LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Nae Antonescu: „Calvarul cuvintelor”

Pentru poezia sătmăreană ideea de secesiune este cultivată de Aurel Pop, ceea ce înseamnă o diferenţiere totală faţă de un anume regim al poeziei.

      Poetul cultivă o biografie imaginară, – un triptic inspirat după cum urmează: „cei care au plecat şi nu s-au mai întors„; „cei care încă mai sunt” şi „cei care vor veni„. Tripticul este o inovaţie a poeziei sătmărene ce cultivă inedit existenţa unei biografii imaginare încadrată în succesiunea ardentă a timpului. Este un fel de a se exprima între două stări, utilizând imaginile în curs de desfăşurare, un joc al poemului modern, cu tendinţe spre încifrare; este în fond o experienţă ludică. Poetul cultivă un limbaj modern care nu uită exprimarea negativă, alternând visul cu realitatea. Strategia poetului sătmărean cultivă un orizont uneori greu de înţeles pentru a evada din orizontul vieţii obişnuite.

      Poemul se naşte instantaneu, evoluează nestăpânit de unele piedici. Poezia lui Aurel Pop mărturiseşte mereu o tendinţă înspre spectacol situându-se la marginea amintirilor, în sensul că viaţa merge înainte, cu toate că libertatea de exprimare e sufocată uneori de „sârma ghimpată„.

      Poezia lui Aurel Pop asimilează toate experienţele veacului tutelar. Un poem e construit dintr-o singură frază cu o mare densitate a imaginilor. Este o poezie ce întrevede un modernism imaginar, implicat într-o configuraţie la confluenţa cu întâmpinarea tăcerii: „în oglindă fiecare strigăt rămâne sprijinit de ecou / se leagă o rază de speranţă în căutarea amiezii / prin cartiere se scurg amintiri încremenite în răni / pelerinajul de secesiune regenerează tăcere ca o bătaie / de inimă clipa e un fragment în care se vindecă / fardul ţărăncii rămas într-o poză creşte conturul / uitării secat de ursită pare un zid văruit într-un / moment de linişte desprins din negoţul cuvintelor /  cineva dă startul unei plimbări prin labirintul / imaculat al poemului se migrează ceva mai devreme” ( pelerinaj de secesiune în căutarea amiezii).

      Modelul actual al acestor poeme se instituie din cuvinte ale unui limbaj, uneori rebel dar şi tributar exceselor neoavangardiste, care uneori: „îşi blestemă ceasul în care a venit dracul cu lopata„.

      Toate poemele sunt aproape fără început, se continuă în aceeaşi frază şi care nu se isprăveşte decât într-un aspect numit de poet „abece-ul iubirii„.

      Cele şapte dureri ale poetului (ideea e mitologică) se aştern limpede într-un discurs de factură modernă îndeosebi în poemul intitulat „calvarul cuvintelor sau cele şapte dureri ale poetului„: „şerpuitor şi lung e drumul crucii / ce mulţi de la el s-au abătut / se mai întoarce uneori câte unul / în piele de şarpe cu strigătul mut / cu privirea pleoştită adam stă şi se miră / goliciunea femeii pare un mit / durerea şi truda pedeapsa-i supremă / şi totuşi evele mai muşcă din fructul oprit„.

      Poetul îşi permite unele libertăţi de exprimare, mereu în căutarea unui limbaj care pretinde „libertatea privatizării cuvintelor„. Este o atitudine de artă poetică mai puţin cultivată. Poemul este asociat timpului originar în sensul că el începe într-un spaţiu de joc, într-un avânt romantic care aminteşte, între altele şi de atitudinea strămoşilor noştri daci: „eram copil de cai mă rugam / coama-n spaţiul ei să mă primească / herghelie albă pictată prin geam / privirea-i grea şi fuga-i nebunească / înşăuaţi-mi spuneau în ropot de sărite / cum şi-au scris plânsul din coamă / cum au stors durerea din copite / şi mă întreb de ce se mai înhamă / la trăsuri pentru trudă sau bal / drumu-i suferinţa şi lumina lor / orişiunde vom fi avem nevoie de cal / poem decupat din herghelia cuvintelor (poem decupat din herghelia cuvintelor).

      Poetul cultivă uneori farmecul copilăriei, plăcerea unui spectacol al tinereţii aceeaşi atitudine ludică, un fel de spectacol existenţial sugestiv la „hotarul privirii” care schiţează o orientare de asemenea înspre o uşoară încifrare a viziunii ironice: „bântuie-n lume tot felul de zvonuri / au înnebunit şi vacile născute mai ieri / şi porcii au febră agăţaţi de-o vreme în poduri / vreau veşnicia oarbă a trecutelor veri / moartea dă târcoale de-a pururi virgină / fiecare din noi aşteptăm un site pe internet / oare prin ce semn miraculos o să vină / abătându-se uneori atât de uşor şi încet” (semnul libertăţii poemului descoperit într-un site pe internet) al cărui final este iarăşi un fel de „joc secund” sau „prin strângerea mâinii recunoaştem actul politic / boală de care ne-am vindecat prin oraşul agricol / tractoriştii fac victime în dragoste productivă / ţărăncile nasc copiii combatanţi şi necombatanţi / bat step sub arcul de triumf soldaţii fac chef”. (poem afişat într-o piaţă).

      Poetul îşi permite şi unele armonii ironice: „doar dăm anunţ la ziare că sus la stână / buciumul sună / cu jale / v-aduc o veste dar nu îndrăznesc să v-o spun / ciobanul a fost găsit între blocuri beat jefuit de costum” …(pelerinaj în căutarea ciobanului care şi-a pierdut oile) care vizează în special spaţiul de mişcare al ţăranului.

      Deocamdată aceasta este tehnica şi viziunea poetului Aurel Pop care mânuieşte cu dexteritate un limbaj modern al expresiei. Poetul debutează în acest perimetru sugestiv conştient că este posibilă şi-o exprimare spectaculară construind un vers liric profund care promite un poet de viitor şi căruia din partea noastră îi urăm un drum nou, o speranţă inedită care deocamdată îi aparţine.

NAE ANTONESCU

Anunțuri