiată. Nota bene, mă refer numai la „holocaustul” din Transnistria. Cred că acum, după vreo două luni de când i-am trimis minima bibliografie lămuritoare, începe să fie cazul ca dl Cărtărescu să se pronunţe, dacă îşi menţine sau nu acuzaţiile. În caz că nu, este obligat să demonstreze cât de tare se înşeală năucii ca mine. Căci nu suntem puţini… Ţine de meseria sa, ca profesor, să nu ne lase în greşeală. Şi încă ce greşeală! 

N-aţi încercat să purtaţi o discuţie… 

Mi-ar face plăcere. Nu ne cunoaştem, nimeni nu ne-a prezentat… Îi preţuiesc scrisul, chiar dacă ultimul volum nu este cel mai bun. Dar mi s-a întâmplat ceva ciudat. Am recitit „infamul rechizitoriu” şi m-am pomenit în faţa unei chestiuni pasionante: „Cine este de fapt autorul textului O vină istorică semnat de Mircea Cărtărescu?” Vreau să spun că recitind acel text mi-am dat seama că nu este deloc în stilul dlui Cărtărescu. Una din două: ori l-a scris de mântuială, fără să creadă în ce scrie, ori i l-au scris alţii, în redacţie, iar dl Mircea l-a semnat numai. 

Nu pot accepta această ipoteză. Metoda este pur comunistă. Cine ar mai practica-o azi? 

Cei care au practicat-o şi odinioară. Nu comuniştii, ci cominterniştii! Foarte mulţi dintre cominterniştii de altădată sunt azi laborioşi istorici ai Holocaustului din România. Mereu specialişti în ceva ce nu există: himera comunistă şi coşmarul holocaustic…  

De ce ar fi făcut dl Mircea Cărtărescu un compromis aşa de grav? 

O clipă! Să nu mergem prea departe fantazând pe marginea unei impresii. Singurul lucru adevărat este că eu am rămas cu impresia că textul semnat de M.C. nu-i aparţine ca scriitură. Dar asta nu înseamnă neapărat că nu l-a scris. Atât pot spune că am ceva experienţă în acest sens. Bunăoară, în urmă cu mulţi ani, un text citit la „Europa liberă” de Gelu Ionescu eu mi-am dat seama că nu-i aparţine, era scris – aveam să-mi dau seama mai apoi, de Gabriel Liiceanu. E foarte probabil să mă înşel însă de data asta. Sigur sunt de un singur lucru, anume că Mircea Cărtărescu nu avea dreptul să scrie acel text. 

De ce a făcut-o? 

Nu-mi pot permite alte ipoteze, dl Cărtărescu trebuie să ia cuvîntul şi să ne lămurească. Dacă n-o va face, ca şi cînd acel text nefericit nici nu există, dă astfel lumină verde la cele mai nenorocite scenarii. Vrând-nevrând cititorii săi vor da ei un răspuns la întrebările pe care acum M.C. le evită, se face că plouă. 

Nu cumva dînsul vă consideră nedemn să primiţi un răspuns? Nu cumva felul cum contestaţi holocaustul vă discreditează total? Doar e vorba de atâta suferinţă umană pe care o puneţi la îndoială!  

Perfectă obiecţie. Sunt mulţi evrei care, pe bună dreptate, se consideră jigniţi de insistenţa negaţioniştilor de a le diminua tragedia. Au perfectă dreptate. Numai că totul se schimbă atunci când pentru acele suferinţe vin alţi evrei, care nu au călcat neam de neamul lor pe la Auschwitz, şi cer despăgubiri foarte materiale, transformând holocaustul în holocash – joc de cuvinte al unui evreu celebru. Sau dl Cărtărescu nu ştie nici de asta?! Probabil că nu ştie, şi tocmai de aceea i-am scris, l-am invitat să ne cunoaştem, să stăm de vorbă colegial, să-i deschid mintea, eventual cu martori, la o televiziune sau altă „media”. 

E o provocare la duel? 

O puteţi lua şi aşa. Ba cred că este încadrarea cea mai corectă. Da, îl provoc la duel pe Mircea Cărtărescu, căci textul său m-a jignit profund în onoarea mea de valah!  

Şi dacă nu acceptă acest duel? Riscă ceva dl Cărtărescu? 

Măcar atâta ar fi obligat să facă: să dea o explicaţie pentru refuzul său de a-şi apăra onoarea de publicist. Altminteri, în lumea normală de dinainte de Primul Război Mondial, în La Belle Epoque, când duelul se practica, inclusiv la Bucureşti, după reguli cavalereşti foarte exacte, refuzul de a răspunde unei provocări la duel putea să te discrediteze definitiv ca bărbat, ca om… Poate că în cazul lui Mircea Cărtărescu nu mai era nevoie. Să-mi cer scuze? 

Nu cumva este vorba, ca şi în cazul lui Norman Manea, de o obligaţie curriculară? Se pare că nici un scriitor nu are şanse la o carieră internaţională – premii, traduceri, comentarii etc., dacă nu bifează în vreun fel, măcar printr-un articolaş, Holocaustul. 

S-ar putea să ai dreptate. Eu am luat la viaţa mea un singur premiu literar, al Academiei, pentru piesa Credinţa, iar acolo este vorba şi de Holocaust. Aproape că uitasem. 

Despre ce Holocaust?! Cunosc piesa, este despre aducerea în Ţară a regelui Carol I. Nici o… 

Ba, la un moment dat, un moment de teatru mai modern, săream peste timp şi vorbeam în piesă despre Holocaust ca să-l fac pe Carol să priceapă cuvîntul românesc omenie, cuvînt greu de tradus în alte limbi. Şi ilustram acest cuvînt, valoarea şi acţiunea omeniei româneşti, prin faptul că românii nu au participat la holocaust, ci dimpotrivă!… Da, în 1979 Academia Republicii Socialiste România mă premia pentru un text în care eu făceam caz de faptul, unic în Europa ocupată de Hitler, că românii nu s-au înghesuit să-i belească pe evrei, ci i-au respectat, ca pe nişte fiinţe umane ce erau, iar unii mai sunt şi azi! 

Cum adică unii? Numai unii? Şi ceilalţi?! 

Ceilalţi, alde Ioanid, Oişteanu, Ancel, sunt altceva. Orice altceva!

Discuţie consemnată de V.Z.