LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Dimitrie Grama : ” Bastian , si alte confidente ”

 

“BASTIAN,si alte confidente”-fragmente din volum

Bastian

Nu-mi aduc aminte când

te-am observat pentru prima oară.

Poate atunci când ţi-ai pus

capul pe genunchii mei.

Eram undeva la bulevard,

acolo unde lumea obosită

De prea multă viaţă îşi lua cina.

Undeva în mine timpul murise

şi-mi era frică

Că n-am comandat destulă

băutură şi mâncare.

Atunci, în tăcere, ţi-ai pus

capul pe genunchii mei.

Mi-ai înfuriat privirea şi

am ştiut că voi fi nevoit

Să împart cina cu tine.

Acum când toată lumea te mângâie,

aşa, ca să se liniştească,

Mă laud cum că eu

te-am descoperit.

Dar, de fapt, a fost invers.

Dincolo de iubire

Unde ai dispărut, iubire?

Unde ţi-ai ascuns paşii grei, şovăitori?

Unde fulgii de mătase?

Pironit stau la fereastra la care

Ţi-am mirosit urma

Dar nu te mai pipăi,

Nu te mai văd!

Înspre seară, doi bătrâni

Trec ţinându-se de mână.

Apoi noaptea se lasă brusc.


GALOPUL

Dacă ne-am fi oprit

la marginea pădurii,

Căprioara din tine

ar fi putut evada.

Adeseori, când

mă trezesc

cu capul pe

pieptul tău,

o aud galopând.

E galopul neliniştei,

E galopul

ochilor nebuni

În care văd

străfundul pădurii.

PROBABIL

Probabil că oricât mă lupt

eu nu voi ajunge niciodată

să fiu din nou lut.

Probabil că sângele meu

este apa pe care

tu o bei.

Probabil că suntem împreună

doar pentru că făurim

cercei pe care luna

ni-i face cadou de nuntă.

Probabil că

aşa gândeam când

eram piatră.


FEREASTRA

M-am reîntors în aprilie

cu o prietenă de demult.

Am deschis fereastra şi

am îndemnat-o: du-te!

De mai multe ori

şi-a întors înspre mine

capul ei frumos, cu privirea nedumerită.

Ce era să-i spun?

Că sunt bătrân?

Că nici de mine însumi nu mai vreau să ştiu?

Ori să-i spun că

nu-mi pasă?

Nu, am tăcut şi

am împins-o încet

de la spate, iar ea

s-a prăbuşit, ca în

secunda următoare să-mi

acopere orizontul cu

evantaiul aripilor desfăcute,

libere pentru prima oară.

Şi, cu toate că demult

am închis fereastra

îi aud cântecul;

cînd ca o bucurie fără margini,

cînd ca un reproş.


MEŞTEŞUGARUL

Dacă m-aş fi apucat de tâmplărie,

Eram până acum tâmplar.

Din piept mi-aş fi făcut o masă

Pe care să mă întind ziua la umbră

Şi din picioare îmi făceam un scaun,

Un scaun pe care tu, doar tu,

Să te aşezi

Dacă vreodată vei trece pe aici.

Dar nu sunt nici tâmplar,

Nici masă, nici odihnă.


PODUL

O fotografie veche,

Doi soldaţi

Un copil şi

Un pod suspendat

Între două puncte.

Puţin mai jos –

O pată de cerneală

din care cad

câteva amintiri.


PIATRA MEA

Eu nu doresc

Să înţeleg

Ori să fiu

înţeles.

Doar piatra vrea

să fie floare

Şi floarea

suliţă rănită

Vrea

să fie.
Vise identice
Ce ascunzi în plisc,

ce secret sub aripă ascunzi,

privighetoare?

Când soarele răsare,

această dimineaţă este doar a ta;

sau şi dimineaţa noastră?

În zbor nebun

mi-ai despicat visul,

două vise identice.

Într-unul tu eşti eu,

În celălalt eu sunt privighetoare.
Ecoul cuvântului
Când sunt obosit,

Tigrul din mine

moare.

Pădurea cade

din vreascuri

Şi e linişte.

Când sunt obosit,

Aud ecoul

cuvântului nerostit.